Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta


8 comentarii

Castelul Chillon – La castelul de pe lac


(CIRCUITUL  AUSTRIA – ELVETIA)

Daca doriti sa vizitati vreodata Castelul Chillon il veti gasi pe riviera elvetiana, intr-un peisaj de basm. Chateau de Chillon este situat in Veytaux, la capatul estic al Lacului Geneva (Leman), la o distanta de doar 3 km fata de frumoasa statiune Montreux.

Iata-ne asadar ajunsi pe Riviera elvetiana in imediata apropiere a celei mai luxoase statiuni, Montreux. Drumul de la Evian si pana aici a fost mai mult decat fermecator. Magnifique! Merveileux!!! – vorba elvetienilor “frantuziti” din aceasta parte a Tarii Cantoanelor. Soseaua serpuieste practic printre munti si printre vai (vorba cantecului). Si alterneaza apoi cu vederea intinderii superbe a lacului Leman inconjurat de crestele Alpilor.

Primul popas de pe riviera a fost vizitarea doar pe afara a Castelul Chillon. Autocarul ne-a lasat foarte aproape de castel. Acesta se afla intr-un decor rupt parca de realitatea cotidiana. Constructia si intreaga sa arhitectura m-au dus cu gandul departe in istorie, undeva in Evul Mediu si totodata la povestile de capa si spada din acele vremuri. Castelul este alcatuit din mai multe corpuri de cladiri, unite intre ele cu ziduri inalte din piatra, adevarate metereze si cu mai multe turnulete patrate sau rotunde. Deasupra celui mai inalt turn patrat, cred ca este cel principal, falfaia de zor mandru si liber in vantul cald de august steagul Elvetiei.

chillonchillon1

Castelul Chillon, construit pe o stanca ce practic iese din adancul lacului foarte aproape de mal, imbratiseaza deopotriva apele line, curate si atat de albastre ale lacului Geneva, cu piscurile inalte ale Alpilor, formand un perfect tablou natural situat la o rascruce de drumuri stravechi ce leaga Elvetia de Italia. Peisajul m-a lasat prada unei placeri si relaxari imense; ziua era atat de senina, Alpii se vedeau perfect la orizontul nepatat, apele cristaline ale lacului parca incremenisera. Iar maiestoasa alura a castelului se privea mandra in oglinda de clestar a apei. O priveliste  de exceptie. Castelul se vede practic de oriunde in aceasta zona; atat de aici cat si din Montreux, cand am ajuns acolo, castelul se dezveleste maret din orice unghi l-ai privi dar mereu parca iti da o alta perspectiva asupra sa. Oricum l-ai vedea, Castelul Chillon este unic.chillon2

Am avut o urma de parere de rau ca nu aveam timp sa-l vizitam si in interior, chiar daca din spusele ghidului, castelul acesta este mai simplu si mai putin sofisticat si elegant decat ceea ce vazusem noi pana atunci. Ca sa fac o usoara comparatie pentru a se intelege mai bine: castelele bavareze pe care deja le vizitasem in acest circuit, Linderhof si Neuschwanstein ar cam fi in genul Pelesului nostru, dar la o scara mult ampla si mai rafinata; iar Chillon ar fi cam genul Castelului Bran. Aici la Chillon cred eu ca mai impresionanta este imaginea lui luata ca ansamblu impreuna cu minunatia naturala in care a fost construit acest castel. Am observat ca pentru a patrunde in incinta sa trebuie sa treci o micuta pasarela din lemn; exact ca in povestile medievale (asteptam sa aud tropote de cai!…), se trece un mic podet, pe sub care se joaca apele tacute si linstite ale lacului si apoi se intra in castel.chillon.podul

Noi am admirat castelul din afara si am avut timp pentru a face cateva poze si mai ales pentru a simti bucuria de a calatori pentru cateva clipe in vremuri  uitate demult in istorie…Dar am revenit curand in prezent, privind ceva mai departe. In fata noastra se desfasura deja statiunea Montreux, situata pe un arc larg de cerc al rivierei lacului, dar si cocotata pe o culme destul de abrupta…Si in fata castelului, vis-a vis mi-amintesc  o stanca uriasa a muntelui care -ti da strania senzatie ca se pravaleste spre lac…

Castelul Chillon este una dintre cele mai frumoase cladiri istorice din Elvetia. A fost cladit in sec. 13 pe o veche fundatie. Apoi a devenit o fortareata care a suferit mai multe transformari, fiind resedinta contilor de Savoia in Evul Mediu. Ghidul ne-a povestit ca acest castel are o prestanta a lui, este totusi destul de impresionant, daca ai timp suficient sa-l vizitezi de-a fir a par. Aici sunt de vazut peste 20 de incinte care imbratiseaza stilurile arhitecturale romane si gotice. Castelul se poate vizita incepand cu vasta inchisoare, aflata la subsolul castelului si pana la inaltimea turnurilor sale.

Ce mi-a placut intr-un mod cu totul diferit la acest castel este atat cadrul natural cu totul deosebit, dar si stilul de constructie al cladirilor, simplu, nesofisticat sau impopotonat. Castelul Chillon are o infatisare sobra, insasi culoarea sa din piatra si cu acoperisurile turnurilor din lemn maro inchis, m-a facut sa ma gandesc ca acest castel a fost un loc mai “serios”. Si chiar asa a si fost; am aflat ca aici a fost mai degraba un castel al barbatilor de la acele vremuri, unde se organizau mai mult vanatori si nu atat de multe petreceri…chillon3chillon4

Castelul Chillon este cel mai cunoscut monument istoric elvetian. A devenit un simbol national al Elvetiei, datorita atat frumusetii sale, prin armonia formelor lui arhitecturale dar si datorita stabilitatii sale pe care o emana peste timp, fiind situat  la confluenta milenara a drumurilor Elvetiei spre Italia. A fost asezat acolo, dupa parerea mea, foarte strategic dar si estetic, prin cadrul sau natural de exceptie si aceste lucruri i-au dus faima peste secole. Chateau Chillon a reprezentat o sursa vie de inspiratie pentru scriitorii sec 19, in special, fiind mentionat in scrierile marilor Dumas, lordul Byron sau Jean Jacques Rousseau.

Dupa acest scurt popas, ne-am indreptat spre Montreux. Dar despre cea mai frumoasa perla a rivierei elvetiene vreau sa va scriu separat. Deci ne intalnim tot aici si data viitoare.

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile scrise de mine sa va fie cat mai de folos.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana