Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta


6 comentarii

Taranto – Goana dupa restaurant


Taranto mi-a lasat o amintire inedita, care ma va binedispune ori de cate ori ma voi gandi la vizita mea in acest oras: o combinatie extrem de reusita intre turism si o portie zdravana de distractie, “intrupata” in…goana dupa restaurant. 🙂  Poate ca la Taranto nu am facut noi mare turism dar nu asta conteaza mereu atunci cand esti intr-o vacanta tip circuit. Cu siguranta orice calatorie iti daruieste anumite momente speciale, care iti bucura sufletul la maxim si iti raman in suflet per sempre! Ei bine, astfel de momente am trait eu in Taranto. Si acum cand scriu zambesc larg. 🙂 Si chiar nu ma lasa inimioara sa nu impartasesc cu voi acest mix colorat de turism cu multe zambete si voie buna.

Am ajuns la Taranto la orele amiezii, cand in Bella Italia “se celebreaza” zilnic sfanta siesta, “sarbatoare” in care italienii, ca si grecii de altfel, cred cu toata taria si isi pun frumusel coada pe spinare trecand la odihna de dupa-amiaza. Atunci orasele isi trag obloanele, pravaliile se inchid, restaurantele, la fel…chiar si unele baruri si terase baga cheia in usa si o rasucesc spre „chiuso„. Iar oamenii se odihnesc. Ce bine de ei! Trebuie sa fi de-a dreptul norocos sa gasesti ceva deschis in timpul siestei…Deci, se asterne sfanta relaxare si liniste peste Italia. 😉 Deh, caldura mare, mon cher!…In plus in ziua cand noi am vizitat orasul, mai era si sambata dinaintea sarbatorii de Paste si la acea ora eram deja obositi. Vizitasem in prima parte a zilei Matera, cel mai spectaculos orasel din sudul Italiei. Ei bine, ajunsi in Taranto, dupa un alt drum destul de lung, trecand din Basilicata din nou in regiunea Puglia, era si normal sa ni se lungeasca urechile de foame….dar si limba de sete! 😉 Drept urmare, am vrut si noi sa pranzim undeva, ceva…Asadar am hotarat cu totii ca plimbarica noastra din Taranto sa fie una mai putin “ortodoxa” din punct de vedere turistic dar atat de necesara stomacurilor noastre! 😉 Si astfel am pornit la o strasnica vanatoare dupa…mancare.  🙂

