Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta

Rotterdam – In orasul lui Erasmus

Lasă un comentariu


(CIRCUITUL GERMANIA – BENELUX)

Dupa ultima noapte petrecuta pe pamant belgian, in ziua urmatoare, cu forte proaspete si cu mare bucurie cu suflete am pornit spre Olanda. Ma apropiam cu pasi repezi de acel “ceva” care ma determinase sa aleg acest circuit. Nu mai era mult…Intotdeauna cand aleg o astfel de vacanta, exista un anume loc ce ma atrage cel mai mult si pe care imi doresc sa il vizitez in mod cu totul special. Ei bine, si aici a fost unul. Voi scrie despre el la timpul potrivit. Dar pana atunci sa patrundem tip-til in tara morilor de vant.🙂

Primul oras vizitat de pe pamantul olandez a fost Rotterdam. Acesta este cel mai modern oras din Olanda si al doilea ca importanta si dimensiune, o adevarata metropola europeana. Este asezat pe Nieuwe Maas sau Meuza cea noua ( in traducere!), marele brat al deltei comune pe care Meuza o face cu Rinul. Orasul este situat in provincia Olanda de Sud si a fost intemeiat undeva spre sfarsitul sec. 13, deci ca atestare, este un oras vechi, cu o indelungata istorie si traditie.

rotterdamArotterdamBrotterdamC

Am ajuns devreme in Rotterdam, am dat un tur de orizont cu autocarul in timp ce am ascultat fascinata la depanarea povestilor atat de interesante pe care ghida noastra ni le spunea despre oras. In acelasi timp nu mai pridideam ce sa fac mai repede: sa scriu cat mai mult din relatarile ei sau sa privesc cu placere sporita pe geamul autocarului. Soferul rula cu viteza redusa special pentru ca noi, turistii sa vedem cat mai multe si sa reusim sa surprindem si orasul cu aparatele noastre in cat mai multe poze.

rotterdam11rotterdamDrotterdam12

Mi-a placut istoria Rotterdam-ului si am retinut ca orasul a devenit destul de repede una din marile asezari medievale primind in sec.14 statutul de oras liber. Orasul a avut un rol important in luptele cu spaniolii dar epoca sa de avant a inceput in sec. 19 odata cu amenajarea albiei Rinului. Aceasta amenajare a Rinului a insemnat preluarea comertului de tranzit al Elvetiei, Germaniei, al Frantei de nord-est si Belgiei.

Si acest oras olandez a avut enorm de suferit in ultimul razboi mondial cand a fost distrus aproape in intregime de bombardamentele germane, in dorinta lor ticaloasa de a cuceri cat mai repede teritoriile Olandei. Dar minunatul Rotterdam a renascut din propria-i cenusa, ca pasarea Phoenix, cum se spune si a devenit orasul incantator, care in acele momente  se desfasura tanar si proaspat prin fata ochilor mei uimiti de frumusetile sale. Rotterdam este astazi o metropola ultra-moderna si si-a castigat faima in randul Tarilor de Jos nu doar pentru portul sau care este cel mai mare din Olanda. Marele oras este faimos si pentru fantezia fara limite a ingeniozitatii arhitectilor, adevarati artisti, care au ridicat aici multe cladiri foarte inalte, ultra-moderne, numai din sticla si beton si au impregnat orasului un aer inconfundabil si futurist. De asemenea, in Rotterdam se gasesc cladiri cu un design bizar, ce practic reduce la tacere trecatorul. Sunt oameni care spun ca in momentul cand s-a trecut la recladirea sa, orasul ar fi fost ca un teren de joaca unde arhitectii si-au pus in practica ideile lor cat mai nastrusnice. Acest lucru face din el un oras inovator in privinta arhitecturii. Rotterdam este o colectie fascinanta de forme si culori diverse, care incanta privirea si ii da calatorului imboldul de a-l cunoaste cat mai bine si chiar dorinta de a-l revedea. Nu se poate ca Rotterdam sa nu cucereasca inimile oamenilor!

rotterdamF

rotterdam15rotterdam13

Pe parcurs ce ne-am plimbat, am constatat ca Rotterdam este orasul european care si-a recreat singur propria sa imagine. Se considera un oras tanar, care continua sa evolueze si sa se reconstruiasca permanent. Si acest lucru l-am vazut la fiecare pas, pe masura ce am inceput sa-l cunosc putin cate putin.

