Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana


4 comentarii

Edinburgh – Orasul in care mi-ar placea sa locuiesc vara (2)


(continuare de aici)

Ziua a doua petrecuta la Edinburgh a debutat cu o vreme buna, pentru locul in care ma aflam. Chiar daca era vara, se stie ca in Scotia, zilele senine, fara ploi, sunt cam rare. Ei bine, noi am avut noroc de zile frumoase, cand, de sub patura de nori, soarele si-a strecurat razele domol sau mai generos, zambindu-ne in stil scotian. Haideti sa ne continuam periplul nostru prin capitala Scotiei, sa intelegeti mai bine de ce Edinburgh este orasul in care mi-ar placea sa locuiesc vara. 😉

Primul obiectiv turistic pe ordinea de zi a fost vizita la un palat, caci nu se poate sa vii in inima Scotiei si sa nu vezi palate si castele. Dar pana acolo, pe drum mi-am bucurat iarasi toate simturile, privind orasul ce prindea viata dis-de-dimineata, in mai multe culori…nu doar maroniul ala spre gri al  cladirilor, orasul fiind invaluit intr-o aura speciala…deh, matinala. In fata unei cladiri, am intalnit doi scotieni get-beget, ce purtau kilturi si zambeau sagalnic. Si n-am rezistat sa le fac o poza…one of my best original souvenir from Edinburgh. Deci ziua incepea promitator…cu zambete, fashion si culori traditionale scotiene. 😉 Ajunsi imediat in centru, am luat-o din nou pe Princes Street, unul dintre bulevardele principale din centrul orasului si artera comerciala de top, intesata cu magazine chic, hoteluri de lux, cladiri importante dar si cafenele, restaurante si pub-uri cu arome puternice scotiene. Princes Street se intinde pe o lungime de aprox. 1,6 km, de la Lothian Road in partea de vest pana la Leith Street, in est si o portiune din ea este inchisa circulatiei masinilor, fiind permis doar transportul bus-urilor si, binenteles, al pietonilor. De cate ori m-am plimbat pe Princes Street, am avut un puternic sentiment de bucurie amestecat cu o mare sete de a vedea si cunoaste fiecare locsor de acolo, cu atat mai mult cu cat strada este, din ce am vazut eu, una dintre cele mai animate si colorate. Are si de ce! Dar curand avea sa ma convinga si alta strada ca e la fel de atractiva si vibranta…poate chiar mai mult! La un moment dat am cotit la dreapta pe Calton Road, privind cu jind vitrinele magazinelor…si totusi n-am rezistat si m-am repezit intr-unul, luandu-mi macar un suvernir acolo. Apoi fuga repede dupa grup. Undeva, ceva mai retras, ma astepta poetul Robert Ferguson, sa facem o poza impreuna. 😉 Am trecut pe langa Milton House Public School, o cladire frumoasa din caramida rosie si am ajuns la Parlamentul Scotian, cu arhitectura sa moderna, intrarea dinspre Canongate. In fata parlamentului straluceste o cladire ce seamana mai mult cu o catedrala sau un palat. Pe frontispiciul sau scrie mare The Queen’s Gallery (Galeria de Arta a Reginei). Aici se gaseste Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, un obiectiv turistic cu totul special si simbol al orasului, foarte important. Bineinteles ca l-am vizitat.Asadar, aici am patruns in istoria multi-seculara a Scotiei. Am intrat pe sub o poarta usor arcuita, cu turnulete de o parte si de alta, cu infatisareu unui castel din povesti. Numaidecat, in fata mi-a aparut palatul. In mijlocul curtii centrale se ridica o frumoasa fantana arteziana. De acolo am intrat in alta curte interioara, cu un gazon perfect taiat, inconjurat de cladirea palatului.Am vizitat interioarele si cu ajutorul ghidului audio gratuit dat la intrare, am aflat multe povesti despre palat. Inca din sec. 16, Palatul Holyroodhouse a fost resedinta regilor si a reginelor scotiene si astazi este resedinta oficiala din Scotia a reginei Marii Britanii, unde se organizeaza dineuri si ceremonii oficiale. De-a lungul vremii, palatul a fost scena multor intamplari dramatice, incluzand crime, incendii dar si destine ale unor personalitati dornice de putere. Aici este locul in care multi monarhi, precum George al-V-lea si regina Victoria si-au lasat amprenta personala in camerele palatului. Dar figura cea mai proeminenta este cea a reginei Maria, al carei spirit neintrecut se simte si astazi cel mai puternic. In apartamentele sale, regina Maria Stuart a Scotiei a avut intalniri ascunse cu John Knox si in capela palatului ea s-a casatorit cu cei doi soti scotieni. Pe unul dintre ei l-a injunghiat de nenumarate ori, satula fiind de gelozia acestuia…Am vizitat camerele somptuoase ale palatului, cu salonul regal, camera tronului, dormitoarele regale si sali de primire, folosite in prezent pentru diferite evenimente mondene sau ceremonii. Toate incaperile pastreaza o mare parte din mobilierul bine conservat si sunt decorate cu multe tapiserii si tablouri de mare valoare si alte obiecte de arta. Fotografiatul este “forbidden”. Cu toate acestea, foarte multi turisti au comis-o…si eu o data cu ei dar foarte subtirel de asta data! 😉 Palatul Holyroodhouse este parte importanta din istoria Scotiei si, din punctul meu de vedere, merita si trebuie vizitat, pentru ca acolo, ca si la Castelul Edinburgh, se simte cel mai bine inima si pulsul acestei tari si poti afla cat mai multe direct, de la fata locului. Si in plus, te vei afla la una dintre resedintele reginei, resedinta pe care o poti vizita pret de aprox. o ora si jumatate, cat dureaza turul palatului. Programul de vizitare este: zilnic iarna, intre orele 9.30-16.30 si vara, intre 9.30-18.00. Pretul unui bilet porneste de la 8,5 lire sterline pana la 17,50 lire/pers, in functie de varsta si ocupatie. Copiii pana la 5 ani au gratuitate.

Initial, Palatul Holyroodhouse a fost o manastire augustiniana, intemeiata de David in prima jumatate a sec. 12. In secolele care au urmat, regalitatea scotiana a preferat confortul din abatie decat camerele reci si vanturoase din Castelul Edinburgh, aflat pe un deal al orasului. Astfel, monarhii s-au stabilit la Holyrood si au modificat si extins cladirile pana ce palatul a eclipsat manastirea.

Am iesit pe alta parte a palatului, intr-o alta curte interioara si am descoperit…Abatia Holyrood sau mai bine spus, ruinele ei. Aceasta este manastirea infiintata de regele David I al Scotiei in anul 1128. La intrare este un panou cu o poza in care se prezinta manastirea asa cum se presupune ca a fost ea la inceput. Da! O minunatie! Manastirea a fost folosita ca biserica parohiala pana in sec. 17 si distrusa un secol mai tarziu. Restaurarea manastirii a fost propusa de multe ori dar mereu propunerile au fost respinse. Astazi turistii pot vedea la Holyrood Abey doar cateva ziduri exterioare, cu sculpturi si arcade ample, cateva coloane si fatadele inalte, candva ornate cu vitralii si foste altare. Toate reprezinta dovada vie a ceea ce a fost candva, demult aceasta abatie. Doar privind aceste ruine si ma gandesc cat de frumoasa si de maiestoasa a fost manastirea si cate s-au intamplat acolo, cate destine au fost pecetluite intre acei pereti sfinti…Ce pacat ca a fost lasata la cheremul degradarii si al timpului nemilos. Domeniul Holyrood are o gradina impresionanta, unde am descoperit, pe langa multitudinea de copaci si multa verdeata, tufe cu rododendronii infloriti, o spendoare multicolora. Turul Abatiei Holyrood este liber iar intrarea se face intre orele 10.15-17.15.Am lasat in urma secole rascolitoare din istoria Scotiei si am iesit din nou in lumea noastra, pe Royal Mile, strada pe care am luat-o zdravan la picior de la un capat la celalalt. Si, cum eram eu cu noile mele prietene haioase foc si cu ghidusa langa noi, prietenei blonde ii vine o idee, vazand pe strada ca trec doi scottish policemen. Ne zice: „Haideti sa facem o poza cu ei!” Wow! Good idea! Zis si facut. Repede, repede i-am si “agatat” si i-am rugat sa ne tragem cu totii intr-o poza. Bineinteles, ca tot scotianul vesel si binevoitor, care nu pierde nicio ocazie de a se binedispune si a zambi, „organele legii” au acceptat numadecat. Si iata cum am avut noi parte de cea mai tare distractie care ne-a daruit, poate, cea mai cool amintire originala Made in Scotland! Cu siguranta, niciuna dintre noi nu va uita acel moment. 🙂 🙂 🙂

Pe drum am intalnit Canongate Kirk pe care am vizitat-o numaidecat. O bisericuta presbiteriana in care predomina culoarea cerului diminetilor de vara de pe la noi sau din Grecia….dar si din Scotia, cum ne-a ajutat bunul Dumnezeu sa avem  si noi. Pe peretii albi ai bisericii stau atarnate steaguri iar pardoseala este invelita intr-o mocheta rosie. Frumoasa si simpla aceasta biserica. Aproape de lacasul sfant se gaseste Muzeul Edinburgh, pe care, din nefericire, nu am reusit sa-l vizitez. Dar l-am notat pe wishlist for next time…printre multe altele. 😉 Intre strazile Royal Mile si Holyrood Road, care merg paralel, sunt adunate universitatile principale din Edinburgh; deci cred ca zona aceasta este raiul studentesc, situat, din ce am constatat eu, in partea cea mai colorata si animata din Old Town.

La un moment dat, privind cladirile si pe o parte si pe alta, langa atelierul unui viteaz croitoras scotian am dat cu ochii de John Knox House. Este o casa veche, de aproape 600 de ani, invaluita in povestile pline de mister ale Scotiei. Nu a fost pe lista din programul nostru si am privit-o doar pe exterior. Ulterior am aflat ca merita vizitata pentru a te bucura de o calatorie in timp, intr-o alta epoca…Deci adaugata pe wishlist din Edinburgh!Ne-am continuat drumul pe High Street (de pe Royal Mile). High Street este una dintre cele cinci strazi care formeaza The Royal Mille. Aproape de cladirea parlamentului, intr-un square larg se gaseste Royal Mile Market, intr-o cladire ce are aspectul exterior al unei biserici. Aici este un punct de referinta al vechiului centru comercial unde, in trecut aveau loc executiile publice si se citeau proclamatiile regale. Acest din urma obicei se mentine si astazi.Royal Mile este cea mai turistica si pitoreasca strada din Edinburgh si traverseaza o parte substantiala din orasul vechi, intinzandu-se de la Palatul Holyrood pana la Castelul Edinburgh…unde in acea zi aveam sa ajungem si noi. Strada pietonala, pavata cu piatra, este o adevarata expozitie de cladiri, la parterul carora explodeaza bogatia de restaurante, terase si pub-uri frecventate in general de catre turisti. Localnici prefera alte locuri, mai exclusiviste, doar ale lor. Pe Royal Mile am descoperit  un alt rai al magazinelor cu atat de multe produse si suveniruri pentru toate gusturile si buzunarele. Kilturile defilau libere, dungate si multicolorate in bataia racoroasa a vantului scotian iar sticlele de whisky ne zambeau sagalnic din vitrine. Ca tare bine mai aratau!! 😉Tinand drumul pe High Street, am ajuns numaidecat in fata Catedralei St. Giles, cu alura sa maiestoasa, o adevarata bijuterie arhitecturala scotiana. Este una dintre principalele biserici din oras si cea mai importanta biserica presbiteriana din Edinburgh. Dupa lumea multa pe care am vazut-o dandu-i tarcoale, cu siguranta, este si una dintre cele mai vizitate. In piata larga, in fata lacasului sfant se ridica statuia Sfantului Giles, patronul spiritual al orasului Edinburgh, in onoarea caruia a fost ridicat acest lacas sfant. Pe locul actualei catedrale a existat demult, inca din secolul 9 un lacas de cult. Apoi, prin sec.12 a fost ridicata catedrala si in decursul timpului a tot fost restaurata si s-au adaugat structuri noi. Catedrala St. Giles se bucura de o arhitectura deosebita si poarta o coroana de piatra care, impreuna cu turnul sau, se ridica mult deasupra structurii de baza, ceea ce-i confera o maretie si stralucire aparte.Mi-a placut tare mult interiorul catedralei, prin vitraliile deosebite, prin stilul sau gotic inaltator dar simplu si maiestos in acelasi timp. In biserica se gaseste o statuie in marime naturala a lui John Knox, marele reformator si predicator, scotianul al carui spirit continua si astazi sa domine locul. Mica piateta din fata statuii si a bisericii este unul dintre cele mai frecventate locuri de intalnire, atat pentru localnici dar si pentru turisti. Zona era deja asediata de lumea dornica de a se plimba prin aceasta parte foarte pitoreasca si populara din orasul medieval al Edingurgh-ului.Am iesit din catedrala mai bogata sufleteste si vis-à-vis de St. Giles am vazut prefectura orasului, (City Chambers). Initial, cladirea a fost cunoscuta ca Bursa Regala unde se realizau schimburi comerciale dar a fost repede adjudecata de conducerea locala. Prefectura este inconjurata de o curte exterioara larga, in mijlocul careia domneste statuia lui Alexandru Macedon stand alaturi de Bucefal, credinciosul si viteazul sau cal.Am pornit mai departe in periplul nostru spre Castelul Edinburgh, pe care, bineinteles ca l-am vizitat impreuna cu noile mele prietene tinere, frumoase si nelinistite in ale calatoritului…asa, ca mine. 