Autocarul ne-a lasat in piata din centrul vechi al orasului, La Citta Vecchia. Acolo, se inalta cateva cladiri cu arhitecturi in stilul deja binecunoscut al oraselelor din sud. Palmieri inalti si vegetatie mediteraneeana, un peisaj frumos, care improspateaza aerul deja incalzit si parca viciat de la poluare…Multa liniste, prea multa. Din cand in…gand cateva masini alunecau pe strazile pustii. Am intalnit si cate o umbra, doua, probabil turisti ce se plimbau prin orasul adormit. La un moment dat, am avut senzatia ca suntem in Taranto doar noi, grupul de turisti veniti taman din Romania …destui ca sa perturbam linistea si sfantul obicei de dupa-amiaza al italienilor. Si de aici a inceput marea noastra aventura prin Taranto. In cautarile febrile dupa un restaurant deschis ca sa ne potolim marea foame, chiar si pe vremea siestei, am reusit sa “adulmec” cate ceva din Taranto.Istoria orasului m-a intampinat imediat cu doua coloane dorice, urme ramase dintr-un templu grecesc, care stau marturie originii sale stravechi. Taranto a fost fondat de spartani, demult, in prima jumatate a sec. 6 I.Ch. iar denumirea orasului provine de la vechea cetate Taras, intemeiata de greci. Templul doric, cunoscut si sub numele de „Templul lui Poseidon”, a fost ridicat in perioada afirmarii depline a puterii orasului Taranto, cand a fost capitala marii Grecii din acea vreme. Si numele celebrului paianjen “tarantula” care se gaseste in aceasta zona, vine tot de la Taranto. Ma gandesc ca poate si dansul “tarantella” isi are originea tot de aici. Astazi Taranto este capitala provinciei cu acelasi nume si este situat in Golful Taranto pe care il formeaza Marea Ionica, in frumoasa regiune Puglia. Oh, da, imediat am zarit marea. Pardon, cele doua mari! Pentru ca Taranto este numit “orasul cu doua mari. Are propria mare interioara: o laguna imensa, Mar Piccolo, care este inchisa cu o peninsula ce a fost transformata de mana omului  intr-o insula. In acest fel, partea cea mai veche a orasului a fost izolata de continent pe aceasta insula. Mar Grande este marea cea mare…Marea Mediterana – care o strange la pieptul sau marinimos si pe Ionica – asa cum o stim, albastra si fara de hotare! Doua poduri unesc insula de continent. Unul dintre poduri este mobil si permite trecerea navelor intre cele doua mari. In plimbarea noastra de inceput, am trecut si noi peste podul aflat in apropierea castelului din oras si a portului industrial si comercial, situat in golf, loc strategic si foarte important din oras. Astazi, Taranto este principala baza navala din Italia. Orasul detine o industrie metalurgica si petrochimica dezvoltata, fapt ce face ca Taranto sa devina cel mai poluat oras din tara si din Europa de Vest. Locuitorii isi traiesc povestile lor de viata in acest mediu extrem de periculos pentru sanatate si se mai ocupa si cu agricultura, pescuitul si cresterea stridiilor.In capatul de sud-est al insulei, la tarmul marii, in centrul istoric se ridica un splendid monument foarte vechi: este vorba despre Castelul Aragonez din Taranto (Castelul Sant’ Angelo). Prima constructie formata doar din cateva ziduri fortificate si niste turnuri inalte si inguste a fost ridicata spre sfarsitul sec. 10, pentru a proteja orasul de atacurile sarazinilor si Republicii Venetia. Spre sfarsitul sec. 15, regele Ferdinand de Aragon extinde castelul si ii da o forma rectangulara, devenind un autentic castel medieval. De asemenea, tot atunci a fost sapat primul canal navigabil, mai ingust decat este cel de astazi. Acest fapt a facilitat trecerea ambarcatiunilor mici si a imbunatatit si capacitatea de aparare a castelului. O perioada, castelul a fost transformat in inchisoare iar pe timpul lui Napoleon Bonaparte si-a recastigat aspectul si functia de castel. In interiorul micii fortarete se afla Capela San Leonardo. Castelul Aragonez se gaseste in imediata apropiere a podului mobil – Ponte Girevole, peste care am trecut si noi la inceputul plimbaricii noastre prin oras. La finalul zilei  am dorit sa il vizitam dar ultima intrare la castel era exact la ora cand noi trebuia sa parasim Taranto…In goana noastra dupa un restaurant, terasa, birt, fie ce-o fi, doar deschis sa fie! am ajuns in Piata Domului, unde salaslueste frumoasa Catedrala din Taranto (Catedrala di San Cataldo). Aici functioneaza Arhiepiscopia romano-catolica din Taranto. Ridicata in anii 1071 pe ruinele fostei biserici, catedrala este una dintre cele mai vechi lacasuri sfinte construita in stil romanic din zona. Se presupune ca San Cataldo a fost primul episcop al Tarantului, consacrat de catre Sf. Apostol Petru. Biserica este dedicata Sf. Cataldo care este patronul sfant si ocrotitorul orasului Taranto si in interior exista o capela care ii poarta numele, unde sunt adapostite ramasitele sfantului. O cladire frumoasa, cu o fatada in stil baroc, acoperita cu cateva bazoreliefuri si firide in interiorul carora vegheaza sculpturi cu sfinti este rezultatul restaurarii din primii ani ai sec.18. Fiind orele amiezii si inainte de sfanta Noapte a Invierii, bineinteles ca sfantul lacas era inchis. Dar am reusit cat de cat sa trag o ocheada prin geamul destul de generos al usii de la intrare. Si sa fac si o poza! 