Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de ileanaxperta


16 comentarii

Manastirea Putna – Cea mai sfanta mostenire lasata neamului de Stefan Cel Mare


Marele Stefan, domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 este si va fi mereu marea mea “feblete” sau slabiciune – spuneti-o cum doriti fiecare. Nu doar pentru ca am locuit primii 27 de ani din viata mea pe o importanta artera bucuresteana ce-i poarta si acum numele. Pentru mine marele voevod Stefan cel Mare este cea mai proeminenta figura din istoria romanilor, nu doar pentru faptele sale de vitejie in lupta de a-i tine pe otomani departe de Tara Moldovei. Foarte important este ca acest om mare la sfat dar atat de mic la stat, (masura doar 158 cm, din spusele istoricilor; deci, vedeti si voi ca nu inaltimea il face pe un om MARE, ci realizarile sale din cursul vietii si ceea ce lasa ca mostenire posteritatii) este personalitatea si domnitorul cu cele mai multe manastiri si biserici ctitorite in timpul domniei sale. Conform legendelor, Stefan cel Mare ar fi ridicat cate una in cinstea fiecarei batalii castigate cu turcii…si n-au fost deloc putine, precum stiti si voi de la istorie. Ei! Asa spun legendele, nu si istoricii…

Tocmai pentru aceste acte de mare vitejie, poporul l-a numit pe Stefan, desprins din marele neam al Musatinilor, fiu al voievodului Bogdan al II-lea, “Stefan Cel Bun” pentru faptele sale de milostenie si iertare a celor ce greseau; l-au numit “Stefan cel Mare” pentru iscusinta sa cu care a condus si a aparat tara Moldovei cu dreptate si onoare. L-au mai numit si “Stefan Cel Sfant” pentru luptele sale de aparare a intregii crestinatati cat si pentru nr. mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele mai frumoase si monumentale daruri pentru slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor.

Dupa o indelunga asteptare de aproape o viata, am avut si eu marea bucurie de a calatori si de a vizita pentru prima oara, una dintre cele mai minunate parti ale Romaniei, unica noastra Bucovina. Nicaieri in aceasta tara binecuvantata de atatea frumuseti naturale, nu sunt adunate, pe un spatiu atat de restrans, mai multe biserici si manastiri de o rara frumusete si unicitate, ca in nordul Moldovei. Pe acele pamanturi verzi, cuibarite printre culmi blande strajuite de munti si pasuni intinse, se insira aceste comori sfinte, pe care turisti sau trecatori, credinciosi sau doar curiosi iau calea vizitarii lor. Bucovina este denumita pe buna dreptate “arhipeleagul manastiresc” al crestinatatii romanesti. Cele mai multe dintre aceste locasuri sfinte au vechimi de multe sute de ani si sunt o marturie vie a existentei si continuitatii neamului romanesc si a crestinatatii poporului roman. In circuitul prin Bucovina am vizitat multe manastiri. Am scris deja impresii despre Manastirea Voronet si Humor. Mai sunt inca destule de povestit despre locurile vizitate in acel circuit dar acum vreau sa scriu cate ceva despre cea mai importanta ctitorie ridicata de Marele Stefan cel Sfant, si anume despre Manastirea Putna. Mie mi-a placut cel mai mult si mi-a ramas pentru totdeauna ascunsa undeva anume, intr-un colt tainuit al sufletului meu…

Manastirea Putna este situata intr-un loc extrem de pitoresc, intre Obcinele Bucovinei, la distanta de 72 km de Cetatea de Scaun a Sucevei, mai precis intre Suceava si Radauti, pe raul Putna, imprejmuita de dealuri impadurite si de privelisti salbatice…dar si de multa, foarte multa liniste. Este cea mai reprezentativa ctitorie a marelui voievod, cu atat mai mult cu cat aici este si locul sau de odihna vesnica dar si al catorva membrii ai familiei domnitorului. Legenda spune ca acest locas sfant a fost ridicat de Stefan Voda dupa cucerirea cetatii Chilia, pe locul unde a cazut o sageata trasa de domnitor de pe varful muntelui. Constructia bisericii a durat intre anii 1466-1469. Intre timp s-au mai adaugat chiliile, Casa Domneasca, zidurile de aparare si turnurile, intregul complex finalizandu-se abia in 1481.

