Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta

Budapesta, mereu te revad cu placere!

4 comentarii


Am avut sansa de a vizita Budapesta de fiecare data cand am purces la drum spre vestul Europei. Am mers fie doar pentru a poposi acolo noaptea, dus-intors; alta data am stat 2 zile iar anul trecut am facut un superb city-break, in care pot scrie ca am vazut cam tot ce se poate vedea  in Budapesta ca obiective turistice.

Dupa parerea mea, Budapesta este metropola de unde incepe adevarata civilizatie a vestului european. De cand ai ajuns acolo, fie ca este seara sau dimineata, te loveste un aer parca alcatuit din altceva decat il stim noi: este un aer mereu improspatat al unui oras civilizat, dintr-o tara fost comunista, dar care a stiut sa-si conserve bunurile trecutului si sa-si puna in valoare tot potentialul sau atat economic cat si cultural si traditional.

Budapesta, capitala a Ungariei, este situata de-a lungul batranei si mereu intinerite Dunari, in inima bazinului carpatic. Peisajul stravechi a facut ca Dunarea, in generozitatea ei sa faureasca doua orase de-a lungul celor doua maluri ale sale: Buda, situat pe o colina, fiind punctul ei cel mai inalt si Pesta, ce se intinde in campie, de-a lungul celuilalt mal al Dunarii. O incununare de exceptie, care face din Budapesta orasul minunat si infloritor de astazi.

De fiecare data cand am vizitat Budapesta, am ramas profund impresionata. In primul rand, pentru ca este un oras curat, stralucitor, civilizat, care se dezvaluie singur din orice loc ai incepe cucerirea lui. Sunt atatea si atatea locuri de vazut…si chiar daca le-ai mai trecut pragul, ele te reinvita sa le revezi; parca te asteapta…

In  primul meu circuit european in drum spre Paris, am reusit sa vizitez Budapesta cate o zi la dus si una la intors. Atunci, autocarul ne-a lasat in Piata Eroilor. Traversand b-dul Andrassy , denumit Champs-Ellysee-ul budapestan, am ajuns in aceasta piata uriasa, unde troneaza maiestos un grup statuar, Monumentul eroilor, care practic iti taie respiratia, datorita maretiei sale. Deasupra tuturor priveste de sus, triumfator Arhanghelul Gabriel, cu o cruce in mana. In spate, sunt dispusi de-a lungul unei colonade semicirculare intreaga pleiada nationala maghiara, de la Stefan Cel Sfant la Ludovic Kossuth.

budapesta1

In dreapta pietei am vazut cladirea Muzeului de Arta Nationala iar in stanga Muzeul de Arte Frumoase. Vis-a-vis, peste strada, este Gradina Zoo.

budapesta.muzeuldeartabudapesta.zoo

Am facut apoi o scurta vizita la Castelul Huniazilor. Aici este un parc frumos si foarte bine ingrijit, unde ne asteapta si cunoscuta statuie a lui Anonimus. Castelul Corvinilor, cum i se mai spune, este unul dintre cele mai importante monumente de arta feudala gotica din Europa. Ne-au facut o reala placere jocul ratelor vesele de pe lacul termal. O mare parte din acest lac se transforma iarna in patinoar (am vazut asta cand am poposit in Budapesta in iarna lui 2007, in drumul spre Viena).

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAKONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

In Pesta ne-au mai incantat privirile multele si superbele cladiri vechi cu arhitectura deosebita, dar si cele noi, in stilul modernist, realizate numai din sticla fumurie, stralucind in lumina.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Am ajuns si la Biserica Sf. Stefan cand bateau clopotele si m-a impresionat dangatul  acestora,  ca m-a apucat plansul. Simteam vibratiile clopotelor pana in rarunchiile sufletului si mi-am amintit de parintii mei…Este cea mai mare biserica din Budapesta si are cel mai mare clopot din Ungaria. Interiorul este la fel de spectaculos, cu vitralii si cupole colorate. Biserica adaposteste mana dreapta conservata a Sf. Stefan, primul rege crestin si intemeietorul Ungariei.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

La intoarcerea din acel circuit, ne-am inceput calatoria pe renumitul si inegalabilul Pod cu Lanturi, o constructie fara precedent, cu leii cei fara de  limba care-si asteapta de-o parte si de alta  turistii curiosi de a vizita orasul mai departe. Autocarul ne-a lasat pe partea Pestei, pentru ca noi s-o luam pe indelete pe pod, pentru a admira de aici bijuteriile Budapestei si a inspira aerul placut al Dunarii.

La trecerea podului spre Buda ne-au intampinat alte surprize frumoase: de jos, din orice loc al Pestei se vede Dealul Gelert, cu statuia Libertatii si Citadela. La fel de frumoasa iese in relief si  cetatea medievala Buda, grandioasa, acolo unde fostul castel regal gazduieste in prezent Muzeul de Istorie al Ungariei. Noi am urcat colina pe trepte, dar se poate ajunge si cu un funicular, care se ia din Piata Adam Clark. Piata este ca un incantator parc imbogatit cu un superb rond de aranjamente florale multicolore.

budapestacroazierapodulculanturi

Pe aceasta colina se mai afla si Biserica Matei Corvin sau Matyas, cel mai renumit monument al Budapestei si al intregii Ungarii. Aici a fost locul de incoronare al regilor maghiari. In imediata apropiere se afla Bastionul Pescarilor, o constructie cu turnulete felurite ce mi s-a parut parca rupta din povestile cu castele, cu printi si zane. Bastionul Pescarilor este o fermecatoare constructie ridicata deasupra Budei si a Dunarii, construita pe la inceputul sec. XX, ca un turn de aparare, de unde-i vine si numele.

budapestamathiasbudapesta.bastionulpescarilor

De sus de pe deal, se asterne o panorama de o inedita frumusete; pe celelalt mal se dezvaluie Pesta, cu mareata Dunare, care-si poarta mandra podoabele de cladiri diverse de-a lungul malurilor sale. Cea mai grozava este Palatul Parlamentului, o nestemata arhitecturala de exceptie. Parlamentul este o cladire impunatoare in stil neo-gotic. Poate fi vizitat in compania unui ghid iar intrarea este gratuita pentru membrii UE. Iar Podul cu Lanturi, unul dintre cele 7 de peste Dunare si cel mai frumos, ca si constructie inconfundabila, uneste, ca de altfel si celelalte poduri, ca  Podul Margareta sau Elisabeta, aceste doua orase intr-un tot unitar ce atinge perfectiunea.

budapesta.parlamentbudapestapanorama

Noaptea Budapesta devine feerica, atunci cand orasul isi aprinde magia, sclipind pur si simplu in apele Dunarii. O croaziera nocturna este cel mai bun mod de a incheia o calatorie aici. Si eu am participat la aceasta croaziera si sper sa scriu impresii despre acest eveniment turistic deosebit.

Marturisesc c-am ramas impresionata de Budapesta in modul cel mai placut. Orasul are multe hoteluri de buna si foarte buna calitate, cu servicii ireprosabile si cu un personal intotdeauna binevoitor. In hotelurile unde am poposit peste noapte, am fost foarte bine gazduiti si serviti din toate punctele de vedere. Restaurantele, cafenelele si magazinele de tot felul, fac cinste unui oras-metropola europeana la un standard ridicat.

In city-break-ul din vara trecuta am reusit sa ne plimbam cu bus-ul turistic HOP ON-HOP OFF. Ajunsi in centru, am luat cu doar 18 euro pachetul maxim de plimbari Budapest Sightseeing. Initial pachetul acesta costa anul trecut 20 euro sau 6000 HUF, dar tanarul care ni l-a oferit si vandut ne-a facut un mic discount. Totodata ne-a dat la fiecare cate o harta turistica ce cuprindea itinerariile cu obiectivele turistice si programul cu orele bus-urilor, impreuna cu un carnetel cu mai multe cupoane, in care am avut anumite servicii turistice “free’ iar restul cu diferite discounturi.

budapesta.podulelisabeta

Acest pachet este dupa parerea mea, cel mai bun si cuprinde:

Grand Tour – Green Route porneste din punctul Zero al Budapestei, Piata Elisabeta. Acolo se gasesc si liniile de metrou M1, M2 si M3, care leaga centrul de fiecare colt al orasului. Acest tur este cel mai complex si cuprinde practic toata Budapesta turistica. Dureaza aprox. 2,5 ore, daca nu doresti sa te opresti pe traseu pentru vizite perpedes la anumite puncte turistice.

Panoramic Tour – Pink Route, porneste din Piata Adam Clark, in care bus-ul turistic merge  de o parte si de cealalta  a malurilor Dunarii, la diferite obiective turistice si dureaza o ora. Aceste doua itinerarii se unesc la un moment dat, deci daca te hotarasti sa vizitezi alt obiectiv, cobori dintr-un bus si te poti urca in celalalt. Oricum, ambele bus-uri acopera intreaga gama de obiective turistice ale Budapestei. Si, intr-adevar, este o placere imensa sa te plimbi oriunde in Budapesta, doar acolo sa fii!

Acest pachet turistic extrem de economic a cuprins si acel carnetel cu multe file, in care am avut 2 croaziere free: una “by day” si cealalta “by night”, fiecare avand durata de cate o ora; o portie de supa de gulas la restaurantul de la Citadella, un pahar de bere la Balli Caffe de la statia bus-ului din fata Hotelului Astoria, ca si multe alte reduceri la intrarea in diferite muzee, cafenele, la un centru Spa, la Baile Szechenyi, Baile Gelert, Gradina Zoo, etc.

Budapesta merita vizitata de cate ori aveti ocazia. Este atat de aproape de noi si accesibila la pret, prin raportul calitatii si mai ales prin ceea ce ofera ca destinatie turistica europeana si mondiala. Ma bucur enorm ca am reusit sa fiu turista in acest incantator oras si chiar daca am vazut de mai multe ori atatea locuri din Budapesta, nu as pregeta o clipa de a ma intoarce acolo sa le vizitez. Le-as revedea cu aceeasi placere sau, de ce nu? poate chiar cu o placere sporita.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Autor: ileanaxperta

I am a cheerful and optimistic person. I love music and dance, I like to write a lot but the most of all I adore traveling and run away in my holidays! :)

4 thoughts on “Budapesta, mereu te revad cu placere!

  1. Si eu merg de cateva ori in Budapesta. Intotdeauna mai ramane ceva de vazut sau daca nu, revedem cu aceeasi placere.Intr-o zi , plimbandu-ne pe malul Dunarii , undeva in apropiere de Parlament, am fost surprinsi sa descoperim Monumentul pantofilor evreilor, monunument care are o poveste trista!

    Apreciază

  2. Încă un loc frumos, şi relativ apropiat de Maramureş, pe care aş dori să-l văd. Deocamdată mă rezum la pozele şi naraţiunea ta şi sper ca, în compensaţie, să găseşti şi tu materiale interesante pe blogul meu. În ultima vreme m-am axat pe preferinţele cititorilor, dar am şi câteva eseuri interesante. O zi bună!

    Apreciază

    • Si eu m-am indragostit de Budapesta si de cate ori ajung acolo, ma bucura tare mult revederea.
      Multumesc pt. film. Numai bine si te astept si in alte destinatii turistice descrise de mine in jurnalul meu de calatorii.🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s