😉De aici am pornit pe niste stradute foarte inguste si intunecoase…cu cladiri ponosite si prafuite, lasate acolo parca, de capul lor sa se lupte cu timpul si vremurile…Am asistat iarasi la spectacolul rufelor intinse pe balcoane, care fluturau de zor deasupra capetelor noastre. Chiar imi place aceasta particularitate a Italiei de sud. Are un farmec si o magie aparte. Dar zona din Taranto in care ne-am cufundat pentru cateva momente, in speranta ca poate, poate, dupa un colt vom trai “mantuirea” burtilor noastre care chioraiau de foame, m-a facut sa incep sa bomban printre dinti ca nu-mi place deloc acest oras…sau  cel putin acea zona. Si uite cum mi-am zis ca Taranto are un centru istoric vechi, poate chiar prea vechi, lasat de izbeliste, privind de zor cladiri coscovite, alei pietruite si prea intunecate, ce imprastiau un aer imbacsit, de mucegai… Si nici tipenie de om. La un moment dat, unul singur a trecut pe langa noi ca o umbra, calare pe o bicicleta la fel de ponosita ca si locul in care ne aflam…La un moment dat ne-am pomenit intr-o alta piateta, unde am intalnit o alta biserica, Chiesa di San Domenico, monument istoric din sec. 14, situat pe Via Duomo. Frumoasa cladire! I-am facut si o poza! 😉 Si in fata bisericii, de cealalta parte a piatetei, in sfarsit l-am intalnit pe Doamne-Doamne, intrupat intr-un birt cam amarat el la prima vedere dar, Slava Domnului, era deschis. Pe terasa minuscula, niste oameni, probabil turisti ca si noi, mancau de zor. Norocosii de ei! Numaidecat ghidusa noastra Alexandra cea descurcareata a intrat si doar ea stie ce a vorbit cu patronul ca ne pomenim cu invitatia de a intra dupa ea. Uraaaa! Ce bine, ce noroc pe nooooiii!!!  Doamneee, slava Tie!  Bineinteles ca grupul nostru a ocupat tot micul restaurant…mai degraba o bodega autentica, cu alura pescareasca, cam saracios la vedere dar nu aspectul exterior conteaza intotdeauna. Nu-i asa? Cel mai important lucru, dupa parerea mea a fost generoasa ospitalitate a personalului, care imediat a venit sa ne intrebe ce dorim sa mancam. Noi…ce-o fi dar bun sa fie! 😉 Ce sa mai avem atatea pretentii la acea ora si in timpul siestei?! Mai ales ca noi ne mai si grabeam sa mai apucam sa vedem cate ceva din oras, pana la ora cand trebuia sa plecam. Patronul ne-a zis ca repede, repede ne poate prepara paste si ceva fructe de mare sau peste. As fi mancat eu peste dar, la oboseala pe care o resimteam am preferat sa fac pas si impreuna cu cateva prietene am comandat paste arrabiata cu mult parmezan. Majoritatea a comandat paste. Doar eram in Bella Italia! Si chiar au fost delicioase de am lins farfuriile. 🙂 Impreuna cu o sticla rece de apa pentru fiecare ne-am pus la adapost pentru restul zilei. Am inteles ca si ceilalti turisti care au comandat peste si stridii au fost multumiti. Deci, totul a fost ok! Mi-a parut tare rau ca, in valtoarea evenimentelor „fomiste” am uitat sa fac poze cu micutul restaurant si cu portia mare de pene. Am de acolo doar o poza cu prietenele mele dupa ce au ras totul din farfurie si cu cateva decoratiuni de Paste. Oricum cred ca voi tine mine toata viata acele momente hazlii cat si locul unde s-au petrecut ele. 🙂 🙂Satisfacuti, cu burtile puse la adapost contra foamei, am plecat mai departe prin centrul vechi din Taranto. Am intalnit ale lacasuri sfinte si alte alei inguste, care urca pe trepte de piatra, flancate de alte cladiri rapciugoase, nereconditionate. In acel moment m-am gandit ca, poate orasul vechi vrea sa arate asa,  sa isi pastreze nealterat aerul sau traditional, cu farmecul sau propriu.Am ajuns repede pe faleza lunga si ondulata, care tine cu indarjire harta golfului. Ne-am plimbat de-a lungul promenadei, invechita si ea si neingrijita, privind de zor marea….acea mare minunata, cu sclipirile ei de smarald, acea mare pe care eu o ador si de care mi-e atat de dor ❤ Nici pe-aici n-am intalnit localnici. Doar cativa turisti ca si noi, se plimbau si faceau poze de zor cu marea…Cateva barci pluteau de-a lungul apei si alta se pregatea sa plece in larg. In fata mea, in departare se intindea orasul nou, cu cladiri mai moderne si inalte. Mi-a placut aceasta imagine; eu ma aflam in Taranto cel vechi, de mii de ani si priveam in zare spre Taranto cel de astazi…Ce mult mi-as fi dorit sa pot ajunge si acolo!…Dar timpul isi vedea nestingherit de treaba lui, falfaindu-si secundele necontenit…numai inainte. La ora stabilita, adunati cu totii in fata castelului, am plecat din Taranto. Aveam de strabatut un drum lung pana in apropiere de Bari, unde aveam cazarea. O parte din Noaptea sfanta a Invierii am petrecut-o la Biserica Sf. Nicolae din Bari iar prima parte a Duminicii de Paste la restaurantul hotelului de pe malul Adriaticii. Totul a fost la superlativ. Mini-vacanta se scurgea repede, repede, odata cu timpul. Dar agenda noastra turistica inca mai avea pagini care isi asteptau cuminti randul sa fie descoperite si citite. Si apoi povestite…Dragii mei, daca veti alege sa fiti alaturi de mine si in continuare, veti afla cat de curand povestile viitoare.Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos. Taranto este o destinatie turistica foarte putin cunoscuta atat pe plan international cat si in tara noastra. In general aici cred ca se practica turismul individual, ci nu de grup. Eu ma bucur enorm ca am ales Agentia Holiday Boutique care a realizat acest program de exceptie, unic pe piata de turism din Romania, cu ocazia Pastelui de anul acesta, care a fost sarbatorit in acelasi timp de toata suflarea crestina…ortodoxa si catolica. Cred ca Taranto este un oras care merita vizitat si cunoscut mult mai mult decat am reusit eu. Oricum, sunt multumita ca am avut ocazia sa traiesc si la Taranto bucuria de a calatori chiar si pentru foarte putin timp. Nu voi uita niciodata aceasta vizita, mai ales pentru ca la Taranto am castigat cu totii o amintire inedita si hazlie, pe care eu am numit-o “goana dupa restaurant”! 🙂

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana