Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta

Vilnius – O dupa-amiaza incantatoare in capitala Lituaniei (2)

4 comentarii


(Circuitul Polonia-Tarile Baltice – continuare de aici )

Ne-am inceput plimbarea per pedes pornind din Piata Catedralei, pe strada Castelului (Pilies Gatve), principala artera care strabate Orasul Vechi si, implicit Centrul Istoric al orasului. Strada Castelului continua apoi cu Strada Mare (Didzioji Gatve), trece pe langa primaria orasului si se termina la Poarta Zorilor, singura poarta care a mai ramas in picioare din vechile fortificatii ale orasului medieval. Acesta este drumul pietonal recomandat pentru orice turist dornic de a cunoaste Orasul Vechi din Vilnius. In cale ne-am tot intalnit cu mici magazine cu suveniruri si antichitati, terase si cafenele imbietoare, ascunse printre stradutele inguste si atat de pitoresti.

Un prim popas l-am facut, cum era de asteptat, la un alt impresionant monument religios: Biserica Sf. Petru si Pavel. Este o biserica romano-catolica, ridicata initial din lemn undeva prin sec. 15. In decursul istoriei a fost reconstruita, distrusa si iar cladita de mai multe ori iar biserica in fata careia ne aflam noi a fost ridicata in a doua jumatate a sec. 17, la celebrarea victoriei impotriva razboaielor cu Rusia. Mi-a placut mult exteriorul, cu coloanele inalte de pe fatada principala. Acest stil a fost folosit pentru prima oara in arhitectura ecleziastica lituaniana.vilnius.bis.petrusipavelDar sa vedeti interiorul acestei biserici; am ramas iarasi fara grai cand am intrat si deodata am simtit ca parasesc pamantul si pasesc pe un alt taram, intr-o lume pura si neprihanita. M-am simtit ca devin tot mai usoara si incep sa plutesc peste albul peretilor sculptati dumnezeieste, in stucaturi fine, cu firide in interiorul carora se odihnesc statui cu sfinti. In opinia mea, biserica este o adevarata capodopera de arta, fiind decorata cu peste 2000 de reprezentari religioase. Pe peretii sculptati am privit si cateva tablouri ce infatiseaza alte fete bisericesti. Altarul principal a fost construit la inceputul sec. 19 de catre doi artisti italieni. Pot afirma cu mana pe inima ca in acest locas sfant am intalnit din nou desavarsirea artei si credintei. M-a impresionat enorm. Priviti doar pozele si sper ca imi veti da dreptate!vilnius.bis.petrusipavel.interiorJPGvilnius.bis.petrusipavel.interior.1vilnius.bis.petrusipavel.interior.2vilnius.bis.petrusipavel.interior.4vilnius.bis.petrusipavel.interior.3vilnius.bis.petrusipavel.interior.cupolaDupa ce am revenit cu picioarele pe pamant dar cu sufletul aflandu-ma inca sub influenta frumusetii divine a lacasului de cult pe care abia il vizitasem, am plecat mai departe in plimbarea noastra prin Centrul Istoric din Vilnius. Si in fata ne-a aparut Palatul Prezidential, o cladire ampla, pe doua nivele, zugravita intr-un galben deschis. Palatul isi incepe istoria in sec. 14, cand Marele Duce al Lituaniei, Jogaila a donat terenul pentru Episcopia din Vilnius. Din acest motiv, palatul a fost cunoscut si sub numele de Palatul Episcopal. De-a lungul existentei sale, palatul a suferit mai multe reconditionari si folosit in mai multe scopuri; ca resedinta pentru guvernatori ai Imperiului Rus, ca centru pentru ofiterii militari sau ca adapost pentru diversi artisti lituanieni. Alura sa de astazi poarta amprenta stilului Imperiului Rus de la inceputul sec. 19. Din anul 1997 a fost reorganizat pentru a servi ca birou oficial si resedinta oficiala a presedintelui Lituaniei.vilnius.palatulprezidentialvilnius.palatulsiuniveristateaIn imediata apropiere a Palatului Prezidential am intalnit Universitatea din Vilnius, o adevarata bijuterie arhitecturala, cu influente rococo, construita din mai multe cladiri, cu curti interioare generoase si un turn de observare. Este considerata cea mai veche universitate din tarile baltice si una dintre cele mai vechi si reunite universitati din Europa Centrala si de Est. De asemenea, este cea mai mare institutie de invatamant superior din Lituania. A fost fondata in anul 1579 de catre regele Poloniei si Marele Duce al Lituaniei Stephan Bathory si a functionat timp indelungat ca singura scoala de invatamant superior din Lituania. Universitatea este un martor unic pentru istoria bogata a statului lituanian si a jucat un rol important in viata culturala a tarii dar si a tarilor din vecinatate. Astazi aici functioneaza 14 facultati, 5 institute si 4 centre de studiu si cercetare, la care invata peste 25.000 de studenti. In amplul complex al universitatii isi are salasul Biserica Sf. Ioan si Biblioteca Nationala din Vilnius.vilnius.universitateavilnius.universitatea1Biserica Sf. Ioan este un edificiu religios deosebit de important si absolut splendid pe care, din nefericire nu am reusit sa-l vedem decat pe exterior. Dar decat deloc mai bine si asa….cum se zice. Si iata cum se aduna alte si alte motive de a reveni si la Vilnius. Nu stiu, ma cam bate gandul sa revin in Tarile Baltice…candva. Biserica Sf. Ioan se afla in complexul universitar din Vilnius si ea insasi este un ansamblu deosebit format din mai multe corpuri de cladiri. Prima constructie a fost ridicata in sec.18 si poarta amprenta stilului baroc. In timpul regimului sovietic aici a functionat Muzeul Stiintei dar astazi bisericii i s-a redat stralucirea si menirea pentru care a fost ridicata. Clopotnita Bisericii Sf. Ioan are o inaltime de 70 m si este socotita cea mai inalta din Vilnius.vilnius.bis.sf.ioanPlimbarea pe stradutele inguste si, pietruite, marginite de-o parte si de alta de cladiri vechi de sute ani, cu arhitecturi in stiluri cat mai variate, colorate in pastelul vesel al verii si reconditionate perfect, cu terase si restaurante la vedere, care te imbie sa le treci pragul, magazinele cu tot felul de suveniruri si oamenii zambitori si bucurosi sa te ajute cu un sfat sau o vorba buna, au facut deliciul vizitei noastre in Vilnius. Hai-hui-reala pe strazi, fara o tinta bine definita imi place cel mai mult cand ma plimb intr-un oras. Atunci ma simt cel mai bine, atunci reusesc sa ma relaxez cu adevarat si sa mai simt pe drept cuvant in vacanta. In plimbarea noastra prin orasul european cu cele mai multe monumente religioase pe un spatiu relativ restrans, am trecut cu privirea pe langa alte si alte bisericute, care apar de unde nici nu te gandesti, pe strazi sau la colturi de strazi sau pietete. In fata unei bisericute se insira o expozitie de pictura si cateva tarabe cu suveniruri handmade, multe fiind podoabe din chihlimbar. Fac o paranteza: tarile baltice ocupa un loc fruntas la capitolul bijuterii din chihlimbar, numit si „aurul nordului”. Acestea se gasesc, cum s-ar zice, pe toate drumurile si in toate formele si modelele pamantului, atat pe strazi la tarabe cat si la toate magazinele selecte, stralucind prin vitrinele elegante. Deci, doritorii de astfel de suveniruri se pot bucura de o strasnica terapie prin shopping, printre altele, si cu podoabe felurite din chihlimbar. vilnius.strazivilnius.strazi1vilnius.strazi2vilnius.strazicubisericiSi iata cum usor, usor, alunecand pe Strada Mare (Didzioji gatve) am ajuns in capatul opus al Orasului Vechi din Vilnius, mai exact in Piata Primariei. Aici se gaseste centrul politic, economic si cultural al orasului. In mijlocul pietii o fantana arteziana infrumuseteaza si mai mult locul. In acea zi cand am fost noi la Vilnius, in Piata Primariei se desfasura un targ si un festival traditional si piata era practic invadata de multa lume si…un grup imens de motociclisti, fiecare cu cel mai tare motor: o adevarata expozitie!🙂 Ne-a fost cam greu sa ne strecuram prin multimea curioasa pentru a ajunge in fata Primariei. Dar ce nu face un turist adevarat? are rabdare sau da din coate, se pliaza si gata, ajunge la destinatia dorita. Primaria din Vilnius este o cladire destul de masiva, vopsita in alb, cu acoperis trunghiular care la fatada se sprijina pe cateva coloane. Deasupra intrarii principale flutura de zor steagul Lituaniei. Cladirea originala a fost ridicata in sec. 15 dar nu a supravietuit iar cea care exista astazi a fost reconstruita la sfarsitul sec. 18. Un secol mai tarziu, cladirea a fost folosita pentru diferite evenimente culturale iar mai apoi aici a functionat primul teatru din oras. Astazi, acolo au loc diferite evenimente oficiale, expozitii si concerte. Mi-a placut Piata Primariei, un loc larg si aerisit, inconjurat de multe cladiri vechi dar foarte bine ingrijite, cu cafenele si terase la drumul mare, umbrite din loc in loc de coroanele bogate ale copacilor batrani. In tandem cu cateva hoteluri noi, cu aer modern si tanar intregesc un peisaj incantator intr-un oras care te incanta cu adevarat.vilnius.piataprimarieivilnius.piataprimariei1vilnius.primaria1O alta biserica pe langa care am trecut este si Biserica ortodoxa Sf. Nicolae, cu al sau turn zvelt si constructie deosebita, in stil rusesc, bizantin, zugravita in alb cu decoratiuni din caramida rosie.  O latura din biserica impreuna cu turla inalta se vede din Piata Primariei.vilnius.bisericasf.nicolaevilnius.centruistoric1La cativa pasi de primarie am intalnit impresionanta Biserica iezuita Sf. Cazimir, construita de iezuiti pe la inceputul sec.17. Este cea mai veche biserica baroca din Vilnius si iese in evidenta datorita arhitecturii sale exterioare si a fatadei atat de eleganta, imbracata in culori calde. Biserica Sf. Cazimir este una dintre cele mai frumoase biserici in stil baroc din Vilnius si Lituania, care impleteste si elemente gotice si renascentiste. Biserica este dedicata sfantului ocrotitor al Lituaniei si Poloniei, Cazimir Jagellon, care a devenit un simbol al crestinatatii lituaniene pentru credinta sa netarmurita si sufletul sau deosebit de bun si curat. Cazimir a fost fiul regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei. Drept marturie pe acoperisul lacasului sfant sta si astazi coroana ca dovada a originii sale regale.vilnius.bis.sfcazimirInteriorul bisericii este minunat, unde albul se armonizeaza perfect cu un galben viu, cu coloane inalte terminate in sculpturi fine. Biserica detine trei altare in stil baroc: altarul principal prezinta Invierea Sf. Cazimir, cel din dreapta pe Sf. Ignatie iar altarul din stanga pe Sf. Andrei. Biserica Sf.Cazimir este, ca de altfel mai toate obiectivele turistice din Vilnius un veritabil must see. Va garantez ca merita vizitata live!vilnius.bis.sfcazimir.interiorvilnius.bis.sfcazimir.interior.2vilnius.bis.sfcazimir.interior.4vilnius.bis.sfcazimir.interior.3vilnius.bis.sfcazimir.interior.1In drumul de intoarcere spre locul de unde plecasem si, implicit spre Poarta Zorilor, am trecut si pe langa Biserica Sf. Ecaterina. Este una dintre principalele biserici din Lituania, ridicata pe la mijlocul sec. 18. La arhitectura si colorit seamana cu Biserica Sf. Cazimir, impletindu-se si aici barocul cu elemente rococo. Pe vremea ocupatiei sovietice, biserica a facut parte din Muzeul de Arta din Vilnius. Biserica Sf. Ecaterina din Vilnius este celebra pentru acustica sa de exceptie. Aici se organizeaza frecvent evenimente culturale si spectacole de muzica ce aduna laolalta un public foarte numeros, dornic de a asculta o muzica de calitate si de a se relaxa cu o portie veritabila de cultura intr-un locas sfant atat de frumos si valoros.vilnius.bis.sf.ecaterinavilnius.bis.sf.ecaterina1Luand-o pe o straduta laterala, am iesit taman bine, pe  marele Bulevard Gedimino,  artera principala care strabate orasul. O parte din el se strecoara si prin Orasul Vechi. Ei bine, in sfarsit, dupa ce ne-am scaldat privirea in stanga si-n dreapta si ne-am umplut sufletul de liniste si frumusete divina, vizitand biserici si catedrale, dupa ce ne-am bucurat de atmosfera boema, cu iz provincial al orasului, a venit randul sa iesim si in lumea prezentului…in partea sa mai animata.  Deh, aflandu-ne pe bulevardul principal, asa am crezut. Dar partea B-dului Gedimino din Orasul Vechi pastreaza din linistea si calmul acestei zone vechi a urbei. Prin urmare, Gedimino mi s-a parut o strada lejera, foarte curata, unde circulatia se desfasoara normal, calm si civilizat. Bulevardul Gedimino mi-a lasat o amintire foarte placuta, privind la cladirile cu arhitecturi diferite si atat de frumoase pe care le-am intalnit in cale. Am trecut in revista hoteluri elegante, cateva muzee dar si centre comerciale moderne, ce tin pas cu prezentul.vilnius.gediminovilnius.gedimino1vilnius.gedimino2vilnius.gedimino3vilnius.gedimino4 Mi-a atras atentia Teatrul National Dramatic a carei intrare mi s-a parut cu totul specifica, fiind decorata cu un grup statuar format din…trei muze numite sugestiv Drama, Tragedia si Comedia. Excelenta idee. Sincera sa fiu, privindu-le infatisarea lor cam ciudata, invesmantate in negru, cu fetele aurii extrem de expresive mi-au dat oarece fiori…poate mai mult de curiozitate. Normal ca nu au scapat de sub lentila aparatului meu foto…cum altfel?!😉vilnius.teatruldramaticvilnius.teatruldramatic1La un moment dat, privind drept inainte pe bulevard, mi-a aparut in fata impozanta alura a Catedralei, locul de unde plecasem la cucerirea Orasului Vechi din Vilnius. Deci eram pe drumul cel bun. Ajunsi din nou in Piata Catedralei, am mai dat un rond, ne-am plimbat prin micul parc aflat in imediata apropiere, unde am intalnit un monument inchinat orasului, care ar reprezenta piatra de temelie a orasului, dupa care ne-am indreptat spre Poarta Zorilor, care se prelungeste cu zidurile vechii cetati, astazi foarte frumos reconditionate. Numita si Poarta Rasaritului (Dawn Gate) este singura poarta, din noua! ramasa in picioare din vechile fortificatii ale fostei asezari medievale care a reusit sa strabata timpul pana astazi. Capela de la Poarta Zorilor contine o icoana a Fecioarei Maria despre care se spune ca este facatoare de minuni. Pentru a o proteja, calugaritele carmelite de la Biserica Sf. Tereza au construit in anul 1671 o capela deasupra portii. Noi n-am mai avut timp sa o vizitam dar sper ca la o vizita ulterioara in Vilnius sa am si acest obiectiv turistic pe lista mea de must see. Vad ca lista s-a cam lungit, deci ar fi nevoie de o noua intalnire cu Vilnius. So…I have to do it…again! :) vilnius.gedimino5vilnius.piatradetemelievilnius.poartazorilorvilnius.poartazorilor1Si iata cum iarasi am zburat atat de repede pe aripile timpului si plimbarea noastra in Vilnius a luat sfarsit. Ne-am urcat cu totii in autocar si am luat calea spre casa…trecand iarasi prin Polonia si vizitand o alta minunatie de oras. Ei, dar asta e o alta poveste care va sosi la timpul potrivit, cat de curand…sper! Din Polonia am trecut in Germania si am revazut Berlinul si Dresda, cu o placere si mai mare, fiind impreuna cu fiul meu…de data aceasta. Apoi am vizitat Karlovi Vary despre care voi scrie negresit. Am revazut Praga si in final vacanta noastra s-a incheiat cu o ultima privire asupra Budapestei seara…o feeerie de care nu cred ca m-as satura vreodata.

