Castelul Linderhof – In vizita la curtea regelui nebun

31 ianuarie 2014 de ileanaxperta 6 comentarii

(Circuitul  AUSTRIA – ELVETIA)

E vineri, un inceput de week-end de poveste alba. Coana Iarna si-a intins mantia-i de zapada peste dealuri si campii….ca la munte venise ea mai demult. Totul este atat de alb, afara e ger, deci o vreme taman buna de stat la gura caloriferului. Cine are soba…avantaj primire. 🙂 Dragii mei cititori-calatori, vreau in aceste zile sa va relaxati si impreuna cu cei dragi sa va bucurati de tot ce aveti in jurul vostru. Si daca aveti o farama de timp vreau sa va daruiesc o calatorie, chiar si virtuala, undeva in Tara Basmelor si sa ne bucuram impreuna de o vizita in Bavaria.Ce ziceti? Ma insotiti?

Ziua urmatoare din grozavul circuit Austria – Elvetia a debutat la fel, cu o zi calduroasa, cu un soare ce stralucea stapan peste intinderea albastra a cerului. Dupa noaptea scurta petrecuta la hotelul Alpenhof situat intre muntii bavarezi, la ora 8 fix am luat calea spre castelele din Bavaria. In programul turistic aveam de vizitat 2 din „trioletul de aur”: Castelul Linderhof si Castelul Neuschwanstein. Cel de-a treilea, Castelul Hohenschwangau, aveam sa il vedem doar de la oarece distanta….fara vizitarea propriu-zisa.

Ghidul a facut programarile din timp pentru ca intrarile in aceste castele au loc numai la anumite ore, un anumit timp de vizitare, deci un program riguros nemtesc. Noi am avut programarea la ora 9.30 pentru primul castel si dupa 13 pentru cel de-al doilea.

Iata-ne asadar, ajunsi destul de repede intr-o zona superba a Alpilor bavarezi; langa noi culmi bogat inverzite si ceva mai sus, muntii de piatra. Autocarul a ramas in parcare, acolo unde este si Casa de bilete. Intrarea a costat 9 euro/pers. iar fata mea nu a platit nimic, fiind sub 18 ani. Tot acolo este si o mare pensiune sau hotel, care se numeste chiar Schlosshotel Linderhof, o cladire tare frumoasa, care se incadreaza perfect in tabloul natural al zonei. Dupa ce am primit fiecare biletul, am pornit spre castel. Acesta este situat undeva mai sus, deci pana acolo a trebuit sa urcam o carare intr-o panta usoara.

Pe drum am intalnit un mic lac ce infrumuseteaza locul dandu-i un adevarat farmec montan. Ochiul de apa aluneca intr-o valcea, cu muntele de piatra aparat din spate si cu culmi de un verde ce nu se poate uita usor. Pe mal se zbenguiau fericite, doua gaste…ce treaba aveau ele? Sa viziteze castele? Nicidecum…

Pana sa ajungem la Castelul Linderhof, ghidul ne-a povestit cate ceva despre istoria acestuia. Ceea ce am retinut eu este ca acest castel a fost cladit de prea visatorul  rege Ludwig al II-lea.Trebuie sa mentionez ca printul boem Ludwig II a ajuns ultimul rege al Bavariei la numai 18 ani si a fost un mare iubitor de arta, in special de muzica. A fost un bun prieten cu compozitorul Wagner, pe care l-a si ajutat de-a lungul vietii. Atasez o poza a regelui preluata de pe un calendar pe care l-am cumparat  din localitatea celuilalt castel vizitat.

Ludwig al-II-lea a fost regele bavarez care s-a ocupat prea putin de problemele politice si de stat. In schimb, prin felul sau visator, iubitor de artele frumoase, a construit castele pe care noi atunci chiar ii vizitam unul dintre ele.

La prima vedere nici nu zici ca acolo ar fi un castel. Nu trebuie sa vi-l imaginati ca cine stie ce pomponos castel, cu turnulete si metereze. Nicidecum. Castelul Linderhof cel putin pe dinafara, aduce mai degraba cu o mare casa boiereasca, o vila foarte luxoasa. Arhitectura este foarte bogata in detalii, combinata cu o fatada in stil baroc si cu influente franceze (Ludwig a fost impresionat de Palatul Versailles si totodata a fost un mare admirator al Regelui Soare). Castelul este construit tot numai in piatra alba, are multe statui atat la usile de la intrare cat si deasupra dar si pe laterale. Cladirea iti ia repede ochii printr-o frumusete subtila, diafana. Nu degeaba este creatia unui rege visator, mare iubitor de povesti, un om mai mult  “cu capul in nori” cum l-am catalogat eu pe acest Ludwig al-II-lea al Bavariei. Am inteles ca acest micut palat este, de fapt, singura sa creatie terminata in totalitate de-a lungul vietii sale. Este locul unde a trait cel mai mult, fiind totodata si un fel de refugiu pentru sarmanul rege singuratic. Eu cred ca si zona l-a inspirat foarte mult, Bavaria fiind una dintre cele mai frumoase si pitoresti din Germania. Si nu degeaba aici au fost construite atatea castele ce si-au castigat ulterior un renume mondial (vezi si Valea Rinului).

Inca nu se facuse ora de intrare in castel si astfel am reusit mai intai sa vedem imprejurimile. Ei bine, acestea m-au facut instant sa visez si eu, sa ma pierd pentru putin timp in gradinile minunate ale micului castel. Va scriu sincer, intotdeauna la castelele si palatele vizitate de mine pana acum, m-au atras cel mai mult gradinile. Nu stiu nici eu de ce, poate pentru ca-mi place mai mult natura. Dar nu doar aceasta, ci si modul atat de perfect si de ingenios in care imaginatia creatoare a omului se impleteste desavarsit cu cadrul natural. Si aici, la castelul Linderhof se gaseste aceasta legatura perfecta.

Gradinile ce imprejmuiesc domeniul sunt o minunatie. Se deschid intr-o panorama de exceptie. De la castel se coboara cateva trepte decorate pe laterale numai cu ghivece mari cu flori. De acolo se dezvaluie un mic lac ce are in mijloc o frumoasa si deosebita fantana, cu o statuie aurita, Fantana lui Neptun, imprejmuita de un covor perfect de verde si flori pastelate. Apoi mai in spate urcand din nou mai multe trepte ornate cu alte statui si multe alte flori, se gaseste un foisor ce adaposteste atat in interior cat si in varf alte statui. In fundal se vad muntii stancosi. Imaginea este atat de frumoasa cat si spectaculoasa, dand locului maretia ce I se cuvine pe drept a unui astfel de castel.

In spatele castelului te intampina un alt peisaj parca decupat dintr-un basm al copilariei, alta dovada a traducerii in realitate a viselor si a unei imaginatii atat de bogate a regelui Ludwig al II-lea. O cascada se revarsa in trepte mici, de o parte si de alta fiind ornata cu statui. Apa curge de undeva de sus si se termina la baza cu o alta fantana, avand in centru un alt grup statuar.

Gradina mai are un chiosc marocan si o micuta cabana de vanatoare, locuri inspirate din diferite basme sau din operele lui Richard Wagner, compozitorul favorit al regelui si bun prieten totodata. De asemenea, pe acest domeniu extrem de vast, Ludwig al II-lea si-a creat si o pestera, pe care am vizitat-o si noi dupa ce am iesit din castel…Voi povesti si despre ea.

A venit ora sa vizitam si interiorul castelului. Aici ne astepta o alta lume, cu adevarat o atmosfera de palat ca in povesti. Castelul se viziteaza relativ repede, am avut un ghid vorbitor de lb. engleza care din start ne-a spus insistent ca nu avem voie sa facem poze si am fost vanati indeaproape de oamenii de ordine. Dar toti am incercat si eu, de asemenea…Ce a iesit? Veti vedea cateva cadre surprinse…vai de mama lor… 😉

Castelul degaja cu usurinta o mare opulenta, elemente care mi-au inspirat eleganta in stilul inconfundabil rococo, din perioada regelui Frantei, Ludovic al XIV-lea, cu care regele bavarez a avut o mare afinitate. Decoratiuni abundente, picturi foarte multe pe pereti, mania detaliilor, candelabre uriase, mobilier si tapiterii cu fir de aur, fiecare camera, fie sala de studiu, dormitoare, sala de primire, sufragerie, sala oglinzilor, etc, la prima vedere m-au coplesit. Apoi am inteles ca tot zbuciumul sufletesc al regelui este intrupat acolo si continua sa existe in fiecare colt al palatului sau. Am avut sentimentul ca fiecare detaliu, fiecare obiect aflat acolo “respira” un aer rascolitor ce m-a indemnat la visare, simtind ca pasesc intr-o poveste, pe un taram imaginar necunoscut….Chiar coplesita si ametita de atata bogatie si culoare, am fost cuprinsa de dorinta de a ramane acolo cat mai mult timp pentru contemplatie, pentru visare, dorind chiar sa ascult in acel loc cateva acorduri rascolitoare dintr-o opera de-a lui Wagner. Ati ascultat vreodata vreo opera a marelui maestru? Ei bine, ascultati si veti intelege atunci marea afinitate dintre rege si compozitor, ce a dus la o prietenie pe viata.

Mi-am dorit sa privesc la nesfarsit peretii incarcati cu atatea povesti, incercand sa deslusesc decoratiunile cu simboluri ale artelor, ale muzicii, alegorii ale continentelor si ale zodiilor, simblouri chiar ale gradinaritului si pescuitului. Mi-ar fi placut sa poposesc acolo mai mult pentru a privi si mai ales pentru a intelege cat mai mult din gandurile si zbuciumul unui suflet chinuit si neinteles pentru vremurile in care a trait Ludwig al_II-lea al Bavariei. Stiti cum se intampla intotdeauna: daca esti mai altfel decat majoritatea, daca realizezi lucruri la care altii nici nu gandesc, daca esti un vizionar sau pur si simplu mai aerian, visand cu ochii deschisi, esti socotit nebun de catre gloata vremurilor in care traiesti. Asa cred ca s-a intamplat si cu regele Ludwig al-II-lea al Bavariei., ajungand sa se retraga total in cochilia lui, ferit de lume si de toate cele lumesti.

Turul a luat sfarsit prea repede. Abia afara am reusit cat de cat sa ma mai dezmeticesc din vraja unui vis trait demult dar pe care l-am simtit acum in prezentul meu. Am fost pret de cateva momente musafir la curtea unui rege bavarez…

Calatoria noastra a continuat spre pestera artificiala, realizata de Ludwig al-II-lea, inspirat fiind din opera Tannhauser a prietenului sau, Wagner. In acest loc, ferit de tumultul vietii la castel, regele isi gasea deseori refugiul sufletesc, ascultand muzica wagner-iana.

Exact ca in povestea araba “Ali-baba si cei 40 de hoti”, pestera numita “Venus Grotte” ne-a intampinat la intrare cu o usa formata din 2 pietre imense care se deschid tot la anumite ore. Aici nu poti spune oricand “Sesam deschide-te!” pentru ca exactitatea programului nemtesc este lege ca peste tot in Germania.

Spectacolul intrarii in grota cand cele 2 pietre s-au deschis intr-un zgomot autentic, chiar m-a dus cu gandul la copilarie si la acea poveste araba. Deci va dau un sfat: cand veti pasi in pestera, daca puteti, va rog sa lasati afara adultul din voi si invitati sa intre acolo doar copilul, altfel nu veti intelege si simti mai nimic din ceea veti vedea.

Intrati intr-o lume a misterelor, culoarul pana la pestera propriu-zisa este luminat discret de cateva torte, o atmosfera ce adanceste misterul si mai ales curiozitatea. Daca iti descatusezi imaginatia, chiar zici ca intri in miezul pamantului, fiind la un pas de marea descoperire a comorii fermecate. Si dupa putin timp chiar se intampla: in fata mi-a aparut o grota in toata regula in mijlocul careia stralucea in culori diferite apa unui lac. Bineinteles toate sunt artificiale. Dar cand veti intra in pestera, lasati-va visele copilariei sa zburde peste tot; va avea loc suficient. In mijlocul lacului era o barca sub forma de scoica uriasa. Decorul, cu lumini ce-si schimba mereu culorile, care se rasfrang in undele apei, stalagmitele si stalactitele la fel, luminate, totul te introduce in lumea fermecata a basmelor. Noi, turistii, trebuie doar sa ne lasam purtati alene pe aripile inocentei de copil in inima povestilor. Nu am putut sa nu ma gandesc: oare cum s-or auzi in pestera aceea cateva acorduri muzicale?!…mai ales de-ale lui Wagner. Uau!…Partea din mine ramasa treaza a reusit sa faca si aici cateva poze, ignorand ca toti ceilalti, placutele cu “No photo”.

Plecand din acest loc incarcat de frumusete si visare, de incantare si de trecere usoara prin farmecul candorii de copil, am ramas impresionata de destinul celui ce a lasat in urma sa asemenea bogatie culturala, devenita astazi un obiectiv turistic foarte cunoscut. Datorita caracterului sau visator si neinteles de oamenii acelor vremuri, regele Ludovic al-II-lea al Bavariei a fost declarat “regele nebun”, a fost pus sub paza la Palatul Berg si tot acolo si-a gasit sfarsitul intr-un mod misterios, poate asa cum si-a trait si viata.

In final, eu cred ca daca visarea si cautarea frumosului aproape de desavarsire, a artei de orice fel, dorinta si realizarea de a-ti crea un spatiu doar al tau pentru a fi doar tu cu tine, un loc in care sa te simti in siguranta si in care sa-ti cauti si sa-ti poti regasi din cand in cand copilaria, daca toate acestea reprezinta nebunie, atunci cred ca si eu ma pot numara printre cei care ar trebui inchisi…poate la Balaceanca, fiind mai aproape de Bucuresti… :)  Oricum as fi, buna sau nebuna, eu nu voi inceta niciodata sa visez, sa ma intorc de cate ori timpul imi va oferi sansa ca sa traiesc iarasi bucuria de a calatori in lumea copilariei, cand viata lipsita de griji si lumea povestilor mi-au fost cei mai buni si fideli tovarasi la visare….

Fericita ca am vizitat Castelul si gradinile Linderhof, am plecat mai departe la un alt castel bavarez. Ei, dar asta este o alta poveste…care este tot pentru fiecare, de la mic la mare.

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos.

Vacante de vis oriunde si oricand.

Articol scris de Ileana