De-a lungul existentei sale, manastirea a fost partasa la o serie de evenimente: a fost incendiata si refacuta de Stefan Cel Mare; a fost pradata de nenumarate ori, ruinata de cutremure…Dar de fiecare data, de-a lungul secolelor, prin dorinta, credinta si multa dragoste fata de Dumnezeu, aceasta manastire a renascut si a capatat aspectul atat de frumos de care se bucura toti turistii cand ii pasesc astazi pragul cel sfant.

Cand am ajuns la manastire, m-au incercat emotii greu de stavilit. Imi dorisem demult sa vad Manastirea Putna si iata ca atunci alt vis mi se implinea. Parca asteptam sa-l vad pe domnitorul Stefan invitandu-ma sa-i trec pragul casei sale crestine…Si nu mi-a trebuit mult ca imaginatia mea sa-si inceapa din nou jocul printre acele locuri stravechi si atat de insemnate…

Am ramas profund impresionata de maretia complexului sfant; zidurile groase de aparare, cu cele 2 turnuri de o parte si de alta, si cu Turnul Tezaurului dar si cu cladirile chiliilor, inconjoara cu strasnicie biserica, protejand-o de restul teritoriului. In generoasa curte, intr-o parte am vazut o frumoasa fantana cu apa limpede si rece. De cum am pasit pe aleea manastirii, m-a invaluit o calda liniste sufleteasca, chiar daca erau multi vizitatori in jurul meu. Lacasul sfant poarta hramul Adormirea Maicii Domnului si sunt convinsa ca si acest lucru ii confera atata pace interioara si atata liniste…putna.poartaputna.intraremanastireputna.exterior.fantana

Am intrat in manastire pe sub un arc boltit al turnului vestic, printr-o usa scunda din lemn, de inaltimea pe care ar fi avut-o domnitorul (asa ni s-a spus); deci nu mai inalta de 160 cm. Turnul are parter si etaj pe a carui fatada am vazut stand sus semeata, stema Moldovei din acele vremuri. Iar mai jos este pictura cu Adormirea Maicii Domnului. Turnul acesta mai poarta denumirea si de “Turnul Eminescu” deoarece poetul, impreuna cu Ioan Slavici, au innoptat aici la etaj, cu prilejul Marii Serbari de la Putna. De altfel, in marea curte a complexului am vazut un bust al Luceafarului poeziei romanesti si o placa-medalion cu acesta si Ioan Slavici, situat pe un perete exterior al manastirii.putna.usa.intrareputna.bust.eminescuputna.medalion

Biserica este cu totul si cu totul deosebita – parerea mea. Este formata din 3 parti si cu o mare turla, formata din 2 etaje, diferita de modelul traditional. La exterior cladirea sfanta este incinsa cu un mare brau rasucit in torsada care simbolizeaza Sfanta Treime, stalpul crestinatatii. Am mai vazut acelasi model de brau rasucit si la Manastirea Dragomirna.

Manastirea Putna cu toate ca poarta stilul de constructie moldoveneasca tipica sec. 15 si 16, ea are si multe particularitati arhitecturale si decorative tipice bisericilor din sec. 17. Am costatat ca peretii exteriori nu mai au fatadele netede din timpurile anterioare. Aici am vazut doua randuri de arcade neslefuite care o inconjoara; cele mici sunt deasupra braului sub forma de franghie din piatra iar cele inalte sunt dedesubtul ei. Acelasi motiv l-am vazut si in ornamentatiile interioare. Intregul complex manastiresc este asternut pe un covor verde, cu  multe flori atat de frumoase si bine ingrijite. La Putna totul este dumnezeiesc…putna.exteriorcurteputna.exteriorputna.exterior.manastire

De-a lungul veacurilor, biserica originala a marelui Stefan a trecut prin multe transformari, prin incendii, navaliri si ocupatii straine, ca si prin cutremure. Dar toate acestea nu i-au putut intrerupe puterea divina, dragostea si statornicia, desfasurarea tihnita a vietii monahale si credinta in Dumnezeu. Ceea ce vizitam noi astazi este o reconstructie a vechiului asezamant sfant. In istoria timpului, aici si-au pus amprenta atat Imperiul Habsburgic cat si multi alti pictori si arhitecti din acele vremuri dar si din zilele noastre. 

