Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta

Romania mea, tara turistica a lumii

2 comentarii


Dragii mei, iata ca m-am hotarat sa imi fac si eu un blog de calatorii. Aici vreau sa imi scriu impresiile de vacanta de prin locurile in care am tot colindat. Ideea am avut-o mai demult, dar am fost cuprinsa de „febra” si marea placere de a-mi scrie impresiile pe alte site-uri de profil. Si astfel, crearea unui blog a ramas doar o dorinta uitata undeva in trecut. Precum se zice: nicaieri nu e mai bine ca acasa, iata ca usor, usor, incerc sa imi cladesc si eu micuta mea “casa de vacanta” punand prima piatra de temelie a acestui blog. Si nu-mi pot incepe calatoriile decat din tara mea, locul minunat in care am deschis ochii, mintea, sufletul si dragostea mea pentru hoinareala.
Romania este pamantul meu drag in care m-am nascut, am crescut, m-am format ca om, mi-am intemeiat o familie, aici traiesc si cu siguranta tot aici voi muri. O iubesc pe Romania mea ca pe un dar unic dat de Dumnezeu, ce trebuie pastrat si respectat cu sfintenie de fiecare dintre noi.
Romania mea este o tara unica, prin varietatea ei de minunatii si frumuseti naturale. Are tot ce si-ar putea dori o tara: munti falnici si bogati, de o inegalabila maretie, cu piscuri inalte unde se avanta marii temerari, intalnindu-se cu vulturii; acolo zburda libere caprele negre si inca se mai gaseste gingasa floare de colt. Muntii ne poarta prin locuri nebanuite si misterioase, avand un noian de pesteri unice in lume, prin maiestria naturala si misterele interioarelor. Atat de firesc si natural se intind apoi dealurile ce inca se inconvoaie sub povara roadelor. Iar campiile, odata foarte manoase, dar acum cam lasate de izbeliste formeaza un relief divers si special. De sus, din roca dura a muntilor nostri, pornesc la vale rauri multe si intortocheate, ce-au sapat de milenii vai de-a dreptul spectaculoase. De-a lungul raurilor serpuitoare se intind orasele ce s-au dezvoltat si traiesc prin munca asidua a unui popor (odata) harnic si iubitor de glie. Paduri intunecoase si racoroase, pline inca de o flora si fauna variate ne incanta la fiece pas in excursiile noastre, chiar daca tot mai mult saracesc sub mainile necrutatoare ale unora sau altora… Marea Neagra, marea noastra draga, cu litoralul intins, care odata, cand copila fiind, era in top in Europa; aceasta mare cu plajele si cu nisipul sau fin si fierbinte, inca ne asteapta sa-i vedem frumusetea. Avem Delta Dunarii, acea comoara fermecata, ce-si ascunde povestile tainice printre vegetatia stufoasa si canalele sale secrete pe ape line. Suntem un popor norocos: avem toate acestea si inca ceva: marea bogatie culturala si traditionala concretizata prin salbe de manastiri de o inegalabila maiestrie si unicitate, imprastiate peste tot. Detinem inca acele ruine de cetati din vremurile demult apuse, care atesta nasterea, continuitatea si dezvoltarea noastra ca popor si natie pe aceste meleaguri. Suntem detinatorii atator orase fiecare avand “chemarea” si amprenta lui unica. Aici ne traim fiecare dintre noi experientele miracolului vietii de fiecare zi…Dragii mei, avem atata si atata bogatie si frumusete, atata diversitate adunate intr-un singur loc. Acest loc se cheama ACASA. Aici, aproape de fiecare dintre noi, atat de aproape de mine si totusi atat de departe.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAcostinesti.mareaKONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
Din copilarie am visat si mi-a placut tare mult sa calatoresc. De aceea optiunea cea mai buna si avantajoasa in vremurile acelea a fost de a cunoaste locuri de-a dreptul spectaculoase si extrem de frumoase ale Romaniei mele, prin intermediul taberelor scolare. Astfel am reusit sa gust din plin bucuria de a calatori, prin excursii de vis realizate in locuri deosebite, precum Valea Prahovei, a Argesului, Valea Oltului; am ajuns putin sa vad si unica Valea Jiului, Valea Ariesului, Cheile Bicazului, si multe altele, precum si litoralul nostru si Delta Dunarii. Iar Pestera Ursilor mi-a ramas o vie amintire, fiind, dupa parerea mea, cea mai grozava pestera din Romania. Bineinteles ca am fost calatoare si am bantuit si prin alte pesteri; am vizitat cateva orase, printre care Deva si Alba-Iulia m-au fermecat pe loc. Prin altele am trecut doar pe fuga…Dar nu a fost deloc suficient. Si cu toate acestea pot spune ca m-am bucurat de Romania mea turistica din acele timpuri.
Acum toate s-au schimbat. Locurile au cam ramas la fel, dar pentru mine au devenit mai greu accesibile… Marturisesc ca imi doresc si in prezent, sa vad, sa simt si sa traiesc romaneste, cu toata fiinta mea, frumusetea, maretia, bogatia turistica a Romaniei mele!…
Am reusit abia dupa o viata de om, in vara lui 2010 sa-mi iau fata intr-un circuit in tara si sa vad Maramuresul si unicul „arhipeleag  manastiresc” numit atat de simplu Bucovina. Si iata cum am trait cu ea minunea de a ramane prosternate in fata miracolelor de la manastirile de acolo. Bisericutele traditionale din lemn sau inaltele porti scupltate specifice zonei, de la fiecare casa taraneasca ne-au umplut inima de o satisfactie patriotica greu de redat in simple cuvinte.
Am reusit totodata sa ne inchinam cu piosenie si plecaciune la unicatele prin frumusetea lor inegalabila la bisericile si manastirile din nordul Moldovei. Dar am reusit sa le cunoastem si turistic, ca pe adevaratele comori ale neamului stramosesc…Mi-a parut rau ca nu am reusit sa-l iau si pe fiul meu (deh! circuitul a costat mult!) sa ne bucuram impreuna de Romania noastra turistica. Mi-as fi dorit atat de mult sa putem trai impreuna toate acele unice momente.

