Evia – Locurile vizitate pe frumoasa insula cu pletele de maslini si conifere

6 august 2014 de ileanaxperta 11 comentarii

(continuare de aici)

In prima parte a povestirii mele despre vacanta noastra din Evia, v-am scris cate ceva despre insula si micuta localitate Pefki, unde am avut cazarea. V-am promis atunci ca voi continua cu descrierea excursiilor pe care am reusit sa le facem. Cum era si de asteptat, am vizitat cateva plaje din aceasta zona, folosind autobuzele locale; astfel ne-am bucurat de plajele de la Vassilika si Ellinika, situate in nord-estul coastei. Pentru asta, a trebuit sa ne trezim dis de dimineata ca sa prindem autobuzul local, care pentru aceste destinatii nu a avut decat doua plecari din Pefki: una la 8.00 si cealalta dupa-amiaza tarziu. Si doua sosiri. Noi am ales-o pe ultima: la 16.50.

Deci iata-ne asteptand autobuzul in statia din fata portului, foarte aproape de studioul Dimitra, unde am avut cazarea. Precum am mai scris, autobuzele locale ale grecilor sunt autocare foarte bune dtpdv. La exact orele 8.00 AM, ne-am urcat in masina, am platit biletul, 1,80 euro/ pers. si la drum cu noi. Peisajul care ne-a insotit pe tot drumul a fost fascinant: am pornit de pe coasta incretita a litoralului, urcand si coborand pante abrupte si intortocheate, prin padurile de pini si livezi de maslini, bucurandu-ne de verdele puternic conturat al culmilor montane. De-a lungul partii de nord a insulei, coasta litoralului alterneaza cu plaje formate din pietre sau pietre cu nisip si portiuni de nisip fin si auriu, ce imprima locului un parfum exotic autentic. Nu degeaba tot mai multi turisti, fie localnici sau vizitatori din alte tari vin in Evia pentru a gusta din plin de frumusetea plajelor, culoarea limpede si albastra a marii incununate de peisajele de poveste montana elena.

Plaja Vassilika ne-a dat pe spate, cum se zice. Am vazut-o de pe sosea: o panorama foarte greu de uitat spre imposibil! Apoi am vazut-o de aproape: o plaja intinsa de nisip si pietris, lata, asezata intr-un golf larg. Marea de aici m-a vrajit cu o apa albastra, atat de limpede si clara! Intrarea este lina, cu nisip amestecat cu pietricele dar fara sa deranjeze la picioare. La ora cand am ajuns noi, nu cred ca erau mai multi turisti cate degete am la o mana dar treptat plaja s-a colorat cu umbrele si sezlonguri personale aduse in spinare de catre turistii greci. Locul este clar al grecilor veniti in vacanta la mare in Evia! Nu am zabovit mult aici. Ne grabeam sa o cunoastem si pe Ellinika. Aflasem eu ca acolo este ceva…mai altfel…

Si chiar asa a fost: plaja din Ellinika este asezata intr-un golfulet romantic (sau cel putin asa l-am „mirosit” eu). Se desfasoara pe trei portiuni, din cate am reusit sa vad: una este ceva mai lata si, dupa ce treci de un snop de pietre aruncate in apa la nimereala, aproape de tarm, plaja se ingusteaza. Acolo poti profita de umbra creata de Mama Natura, care a sculptat pe coasta litoralului niste imensi bolovani ce stau de veghe imediat deasupra marii. Apoi plaja se largeste din nou.

Ei, dar ceva este deosebit in Ellinika: undeva aproape de tarm, pe o insulita aparent pustie, se ridica o bisericuta tipic greceasca, Agios Nikolaos. Nu se poate ajunge acolo decat cu barca. Marea este atat de limpede, in culori verzi si turcoaz, pana la albastru. Intrarea se face foarte lin, este cu nisip foarte fin si trebuie sa avansezi mult in mare pentru a reusi sa te balacesti sau sa inoti mai bine. Ne-a placut mai mult Elinika pentru ca peisajul este mai exotic si imprastie un miros autentic de frumusete naturala get beget greceasca. 