Am trecut pe langa Gara Centrala care si-a pus amprenta modernismului printr-un impresionant terminal pentru pasageri. Nu am avut timp sa stationam si sa patrundem in acel labirint feroviar, dar pentru vizita noastra scurta aici, ne-am multumit si cu imaginea acelei superbe constructii “furata” din mers de privirile noastre atente.

Mi-a placut foarte mult Rotterdam-ul de astazi; dupa parerea mea este cel mai nonconformist oras din Olanda dpdv al arhitecturii in ansamblul sau si se poate mandri pe drept cuvant cu turnurile sale care se inalta pe cladirile de afaceri din centru, locul pe unde ne-am urmat si noi pasii. Ca sa luam partea buna a lucrurilor, ca o consecinta atat de nefasta in urma distrugerilor razboiului, am vazut ca tot centrul si nu numai este plin de cladiri noi si foarte impunatoare, de blocuri de locuit care nu sunt mici si inghesuite, facute dupa un tipar anume, ci sunt semete si aerisite, cu spatii largi in interiorul carora se gasesc piatete, constructii frumoase si elegante, la parterul carora vei gasi intotdeauna magazine moderne, librarii selecte, restaurante sau cafenele. Rotterdamul contemporan are 23 de cartiere, toate avand o urbanizare ultra-moderna prin intermediul a numeroase poduri si tuneluri. De exemplu, pentru asigurarea circulatiei de marfuri si pasageri in perimetrul portuar s-au executat 3 mari lucrari, adevarate opere de arta in domeniul constructiilor de drumuri si poduri. Prima dintre ele a fost un tunel pe sub Meusa, Mastunnel, de dimensiuni impresionante. Dupa putin timp, acest tunel a devenit insuficient si pentru fluidizarea traficului s-a impus deschiderea unuia nou, Beneluxtunel, de data aceasta la o adancime mai mare iar la suprafata a fost inaugurat un pod.

rotterdamJrotterdamKrotterdamRrotterdamL

In oras a mai fost construita o centura de autostrazi si o data cu cresterea traficului intre diferitele cartiere a fost pus in functiune si primul metrou. Portul fiind intins pe o suprafata imensa, activitatea portuara este uriasa si din spusele ghidei am aflat ca sunt peste 300 de linii transatlantice, care pot ancora si desfasura activitati de incarcare si descarcare de-a lungul cheilor, ce masoara cativa zeci de km.

Un alt lucru interesant de stiut, dupa parerea mea este faptul ca in acest oras s-a nascut o mare personalitate. Este vorba de Erasmus. Acesta se numea Desiderius Erasmus Rotterdamus, nume pe care l-a adoptat, el numindu-se de fapt Gerhart Gerhart. Erasmus a fost filozof si filolog, mintea cea mai luminata a sfarsitului sec. 15 si inceput de sec. 16. Acesta si-a petrecut numai copilaria aici, iar casa nu mai exista in zilele noastre. Erasmus a parasit orasul stabilindu-se la Londra. Cu toate acestea, am vazut ca numele lui se regaseste cam peste tot; exista Universitatea Erasmus, spitalul, podul cel mai nou care ii poarta numele, ca si o bursa de studii ce a preluat numele sau. Podul Erasmus este o constructie ultra-moderna, monopolizand cu tupeu toate celelalte cladiri invecinate. Chiar nu se putea ca un asemenea oras cosmopolit sa nu aiba un asemenea pod. De fapt Rotterdam este celebru in lume pentru podul Erasmus, ce are o lungime apreciabila de 800 m si uneste nordul cu sudul orasului. Mai este denumit si “Lebada” de catre localnici, pentru arhitectura cu adevarat impresionanta a constructiei. Podul Erasmus este un simbol al orasului. Mi-a placut foarte mult acest pod deosebit.

rotterdamErotterdamGrotterdam14rotterdam16rotterdam_2

Pe artera principala din centrul orasului, am vazut 3 cladiri importante care au fost ridicate inainte de razboi si au supravietuit in mod miraculos pana in zilele noastre. Cladirile nu au nimic impresionant, nu sunt intr-un stil anume care sa le scoata in evidenta dar sunt niste cladiri vechi, din piatra ce poarta amprenta Rotterdam-ului de odinioara. Astfel, am vazut primaria, biserica Sf. Laurentiu si cladirea postei, situate la distanta relativa una fata de cealalta. Un lucru foarte curios pentru unii, dar nu si pentru mine a fost ca in scurta noastra vizita in Rotterdam nu am vazut nicio parcare pentru masini, probabil ca acestea sunt mai mult parcari subterane sau supraterane; in schimb, bicicletele se odihneau frumusel in rastel, la fiecare colt de strada sau de-a lungul trotuarelor, fara sa deranjeze traficul pietonilor sau al soferilor. Si aici regula nr. 1 in trafic este respectarea cu sfintenie a calatorului pe bicicleta. Nimic nou sub soarele Olandei…sau sub ploaie; eram doar in patria bicicletelor ca mijloc principal de transport, ci nu doar in tara lalelelor, a branzei de Olanda si a sabotilor din lemn…🙂

rotterdamSrott.postarott. bisericarott.bicicleteRotterdam 1

Precum am scris mai sus, Rotterdamul isi poarta cu demnitate si mandrie cateva exemple clasice de design urban, asa cum apare Biserica Sf. Laurentiu. Acesta a fost la un pas de distrugere dar cu toate acestea a reusit sa ramana dreapta si semeata, impotriva istoriei nemiloase  a orasului. Este singura biserica ce a mai ramas din vechiul oras medieval al Rotterdam-ului. A fost ridicata pe la jumatatea sec. 14 si a fost prima cladire din oras construita integral din piatra. La polul opus dpdv al maiestriei arhitecturale, Rotterdam iese din cotidian si pe langa zveltele cladiri din sticla, aici se gasesc faimoasele case sub forma de cuburi, cu o arhitectura zbanghie, cu totul iesita din tiparele clasice. Noi am reusit sa le admiram doar din autocar. Fara doar si poate, casele cubice pot fi incadrate in topul celor mai mari ciudatenii arhitecturale. Doamne, doar sa le vedeti si veti ramane atat uimiti de ingeniozitatea cat si de stilul lor artistic. Aceste cladiri in culori de galben avand acoperisurile gri, cu ferestre luminoase mai pe toate partile, nu sunt construite pe laturi, ci ele se sprijina pe muchii. Chiar bizar, nu? Si culmea culmilor, aceste case sunt locuite. Acolo stau oameni bine mersi. Fiecare cub reprezinta un apartament construit pe 3 etaje, dotat cu tot confortul, de la camere, bai, bucatarii, chiar si balcoane! Am inteles ca unul dintre cuburi este deschis spre vizitare, prin urmare, devenit obiectiv turistic! Super! Scriind acum si vazand pozele, mi s-a starnit deodata o imensa pofta turistica de a fugi de acasa intr-un city-break in Rotterdam.🙂

RotterdamrotterdamVrotterdamMrotterdamH

Ca destinatie turistica deosebit de importanta si reprezentativa pentru un oras precum este Rotterdam este Euromastum, un turn care a fost inaltat de mai multe ori pentru a ramane cea mai inalta cladire din oras. Si acesta detine titlul de simbol al orasului. Este situat mai departe de centru, pe unde ne-am plimbat noi, si din nefericire, nu am reusit sa ajungem acolo sa-l vedem macar de la radacina. Se poate urca in turn cu un lift care se roteste iar sus, aproape de varf se gaseste un restaurant. Va dati seama ce panorama de exceptieasupra orasului se deschide de acolo. E de ajuns doar sa inchid ochii pentru a-mi inchipui cum se vede Rotterdam de la inaltime. Poate, cine stie, la o vizita pe cont propriu sa reusesc performanta de a fi acolo sus, in Euromastum. Maastoren este o alta cladire impunatoare, ce gazduieste birouri si este socotita este cea mai inalta cladire din Olanda, avand 165 m.

Cu siguranta acesta este orasul pe care trebuie sa il vizitati neaparat cand ajungeti in Olanda. Chiar in centru se gasesc mai multe muzee, ca: Muzeul Boijmans Van Beuningen, Muzeul de Arta Kunsthal si Institutul de Arhitectura. Tinand cont ca Rotterdam este, pe langa un mare si binecunoscut centru cultural si universitar, este si un mare si foarte important oras-port. Si bineinteles ca aici veti gasi si Muzeul Maritim, in mare tandem cu cladirile de zgarie-nori, cu multe parcuri si locuri de agrement si relaxare.

rotterdamTrotterdamUrotterdamX

Fiind inca de dimineata si duminica pe deasupra, atunci cand am ajuns noi, nu prea am gasit nimic deschis pentru a face o scurta sesiune de shopping. Am inteles ca programul magazinelor ar fi de la 10-18 iar duminica probabil ca este mai scurt. Am reusit doar sa ne plimbam pe esplanada intesata cu magazine de fitze, cu branduri arhicunoscute. Ne-am multumit sa le admiram din mers vitrinele frumos ornate, viu colorate si trendy..dar si ceva sexshop-uri ce-si etalau dezinvolte „ustensilele”. Vai! ce rusine! si pe timp de zi!…🙂  Magazinele sunt grupate in jurul pasajului pietonal care trece pe sub bulevardul central al orasului, Koopgoot, ce se gaseste ceva mai jos de primarie si posta. In imediata apropiere se gaseste un mare mall, V&D Rotterdam Centrum. La cativa pasi ne-am scaldat privirile avide, fotografiind World Trade Centrum, un colos de cladiri inalte, moderne, in pas cu realizarile arhitecturale ale sec. 21. La baza scarilor din cladirea principala, statuia lui Erasmus priveste tacuta de pe soclul sau. Probabil ca filozofeaza…La plecare mi-a parut atat de rau ca n-am gasit deschis nici macar un magazin cu ceva vederi, sa luam si noi ceva suveniruridin Rotterdam. Singurele “remember”-uri daruite de splendidul oras au ramas doar cele cateva poze facute ca si minunatele clipe pe care le-am trait acolo cu o mare intensitate si fericire. Toate se aduna intr-un veritabil si fermecator buchet de amintiri…

rotterdamOrotterdamProtterdamNrotterdamQrotterdamYrotterdamZ

In concluzie, Rotterdam este o metropola ultra-moderna, superba, cu un aer avangardist ce incita trecatorul si-l invita la cunoastere si recunoastere pe plan international. Orasului Rotterdam i se potriveste perfect, zic eu, denumirea de Manhattan pe Maas, probabil pentru ca seamana mult cu celebra zona din New York. Oricum cum ar fi si cu oricine s-ar asemana, Rotterdam este un oras unic, proaspat, tanar plin de viata si prosperitate. Bucuria de a calatori in Rotterdam mi-a starnit apetitul de a dori sa vizitez mai departe Olanda cu ale sale daruri turistice de top si normal, de a-mi dori sa revin acolo…oricand!🙂

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Autor: ileanaxperta

I am a cheerful and optimistic person. I love music and dance, I like to write a lot but the most of all I adore traveling and run away in my holidays! :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s