Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta


8 comentarii

Bucuria de a calatori in 2013


…A mai trecut o clipa din calendarul firii/ Inc-o petala-aripa din floarea nemuririi….”

Aceste versuri le scriam eu candva, demult, cand lumea abia se deschidea in fata mea…cand primii fiori ai iubirii incepusera sa inmugureasca intr-un suflet tanar de femeie…Incepea viata adevarata a unei tinere.

Acum, dupa mai bine de 30 si ceva de ani privesc inapoi si vad ca viata mea a avut de toate: bune si rele,  bucurii si suparari,  agonie si extaz. Deci o viata plina si normala, zic eu. Oricum n-am avut deloc timp sa ma plictisesc….nu e felul meu favorit de a fi. Nicidecum nu voi scrie acum si aici despre viata mea ci, ca in fiecare sfarsit de an am devenit doar o mare si incurabila nostalgica. Am intrat de tot in butoiul cu melancolie. Asa se intampla de la o varsta cand simti tot mai mult ca anii trec intr-un perpetuum tot mai grabit si realizezi ca viata nu este altceva decat o acumulare de experiente, amintiri si trairi.

Ei! dar sa revin in secolul si zilele noastre. Imi amintesc de momentul cand la inceputul lui 2013, am hotarat in sfarsit sa iau taurul de coarne si in februarie mi-am facut acest blog de calatorii. Imediat acesta a devenit refugiul meu sufletesc, o mare parte din eul meu, locul in care eu si cu mine ne asezam in fata calculatorului cu atata drag si emotie si incepem sa dam viata povestilor traite in calatoriile mele de vacanta. Atunci plec iarasi cu sufletul si gandul si revad prin imaginile pozelor, locuri care m-au fermecat si care imi dau mereu si mereu imboldul de a tot pleca de acasa…

Anul 2013 a fost un an destul de bun…chiar daca la un moment dat am gandit ca a fost cel mai “sarac” in iesiri. Nu a fost deloc asa.

In vara, incepand cu iunie am trait cu emotie si nerabdare bucuria de a calatori intr-o insula a Greciei pe care imi dorisem sa o cunosc demult.  Astfel, pentru o saptamana am facut plaja pe nisipurile aurii si m-am balacit fericita in apele limpezi si albastre ale Egeeoaicei mele, gazduita de “Umbra lui Athos”…insula Skiathos, pe intelesul tuturor. Am facut excursii de neuitat si in concluzie am avut o vacanta minunata, ca in toate locurile pe care Grecia mi le daruieste intotdeauna cu marinimia sa nemarginita. In aceasta vacanta m-am bucurat si de privelistile si frumusetile insulelor Skopelos, care este o bijuterie si Alonissos, curios de interesanta.

Skiathos

skiathosskiathos2skiathos3

skiathos1

Skopelos

skopelos1skopelos2skopelos3

Alonissos

alonissosalonissos1alonissos2Apoi, dupa doar o luna, in iulie m-am urcat iarasi in autocar cu destinatia…care oare?! In „Tara lui Zante”.  Insula Zakynthos m-a primit in bratele sale toride, cu plaje renumite, precum unicul Navaggio cu stanca sa uriasa si cu o apa de un azuriu aproape ireal, a carei coasta de nord-vest o imbratiseaza spectaculoasa Mare Ionica. La  un moment dat mi-am dat seama ca eu si fiica-mea am devenit deja cunoscatoarele “navetiste”  pe ruta Bucuresti – Bulgaria – Grecia. Stim acest drum ca in palma! 🙂

Zakynthos

zakynavaggio

zakynthosA venit a treia luna de vara, augustul fierbinte, cand, impreuna cu baiatul meu, de data aceasta, ne-am facut catrafusele si p-aci ti-e valea departe…in Tarile Baltice. Circuitul a fost o alta poveste fermecata traita foarte aproape de granita de nord a Europei; pe traseu am vizitat iarasi frumoasa Cracovia, vechea dar totodata moderna capitala a Poloniei, Varsovia. Am ajuns sa ne bagam picioarele in Marea Baltica, undeva pe o plaja aurie a Poloniei, cu un nisip mai fin decat cel de la Mamaia; apoi am vizitat un oras ce mi-a ramas profund in inima, mi-a placut enorm. Este vorba de Gdansk. Daca veti avea vreodata ocazia sa fiti in apropiere, nu pregetati sa ii faceti o vizita…macar in centrul vechi si pe strada pietonala. Veti ramane incantati.

Cracovia

cracoviacracovia1

Varsovia

varsovia

varsovia1

Gdanskgdansk

gdansk1

Pe o plaja din Polonia la Marea Baltica

plajapoloniaplajapolonia1

Am ajuns in Riga, Tallin si Vilnius si am cunoscut parfumul distinct al fiecareia. La timpul potrivit voi scrie impresii separate pentru fiecare in parte.

Riga

rigariga1SAMSUNG CSC

Tallin

tallintallin1tallin2

Vilnius

vilnius1vilnius

Luand ferry-boat-ul din Tallin, pentru o zi am ajuns si in capitala Finlandei, la Helsinki. Pe o ploaie sacaitoare, cu pauze binefacatoare, am reusit sa ne plimbam intr-un colt special din lumea nordului, o metropola dischisita si vesela, care ne-a aratat ca distractia si voia buna se pot savura pe deplin si pe ploaie…

helsinkihelsinki1helsinki2

La intoarcerea spre casa am revazut cu o placere intensa Berlin, Dresda si Praga, pe care le iubesc si le-as vizita oricand…in orice anotimp. Noutatea intoarcerii a fost o vizita scurta in eleganta si exclusivista statiune Karlovy-Vary. M-a impresionat enorm arhitectura cladirilor, fiecare avand particularitatea sa.  Am ajuns acasa franti de oboseala, dupa alte 13 zile de vacanta activa extrem de incarcata in obiective turistice care mai de care mai interesante si speciale.

Karlovy Vary

karlovy varykarlovy vary1

karlovy vary2karlovy vary3Dar iata ca a venit si iarna si o data cu ea vacanta sarbatorilor de sezon. Datorita unui prieten, caruia ii multumesc inca o data si pe aceasta cale, am reusit sa petrecem impreuna un Craciun de poveste hibernala la Bansko, in Bulgaria. Vacanta a fost cam scurta, deh, pentru poftele noastre avide dupa zapada si joaca dar nu conteaza marimea, ci calitatea, nu?! Am urcat cu telegondola sus pe partie si ne-am bucurat de o zi cu soare, cu multa zapada si bunadispozitie, zbenguindu-ne si distrandu-ne pe cinste. 

Bansko

bansko1bansko2

bansko1bansko            Intr-o zi, am trecut granita in Grecia si am vizitat  pestera Alistrati. Si uite-asa am ajuns in frumoasa Kavala, intr-o Elada destul de friguroasa. Doar portocalii saltau zvelti de rod bogat…portocaliu. A fost minunat.

Pestera Alistrati

alistratisalistratis1

Kavala

kavala

kavala1Acum, privind in urma, pot scrie multumita ca 2013 a fost pentru mine un an bogat in calatorii. Am vazut multe locuri noi dar si deja cunoscute, care ne-au incantat si ne-au facut sa ne dorim si sa simtim din plin bucuria de a calatori mereu si mereu… Este pur si simplu extraordinar sa calatoresti. Pentru mine este SUPER!

In prag de nou an, ce pot sa va mai urez? Sa fiti fericiti, sanatosi, buni in ganduri si in fapte si fie ca 2014 sa va fie mai frumos, mai bun, mai spornic, cu realizari si vise implinite si calatorii cate puteti duce. Inca o data va doresc cu drag,

LA MULTI ANI!

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Anunțuri