😉 Dar inainte de a ajunge la castel, pe partea dreapta a drumului am trecut pe langa o cladire inalta, cu infatisarea unei biserici…cel putin la exterior. Dar ce sa vezi? Acolo functiona un…pub, exact cum am intalnit la Dublin, unde, alaturi de o buna prietena am petrecut pe cinste, utlima noastra seara intr-o atmosfera irlandeza autentica. Iata ca si Edinburgh se faleste cu astfel de pub si chiar am servit o cafea acolo, pe terasa, dupa ce am coborat de la castel. Si uite-asa am reusit sa descopar ca o fi Edinburgh un oras vechi, mare pastrator de istorie si povesti misterioase dar totodata este si un oras atractiv si cosmopolit, in pas cu prezentul, super amuzant si liber in spirit si simtire. Aici, pe terasa, mangaiata de soarele scotian al inceputului de Ciresar, am servit, pe langa o ceasca de cafea, o portie uriasa de relaxare si m-am bucurat alaturi de turisti si localnici deopotriva. Si am aflat ca scotienii sunt un popor foarte vesel si ospitalier, pus mereu pe glume, fara sa deranjeze insa pe nimeni. Accentul lor in schimb m-a dat pe spate. 🙂 Mereu zambitori, localnicii sunt dornici sa te ajute in orice problema, chiar daca mai gasesti pe vreunul ceva mai “aburit” de farmecul whisky-ului sau al berii. Asa i-am descoperit eu pe scotieni in periplurile mele la pub-urile unde am mancat si am baut fie o cafea sau o bere. Apropos de bauturi: am aflat ca nu poti cumpara alcool dupa orele 22.00! Good rule! Ei, dar pana atunci…liber la baute si distractie!!! 😉Dupa vizitarea castelului, regrupati in fata pub-ului am luat-o inapoi pe Royal Mile si la un moment dat am cotit-o la stanga, pe Milne’s Court, una dintre aleile stramte si intunecate, ce cad perpendicular pe High Street si pe care, sincer, nu m-as incumeta sa merg noaptea…Am taiat pe acolo, barba popii, cum se zice, ca sa nu mai luam tot High Street in picioare si iata-ne ajunsi undeva, pe un pod, deasupra parcului Princes Street Garden. Sub noi se intindea…calea ferata! Da, Edinburgh Waverley. Este principala statie feroviara din Edinburgh si a doua cea mai aglomerata din Scotia, dupa Glasgow Central. Exista lifturi care te conduc pana “in vale”, la gara. Si, Doamne, ce frumos se vede orasul si de pe acel pod! Northbridge se gaseste putintel mai departe. Si asa mi-am dat seama ca Edinburgh este un tablou perfect de linii arhitecturale atat de atractiv, atat de interesant si de fascinant, nu doar datorita cladirilor splendide pe care le detine ci si prin intregul sau ansamblu de sistematizare urbana, un adevarat arsenal urban, ridicat printre colinele inverzite si atat de bine ingrijite. Transportul in oras se realizeaza prin bus-uri si tramvaie iar turistii au la dispozitie si bus-ul turistic Hop-on-Hop-off, cel mai bun si folositor, in orice oras, din punctul meu de vedere. Se poate cumpara abonament pentru 24-48 ore si, pe langa faptul ca te plimba prin tot orasul, exista anumite facilitati free la intrari pentru unele obiective turistice. Am trecut iarasi pe The Mound, prin fata Galeriei de Arta Scotiana, am tinut Princes Street si la un moment dat am ajuns pe Hannover Street, unde la o intersectie am intalnit statuia regelui George IV. Ne indreptam spre nordul orasului, fiind deja in partea sa noua. Am tinut apoi drumul pe Dundas Street si am cotit la stanga, la turnul cu ceas pe Inverleith Row. Ne indreptam spre “imparatia florilor” din Edinburgh, la Gradina Botanica Regala din Edinburgh (Royal Botanic Garden).Ei, aici am trait o altfel de poveste…de fapt, un basm minunat si colorat in mantia curcubeului, invaluit in parfumul florilor, in mijlocul verdelui atotcurpinzator si coplesitor, intrupat intr-o bogatie de tufe, arbori si arbusti de toate felurile. Si, peste tot si toate, am gasit rododendronii infloriti in toata spledoarea lor. Stiam de la ghidusa noastra ca este perioada lor maxima de inflorire. De aceea, ea a si ales sa fim la Edinburgh in acele zile, pentru a trai la maxim bucuria de a calatori printre tufele inflorite ale rododendronilor! 😉 In Gradina Botanica Regala din Edinburgh se gasesc cele mai mari si diverse gradini de rododendroni din toata Marea Britanie. Situata la nord de centrul orasului, spre periferie, gradina se intinde pe aproape 30 hectare si cuprinde o vasta colectie de specii de plante si flori. Am aflat ca aici sunt crescute aprox. 5% din speciile de plante din lumea intreaga.Am intrat in lumea florilor, pe alei bine ingrijite, curate si la fiecare pas am intalnit Linistea si Frumusetea unui astfel de locsor tihnit si atat de primitor. M-am simtit mai ceva ca in sanul lui Aavram, undeva intr-un Eden scotian. 😉 Tufele de rododendroni au aparut imediat si m-au inconjurat, bogate in flori care mai de care mai colorate si parfumate. Doamne, am facut la pozeeee. Gradina Botanica din Edinburgh este locul ideal de a petrece o zi minunata in mijlocul naturii inmiresmate. Sunt banci unde te poti odihni sau chiar direct pe iarba. Poti face un picnic grozav sau pur si simplu poti contempla natura intr-o liniste absoluta.Gradina ne-a oferit si o surpriza extrem de placuta si spectaculoasa. La un moment dat, am vazut ca aluneca pe scoarta unui copac o…veverita. Nu stiu daca a fost Chip sau prietenul sau nedespartit, Dale dar aparitia ei a fost de-a dreptul neasteptata. Veverita a fugit pe gazon si iarasi in alt copac. Fara sa se teama prea mult de oameni (cred ca era obisnuita cu “intrusii”), ne-am apropiat de ea si chiar am reusit sa-i dam o bucatica de biscuit pe care repede a insfacat-o si apoi la fel de repede a zbughit-o printre crengile bogate ale copacului. Am surprins-o in cateva poze. Alaturi de acest rai regal al florilor, se intinde un alt parc, si anume Inverleith Park, o alta oaza verde din Edinburgh.

Am iesit din Gradina Botanica Regala pe la poarta de vest (John Hope Gateway). De acolo am luat-o pe o strada, pasind parca intr-o alta lume a orasului, aflandu-i astfel un secret bine ascuns. Stockbridge Street este cea mai pitoreasca suburbie din oras, unde casutele asezate intr-o linie perfecta “curg” odata cu apele limpezi ale unui canal format de raul Leith. Zona atat de linistita, curata si frumoasa, pur si simplu m-a fermecat cu al sau sarm irezistibil provincial si asezat, unde viata parca trece altfel decat in centrul mai tumultos si zgomotos al orasului, pe Princes Street, de exemplu. Ajunsi pe Queen Street ne-am oprit la o bodega sa mancam ceva si apoi am plecat mai departe, trecand in revista si cartierul cu casele georgiene. La intersectia strazilor George Street cu Frederick Street ne-am intalnit cu statuia lui William Pitt, cocotat pe un soclu inalt. Pitt isi merita locul, pentru ca a fost cel mai tanar prim-ministru al Marii Britanii, la doar 24 de ani. Uimitor, nu-i asa?A doua zi petrecuta in Edinburgh s-a scurs cu viteza luminii si usor, usor, pe inserat, dupa ce iarasi am strabatut drumul inapoi pe Princes Street, am ajuns la hotel. Ziua urmatoare debuta cu excursii prin Scotia cea frumoasa, cu surprize tot mai placute. Daca vreti sa stiti cum a fost mai departe, va indemn sa traiti alaturi de mine bucuria de a calatori pe cararile pline de povesti din Scotia cea plina de farmec si mister.Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos cand veti alege sa va petreceti cateva zile la Edinburgh, orasul in care mie, cel putin, mi-ar placea sa locuiesc vara. Acum, dupa ce-ati fost alaturi de mine in plimbarile prin capitala Scotiei, sper ca ati inteles de ce! 😉

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Reclame