Cand am ajuns pe plaja, am avut un deja-vu: si aici erau doar cativa turisti „aruncati” de-a lungul plajei de nisip. Abia spre dupa-amiaza, au aparut turistii greci, teribil de lenesi, care au ocupat plaja, si-au desfacut umbrelele si sezurile lasate aici peste noapte cu tot „arsenalul” pentru plaja. Ne-am gandit noi atunci: daca, oriunde pe plajele noastre mioritice ar fi lasate noaptea umbrele, sezlonguri, scaunele, caiace, barcute dezumflate si tot felul de jucarii de plaja, oare ce s-ar mai gasi dimineata?!… In fine…Doar Dumnezeu stie! Noi putem doar presupune...Dupa vizitarea celor doua plaje, am intuit ca frumoasa Evia este a turistilor si localnicilor greci. Iar pana la finalul sederii m-am convins ca nu m-am inselat deloc…

De mentionat un lucru foarte important pentru plaja din Ellinika: autobuzul ne-a lasat in sat, undeva sus si pentru a ajunge la plaja este de parcurs un drum lateral destul de lung. La dus am avut norocul sa fim „agatate” de doua grecoaice care, foarte amabile si zambitoare ne-au invitat in masina lor; si ele mergeau la plaja. Si astfel am ajuns imediat. Nu au vrut sa primeasca niciun euro de la noi, drept recunostinta. In schimb, la intoarcere, fete cuminti cum suntem, am evitat sa facem autostopul…chiar daca au fost vreo 2-3 masini care au trecut pe langa noi si au incetinit mult viteza. Noi doar sa zicem: „Will you take us to the top?” 🙂 Si astfel pe o caldura toropitoare de dupa-amiaza tarzie, am luat la urcus tot drumul pe care l-am facut in aproape 25 de minute, intr-un sprint criminal. Am gafait big time si am nadusit de parca abia atunci as fi iesit din mare! Ne-am grabit ca, deh, se apropia ora de venit autobuzul. Ramasese ultima cursa spre Pefki! Ne-am intors cu bine, obosite frante, terminate de caldura mare dar fericite foc! Excursia fusese o reusita.

Intr-o alta zi am hotarat sa vedem plaja din Orei, o mica localitate situata in partea de nord-vest a Eviei de Nord. Pentru a ajunge in Orei, am luat autobuzul pana in Istiea (biletul a fost 1,60 euro) si apoi dupa aprox. o ora am avut autobuz spre Orei, pretul biletului fiind acelasi. Biletele le-am luat din autogara, unde se afla si posta. In ora libera, ne-am plimbat putin prin Istiea. Este capitala provinciei cu acelasi nume. Aici se afla sediul municipalitatii si este cel mai populat si important oras al regiunii. Totodata aici se gasesc toate serviciile publice, sedii de banci, un centru de sanatate, multe magazine cu de toate, farmacii, taverne si restaurante, parcuri si biserici, cea mai importanta fiind Biserica Sf. Nicolae. De asemenea, orasul detine Muzeul de Istorie Naturala. Este unul dintre cele mai importante muzee de acest gen din Grecia. Istiea se mai poate mandri si cu Muzeul de Arta Populara, unde se gasesc colectii de costume populare traditionale, obiecte de mobilier taranesc si alte lucruri realizate manual de catre artisti populari. Din pacate nu am avut timp de nicio vizita, destinatia noastra fiind Orei.

Intinsa regiune a Istiei, care cuprinde cea mai mare parte din Evia de Nord, a cunoscut o ampla dezvoltare in antichitate. Homer a trait in aceste locuri, printre darurile naturale minunate ale zonei si a scris despre Istiea ca este „tinutul bogat al strugurilor”, aici gasindu-se intinse podgorii. Deci, zic eu, regiunea Istiea este, printre altele, si locul ideal pentru Bachus. 🙂

Am lasat in urma Istiea si ne-am indreptat spre Orei unde am ajuns foarte repede. Autobuzul ne-a lasat foarte aproape de micutul port care mi s-a parut unul dintre cele mai pitoresti porturi din Grecia. Are o faleza lunga, ce se avanta curajoasa spre mare, cu un mic scuar unde pe un postament de piatra se gasesc doua  ancore. Langa ele falfaia in vantul torid de vara steagul Greciei. Trebuie sa fie un fel de monument, cred eu. Oricum, mi-a placut mult tabloul marinaresc, cu un  puternic iz patriotic. De fapt, grecii au un cult si un imens respect pentru steagul lor national, arborandu-l in foarte multe locuri. Bravo lor!Orei este o micuta bijuterie ce reprezinta adevaratul satuc traditional grecesc si se intinde lenes de-a lungul tarmului marii linistite. Nu este deloc mare ca suprafata. In micul centru, strada principala este decorata cu cateva hoteluri si vile cu arhitecturi ce se incapatineaza sa tina o linie ceva mai moderna iar spre margine apar case cu mirosul si chipul traditional grecesc. Sunt case cu obloanele albastre la ferestre, care constrasteaza puternic cu albul imaculat al fatadelor. Pe partea dinspre mare se insira taverne si cafenele foarte primitoare si viu colorate. Langa biserica se gaseste  expus intr-o vitrina „Taurul din Orei”. simbolul micutei localitati. Este o opera de arta de exceptie, care sta marturie trecutului luminos al orasului. Sculptura dateaza din anii 290 i.Hr. si i-a fost dedicata lui Dimitros Asediatorul. Florile, palmierii si toata vegetatia specifica zonei, incanta ochiul si impreuna cu aerul puternic sarat al marii, imprastie un parfum inconfundabil de vacanta de vara greceasca get-beget. Este minunat! 