sapantacv1bucovinabucovina1suceavaImi doresc atat de mult sa traiesc impreuna cu copiii mei clipe de mister si incantare la castelele cele vechi si pline de istorie din Transilvania. Vreau sa ma tavalesc strasnic cu copiii mei prin zapada abia asternuta pe creasta muntelui, sa ii vad veseli si imbujorati alunecand cu schiurile pe vaile inzapezite ale muntilor mei, fara sa ma uit mereu in buzunar cu ingrijorare…
Inca visez sa ma intind pe o plaja aurie, curatata de mizeria actuala a multor locuri ale litoralului marii mele. Imi doresc sa ne balacim fericiti si sa ne racorim in valurile inspumate ale unei mari curatate de alge sau de alte pet-uri ce le gasim pe nisipul auriu sau in marea noastra ce-ar trebui sa ne farmece. Imi doresc nespus sa traiesc apusuri de soare spectaculoase in delta mea, la granita unde Dunarea saruta marea si se contopeste cu nemarginirea ei albastra. Acolo, in acele locuri incarcate de un farmec aparte, imi doresc ca tacerea sa ramana sfanta si sa ne sopteasca doar Natura. Imi vreau inapoi linistea blanda a deltei mele, ci nu sa o simt zbuciumata de zgomotele salupelor care mai de care mai in voga ale unor “baieti de baieti” certati cu adevaratul bun simt. Imi doresc ca in Romania mea turistica sa fim tratati cu respect si sa se faca un adevarat turism de calitate. Vreau ca Indiferenta si Nepasarea sa nu mai “bata palma” cu turismul din tara mea. Doresc ca toate acestea sa fie aruncate undeva la marginea unui trecut rusinos si repuse la masa negocierii interesul si dragostea fata de turismul din tara mea. Cel mai simplu: vreau sa-mi fac vacantele si in Romania mea, dar cu conditia de a mi se respecta statutul meu de turist iubitor si pastrator de frumusetile si bogatiile nestemate ale tarii mele. Credeti ca vreau prea multe?!…bran

Sighisoara

IM000812.JPGDCF 1.0
Dar pentru ca nu le am pe toate acestea adunate, asa, intr-un pachet turistic de bun simt si nepretentios, zic eu, ci doar omenesc, ajung sa aleg in fiecare an sa-mi petrec vacantele peste hotare. Am fost in multe locuri in Europa si niciodata n-am fost dezamagita. Sa nu credeti ca pe acolo curg laptele si mierea pe strazi. Nicidecum. Exista si acolo minusuri. Dar, totusi plusurile sunt semnificative si fac diferenta. Si atunci, uiti de acele mici inconveniente si doresti sa revii. De ce? Simplu, pentru ca acolo, departe de tara mea, sunt respectata atat ca turist cat si ca om. Acolo sunt ajutata, fara a mi se cere ceva in plus. Prestarile de servicii sunt de cele mai multe ori asa cum mi le-am dorit si platit. Raportul pret/calitate este intotdeauna corect. Si de fiecare data reusesc sa ma simt atat de bine, avand mereu vacante reusite. Si atunci, de ce sa nu revin in locurile unde m-am simtit excelent si am fost tratata omeneste si cu respect?!

Parerea mea este ca totul se reduce la adevaratele valori morale si etice, la educatie, la bunavointa si, de ce nu? la dragostea adevarata pentru tara in care traieste fiecare. Din pacate, trebuie sa spun ca in Romania, mentalitatea este inca cea care este si pe care o stiti cu totii. Aceasta mentalitate cred eu, ar trebui schimbata, lasand loc unui spirit civic cu adevarat patriotic, dar aici este deja o alta discutie…
In final ce mai pot scrie? Imi doresc din inima un turism adevarat in Romania, un turism de calitate la realul sau potential. Caci Romania are resurse inepuizabile, o valoare inestimabila in ceea ce priveste turismul si nu numai. Sta doar in puterea noastra ca intreg dar si a fiecaruia in parte, de a dezvolta necontenit si de a promova atat aici cat si in afara granitelor, toate minunatiile si bogatiile cu care aceasta tara a fost binecuvantata. Pentru ca Romania mea merita pe deplin sa devina tara turistica a lumii.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol publicat de Ileana

Autor: ileanaxperta

I am a cheerful and optimistic person. I love music and dance, I like to write a lot but the most of all I adore traveling and run away in my holidays! :)

2 thoughts on “Romania mea, tara turistica a lumii

  1. Sunt bucuros să citesc aceste frumoase rânduri, care-mi stârnesc curiozitatea de a reveni şi la cele ce vor urma. Eu sunt din Maramureş şi sper să mai revii pe aceste meleaguri. Îţi doresc mult succes în tot ce faci!

    Apreciază

    • Iti multumesc frumos pt. comment si ma bucur ca ti-a placut. Este scris din dragoste fata de tara mea. Sper ca pasii sa ma mai poarte prin Maramures, pentru ca tare frumos si special este acolo! Am foarte multe de scris, atat despre locurile din Romania cat si din afara. Inca invat sa ma descurc cu blogul. Deh, marturisesc ca nu prea ma pricep!🙂 Si tie iti doresc mult succes si te voi citi in continuare cu acelasi interes!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s