Arhitectura bisericii poarta trasaturile epocii: plan trilobat, braul de care am pomenit mai sus, pilastrii, ca si ferestrele in stil gotic. La Manastirea Putna apare pentru prima data in Moldova pridvorul inchis. Intrarea in biserica se face prin doua usi laterale. Prima incapere, cum intri, este nepictata si foarte luminoasa, cu un mic loc de unde se pot cumpara lumanari, icoane si alte obiecte bisericesti. Apoi se intra practic in nava, unde se afla de o parte si de alta mai multe morminte. Mormantul domnitorului Stefan cel Mare si Sfant aflat in gropnita, sub un baldachin de marmura alba, o creatie divina a genului, este acoperit cu o piatra pe care este daltuita o frunza de stejar. Aceasta aminteste de copilaria voievodului la Borzesti. Lespezile de pe celelalte morminte sunt impodobite cu litere majuscule, cu vrejul meandric, cu pasari ciugulind, ce amintesc de imaginea “Pomului Vietii” sau au un repertoriu ornamental complicat, de influenta baroca apuseana. Un mormant important este al celei de a doua sotie a domnitorului, Maria de Mangop.putna.interior.gropnitaputna.mormantsotie

Interiorul bisericii este unic si magic. M-a lasat practic fara grai. Nu am putut decat sa ingan un “Doamne, cat e de frumoasa!” Dupa care am tot privit in sus, spre cupola inalta si apoi de o parte si de alta a zidurilor pictate dumnezeiesc. Ajunsa in fata sfantului altar m-am minunat de perfectiunea si maretia lui; totul este impodobit in foita de aur, icoane sfinte, inramate in acelasi metal pretios. Mi-a luat privirea si m-a facut sa ma uimesc si mai tare…putna.interior.peretiputna.interior.cupolaputna.interior.picturiputna.interior.cupola.mareputna.altarulcuicoana

Pictura bisericii m-a impresionat prin multitudinea compozitiilor si coloritul viu. Pictura murala originala a fost refacuta in anul 2001, de catre Mihail si Gavril Morosan, fii bucovineni inzestrati cu harul lor divin in ale picturii. Si astfel prin pensula lor maiestrita cu mult talent si dedicatie, au fost repictati peretii interiori cu frumoase chipuri sfinte si scene biblice, compozitii realizate pe fondul foitei de aur. Mi-a placut de asemenea si portretul marelui domnitor ca si cel al lui Daniil Sihastru, o mare personalitate monahala din timpul domniei marelui Stefan voda. Caractaresticile noii picturi din manastirea Putna sunt in stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, ca de altfel si compozitiile inedite, ce fac din aceasta biserica una dintre cele mai reusite opere de arta manastireasca. Doamne, mi-a placut atat de mult aceasta manastire si mi-a lasat o urma adanca in inima si in cugetul meu.putna.interior.altarputna.muzeu.stefancelmareputna.muzeu.daniel.sihastruputna.interiorsuperior

Manastirea Putna a fost de-a lungul secolelor si un important centru cultural si artistic, nu numai religios. Aici au functionat diferite scoli si s-au creat si numeroase obiecte de arta. In incinta complexului se afla si un muzeu. Acolo am vazut multe obiecte vechi de cult, am vazut broderii, printre care cea mai importanta este broderia in marime naturala a acoperamantului de mormant al Mariei de Mangop si alte tesaturi din acele timpuri dar sunt si manuscrise foarte valoroase, ca si obiecte de argintarie, cruci, icoane si potire si piese atat de frumos sculptate in lemn.putna.muzeulputna.muzeu.bust.stefanputna.muzeu.obiecte

Ajuns aici, tu, calator in fuga ta zilnica prin salasul nebanuit al vietii, nu se poate ca odata cu uimirea ta in fata acestei frumuseti perfecte a ceea ce ochii tai vad si cunosc, nu se poate ca inima ta sa nu vibreze la atata maretie si liniste dumnezeiasca. Cu siguranta ca aici, in acest loc de la Putna, in care Stefan Cel Mare si Sfant si-a pus amprenta inconfundabila asupra crestinatatii neamului, tu, calator grabit, te vei aseza tacut undeva, intr-un colt mai intunecat sau mai luminat, macar pentru cateva clipe si te vei ruga la bunul Dumnezeu. Si ii vei multumi cum se cuvine pentru toate darurile vietii tale, bune sau mai putin bune. Poate te vei bucura sincer si vei fi recunoscator pentru ca ai reusit sa fi atunci acolo. Te vei intoarce apoi in lumea ta mai impacat cu tine insuti si cu cei din jur. Si, cine stie? poate vei reusi sa fi mai bun si mai iertator. Pentru ca acesta a fost si unul dintre mesajele marelui voevod…sa iubim si sa iertam, sa fim buni crestini…putna.exteriorlateralputna.exteriorintregputna.portretstefan

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Anunțuri