In concluzie, vacanta noastra in Tarile Baltice a fost presarata numai cu locuri minunate, care ne-au lasat in inima atatea si atatea amintiri de neuitat. Am reusit sa cunoastem cate ceva (dar si ceva este totusi „ceva” decat nimic, nu?!) din fiecare capitala baltica. Ce va mai pot scrie? Poate va intrebati care dintre orasele baltice mi-a placut cel mai mult. Va scriu sincer: toate! Fiecare are particularitatile sale, fiecare are locuri unice de vizitat, deci fiecare merita cunoscut indeaproape. Riga are acel ceva special, este orasul contrastelor dintre vechi si nou, este un oras foarte ofertant dtpdv si are avantajul de a avea iesire la mare. Tallinn este orasul cu cel mai puternic parfum medieval, in care se imbina perfect istoria cu prezentul modern. Panorama ce se deschide din Orasul de Sus asupra Marii Baltice si a intregului oras merita tot efortul de a ajunge pana acolo si a te bucura de o priveliste de exceptie. Iar Vilnius? Vilnius mi-a lasat un gust dulce si curat, prin atmosfera sa patriarhala, linistita si aparent provinciala, prin multitudinea de lacasuri sfinte atat de frumoase, unele chiar monumentale. Dintre toate cele trei capitale baltice, la Vilnius m-am simtit cel mai aproape de Divinitate, poate si pentru ca am vizitat multe biserici si catedrale intr-un spatiu relativ mic si intr-un timp scurt. Chiar si baiatul meu mi-a zis la un moment dat: „Mami, mai vizitam multe biserici ca m-am cam saturat!”🙂 Oricum ar fi, Vilnius iti prezinta un amestec perfect de stiluri arhitecturale impletite cu multa credinta si speranta la un viitor optimist si fericit. Si totusi, nu pot sa nu va fac o marturisire: Riga mi-a patruns cel mai tare la suflet pentru ca in opinia mea, dintre cele trei capitale baltice, mi-a oferit cel mai mult: plimbari prin oras, multa frumusete si relaxare, o pleiada intreaga de obiective turistice variate, multe fiind de top si in plus m-a fericit cu o croaziera pe ape. Stiti voi ca am mare carlig la astfel de tentatii turistice.🙂

Ei, dragii mei, sper ca v-a incantat periplul meu prin capitalele tarilor baltice. Va recomand cu toata placerea  sa vizitati aceste orase europene: Riga, Tallinn si Vilnius, destinatii turistice mai putin mediatizate la noi in tara dar care cu prisosinta merita cunoscute si vizitate de cat mai multa lume. Puteti alege fie city-break-uri, fie circuite care sa le cuprinda pe toate. Ramane ca voi sa hotarati care dintre alternative va avantajeaza. Oricum sunt convinsa ca intotdeauna veti lua cele mai bune decizii de vacanta.
Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos.
Vacante de vis oriunde si oricand!
Articol scris de Ileana

Autor: ileanaxperta

I am a cheerful and optimistic person. I love music and dance, I like to write a lot but the most of all I adore traveling and run away in my holidays! :)

4 thoughts on “Vilnius – O dupa-amiaza incantatoare in capitala Lituaniei (2)

  1. Nu prea umblu eu prin biserici, dar și așa pot să-mi dau seama de frumusețea deosebită a celor existente și vizitate de tine în Vilnius. M-a impresionat în mod deosebit Biserica Sf. Petru și Pavel, dar și Biserica Iezuită Sf. Cazimir sau Biserica Sf. Ecaterina. Am pus pe prim plan aceste construcții, deși am descoperit, astfel, multe alte obiective deosebit de frumoase.
    Îți mulțumesc pentru călătorie și îți doresc zile superbe, oriunde te-ai afla, Ileana!🙂

    Apreciază

    • Eu umblu cel mai mult in biserici in perioada vacantei, cand facem circuite.🙂 Si ai dreptate; si mie mi-au placut enorm bisericile mentionate de tine mai sus. Dar cel mai mult m-a impresionat Biserica Sf. Petru si Pavel…fara cuvinte, doar sa privesti si sa te uimesti de cata munca si frumusete perfecta poate exista acolo.
      Ca se apropie week-end-ul, ti-l doresc invesmantat in caldura primaverii ce va veni curand (sper), cu multa bucurie si pace in suflet!🙂

      Apreciază

  2. Vai, ce locuri frumoase ! minunate pozele, ce mult mi-as dori sa ma teleportez instant pe acele meleaguri❤

    Apreciază

    • Multam frumos pt. apreciere si bine ai venit in calatoriile mele. Multumesc si pt. ca ai ales blogul meu de calatorii sa-ti faca ziua, poate, mai frumoasa.🙂
      Nu e atat de greu sa ajungi la Vilnius. E de ajuns sa-ti doresti foarte tare si dorinta se va implini. Nici eu n-am crezut si iata!
      Numai bine iti doresc si te astept aici ori de cate ori iti va face placere!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s