Plaja din Orei ne-a placut cel mai mult, chiar daca nu este deloc mare ca lungime, dar este destul de lata si cu nisip. Si extrem de linistita; lume foarte putina, cateva scaune din plastic, puse la umbra umbrelutelor albastre si albe. Spre strada, la marginea plajei era un barulet cu aspect deloc comercial, ca de bodega de provincie, cu cateva mese si scaune saracacioase, la care stateau la taclale cativa barbati, band agale cate o bere sau un ouzo. Aici chiar nu conteaza eticheta ci viata simpla si tihnita, cu bucuriile ei firesti. Am avut impresia ca in Orei timpul a ramas in loc, pierdut undeva…intre cer si mare. Ce bine ar fi fost sa fie asa atunci cand eram si noi acolo!… Apa marii este excelenta, numai buna de balacit all day long. Intrarea se face destul de lin si pentru ca plaja este situata intr-un golf imediat langa port, valurile sunt atat de mici, de multe ori nebagate in seama.

La una dintre tavernele din Orei, situata in „coasta” marii, am mancat cel mai bun si gustos pranz luat pe insula. I-am spus ospatarului grec, ca vreau peste si m-a dus sa-mi aleg ce peste imi doresc; mi-a scos din imensul frigider tavi cu toate neamurile de peste proaspat si fructe de mare. In final, impreuna cu grecul am ales doua bucati mari de ton, pe care le-a pus mai intai pe cantar si mi-a spus pretul: 7,5 euro. OK! Apoi le-a fript in fata mea. Mmmm, ce miros! Si ce arome! Tonul l-am garnisit cu „green” (salata de vara, cum o denumesc ei, dar este de fapt spanac gatit extraordinar de gustos!) si o portie de tzatziki delicioasa, pe care si-a comandat-o fiica-mea. Am impartit cu ea pestele si o bere rece si ne-am combinat si la salate. A fost atat de bun, ca ne-am lins pe degete. Apoi am trecut la vecinu’, la o cafenea chic, unde am baut un cappucino cu mustati groase de frisca iar fata a luat o portie zdravana de creps cu ciocolata. Ne-am despartit greu de Orei. Ne-a placut cel mai mult aici. A fost cel mai frumos loc de la malul marii, vizitat de noi in aceasta vacanta petrecuta pe insula Evia.

Sunt convinsa ca frumoasa cu pletele de maslini si conifere are multe plaje superbe. O mica parte le-am vazut aevea si pe altele doar in cateva poze dar pot afirma ca merita vazute daca nu toate, macar o mare parte dintre ele. Numai in Evia de Nord, insula se bucura de 19 plaje, deci 19 alegeri pe care regiunea Istiea – Edipsos le pune la dispozitia turistilor. Astfel in partea de vest se intalnesc plajele: Loutra Edipsos-Agios Nikolaos, Ilia, Fteri, Porto Pefki, Mylos, Loutra Gialtra, Hrysi Akti (Golden Beach), Kavos, Lichadonisia. In partea de nord se intind plajele: Agiokambos, Nisiotissa, Orei, Tsokaiti, Kanatadika si Pefki. Iar in partea de est a regiunii Istiea-Edipsos se intind frumoasele plaje: Agriovotano, Ellinika-Vasillika si Psaropouli. Majoritatea sunt cu nisip, unele chiar cu nisip fin si auriu; sau nisip amestecat cu pietris, mangaiate de apele cristaline si calme ale Egeeii, adapostite de umbrele generoase ale padurilor de pini. Multe plaje sunt organizate cu sezlonguri si umbrele sau cu portiuni free, au baruri de unde se pot comanda diverse bauturi racoritoare sau cafele, sunt taverne unde se poate servi o masa pe cinste, cu mancaruri traditionale. E bine de stiut ca Evia de Nord este zona cea mai cautata de turisti, fiind mai bine pusa la punct dpdv turistic. Oricum, insula in totalitatea ei merita vazuta si cunoscuta de-a fir a par…Ei, dar e doar parerea mea si atat!

A venit o alta zi splendida cand am ales sa facem o excursie optionala, prin agentia greaca din Pefki, la Edipsos si totodata sa vizitam doua dintre cele mai importante si cunoscute manastiri de pe insula: Biserica Sf. Ioan Rusu si Manastirea Sf David. Am plecat cu autocarul din Pefki cu noaptea-n cap si prima oprire a fost la Edipsos. Cateva cuvinte despre unul dintre cele mai importante orase din Evia. Edipsos este cel mai vechi oras turistic din zona si este faimos in toata Grecia pentru ca detine izvoare termale cu apa calda, despre care se zice ca au puteri miraculoase si tamaduitoare pentru sanatate. Conform mitologiei grecesti, baile pe care le facea Hercule in izvoarele calde din Edipsos il remontau dupa fiecare lupta, dandu-i si mai multa vigoare si sanatate. Astazi in Edipsos functioneaza cel mai mare centru spa din nordul Eviei. In scurta plimbare de-a lungul strazii principale si pe faleza lunga si larga, am vazut ca orasul are un farmec aparte. Are o baza hoteliera deosebita si foarte bine dezvoltata, cu un veritabil aer cosmopolit, elegant, cu restaurante chic situate pe marginea marii, sunt cafenele si alte locuri dichisite. Am avut impresia ca ma aflu intr-un Karlovy Vary rasarit undeva pe tarmul unei mari si nicidecum ca sunt undeva pe o insula in Grecia. Toate acestea atrag turisti din toata Grecia dar si din lumea larga. Personalitati precum Winston Churchill, Onasis și Maria Callas s-au bucurat de izvoarele termale cu efecte terapeutice din Edipsos si de o sedere la standarde foarte ridicate. Totodata orasul este situat intr-o zona de unde se poate pleca si expora multe alte locuri frumoase si interesante din nordul Eviei.

Am avut ca timp doar o ora jumate de plaja la singurul izvor de apa termala care astazi „still working”!, dupa spusele ghidei sarbe, pe care am avut-o in excursia aceasta si care cu usurinta am constatat ca stia engleza cat stiu eu…chineza. Eu am observat ca sunt 3 locuri separate din care picura apa. In fine, poate ca izvorul s-o fi divizat intre timp! 🙂 Din pacate, locul de unde se coboara pe niste trepte inguste spre plaja si unde inainte se platea intrarea cu un bilet de 1,8 euro (precum a ramas scris la intrare) este dezafectat, lasat de izbeliste. Ba mai mult de atat, la intrarea in baza de agrement scrie clar un avertisment: „Attention! Entrance is forbidden due to falling rocks!” Cu toate acestea, aici se fac excursii in mod oficial, turistii vin, intra, asa cum am facut si noi si incearca sa se bucure de o baie tare fierbinte la picioare, mai ales la buza marii. Nu este indicat sa stai in acea apa calda mai mult de 15-20 de minute. Bineinteles, atractia principala este stanca uriasa din care am vazut ca picura unul dintre gurile izvorului. Din punctul meu de vedere pare mai degraba un veritabil „izvor” de inspiratie pentru a imortaliza in fotografii amintiri din Edipsos. Plaja este foarte ingusta si pietroasa, neorganizata, din loc in loc mai apare cate o umbrela ancestrala… Sincera sa fiu, nu m-a dat deloc pe spate. In schimb, statiunea este cocheta si merita o plimbareala pe acolo…Oricum ar fi, Edipsos este socotit si astazi „un oras al sanatatii si frumusetii”, care face pretioasa zona de nord a Eviei dar si a Greciei.

Pentru a ajunge la primul locas sfant, la Manastirea Ioan Rusu, am patruns usor spre inima insulei, strabatand niste drumuri de munte de adevarata poveste fermecata. Asa o cunosti cel mai bine pe Evia: incercand sa o patrunzi cat mai mult si sa ii atingi inima…nu doar de pe marginea marii ci si de pe culmile pline de paduri verzi si racoroase. Dupa un drum foarte serpuit, in care am coborat si urcat pante dupa pante, am oprit in localitatea Prokopi, in fata Bisericii Sf. Ioan Rusu. Este o manastire ortodoxa, in interiorul careia se gasesc moastele Sfantului Ioan Rusu. Sfantul este cunoscut si iubit in lume pentru minunile faurite de el cat si pentru ca si-a dedicat intreaga viata lui Iisus.

Mi-a placut mult interiorul bisericii, care la momentul vizitei noastre iconografia era inca in lucru: picturile proaspete care acopera aproape toti peretii, inclusiv cupolele, lumineaza bland intregul asezamant sfant. Altarul este de o frumusete diafana, fiind cladit in marmura alba, flancat de doua coloane tot din marmura alba sculptata si pictate cu sfinti. In partea stanga, la intrarea in biserica, se afla moastele sfantului, cel mai important loc de pelerinaj al manastirii. Mii de credinciosi poposesc aici ingenunchind si rugandu-se sfantului, cu precadere pe 27 mai, cand se praznuieste ziua sa.

Plecand de la Manastirea Ioan Rusu, ne-am indreptat spre localitatea Rovies, unde la 13 km de ea se gaseste Manastirea Sf. David. Mi s-a parut ca drumul a durat, parca o vesnicie, ducandu-ne pe carari de munte intortocheate rau de tot. La un moment dat am crezut ca emetostopul n-o sa mai poata tine piept serpentinelor. De o parte si alta a soselei inguste am vazut cum se insira culturi de maslini amestecate cu padurile de pini. Mi-au dat mereu senzatia ca acum sunt langa mare si imediat ma teleportez la munte…Aceasta este Evia pentru mine: o imensa si delicioasa salata de maslini, cu garnitura uriasa de pini, udata de mare si nisip din plin.   🙂

Iata-ne ajunse in fata Manastirii Sfantului Cuvios David, numita si „Osios David”. Este o manastire veche, situata intr-un cadru natural deosebit de frumos, la poalele Muntilor Kavalaris, la o altitudine de aprox. 930 m. Este un locas sfant ortodox, in interiorul caruia se gaseste Capul Sf. David cel Batran cat si mormantul Cuviosului Iacov Taslikis. Manastirea este de calugari, ca de altfel si Manastirea Sf. Ioan Rusu.

Intrarea in complexul monahal se face pe o poarta mare, strajuita de ambele parti de doua turnuri inalte si rotunde, din piatra. Aleea duce apoi intr-o curte destul de larga, in mijlocul careia se afla biserica construita tot din piatra, cu turnul clopotnitei pe o laterala a sa. Arhitectura tine linia traditionala a bisericilor vechi grecesti. Curtea este incercuita de o splendida si colorata gradina de flori. Pe margini se gasesc alte cateva locasuri de rugaciuni si, bineinteles, chiliile calugarilor.

Interiorul manastirii este simplu, cu altarul din lemn sculptat iar picturile vechi de pe pereti si cupola razbat peste timp si creeaza o atmosfera primitoare si calda. Manastirea poarta hramul Schimbarea la Fata iar Sf. David este praznuit in fiecare an pe 1 noiembrie, cand manastirea isi sarbatoreste cel de-al doilea hram, dupa cel principal.

Urcate in autocar, frante dupa o zi plina de vizite in doua locuri sfinte deosebite de pe insula, dupa o scurta balaceala in apele termale din Edipsos si o mini-plimbarica prin oras, pe inserat am ajuns in Pefki. Excursia a fost inca o reusita a vacantei noastre pe insula Evia.

Acestea au fost locurile prin care noi am „bantuit” pe frumoasa cu pletele de maslini si conifere. Cu siguranta, Evia are multe, foarte multe de oferit, multe locuri minunate de vizitat, de cunoscut si, de ce nu? de revenit exact acolo unde va place mai mult. Evia este o destinatie de vacanta pentru toata lumea, daca stii si vrei sa o cunosti cu adevarat! Nu se poate sa nu placa ceva,  pana si celui mai mofturos turist, macar un coltisor pierdut intre munte si mare! Eu asa cred!

Va recomand cu toata placerea si increderea sa alegeti macar o data un sejur pe aceasta insula greceasca. Sunt convinsa ca veti trai, ca si noi de altfel, bucuria de a calatori intr-un alt loc minunat pe care insorita Grecie ni-l ofera cu toata marinimia sa. Noi trebuie doar sa ne dorim sa ajungem acolo…

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana