Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana


6 comentarii

Pelion – Cu trenuletul pe Transfagarasanul grecesc


(continuare de aici)

Calatoria cu vechiul trenulet prin Pelion – Transfagarasanul  grecesc cum l-am botezat eu numaidecat – a fost cea mai grozava excursie din vacanta mea petrecuta vara aceasta in Grecia. Asa cum v-am povestit in prima parte, statiunea unde am avut cazarea, Agios Ioannis, detine doar o singura agentie de turism (Les Hirondelles) care, de cate ori ne-am dus sa ne inscriem ni s-a spus ca nu au turisti suficienti si ca daca vrem excursii, sa aducem noi mai multi turisti. Cum asa ceva? Pretul agentiei pentru excursia cu trenuletul in Pelion era 35 euro/pers. dar nereusind sa o facem asa, a trebuit sa ne reorientam cat mai repede, pentru ca zilele de vacanta treceau in goana vantului. Important a fost pentru noi sa reusim intr-un fel, sa mergem; cu atat mai mult cu cat doua cupluri din grupul nostru isi aranjasera deja plecarea pentru ziua urmatoare cu…taxiul! Va reamintesc ca in Agios Ioannis, daca nu ai auto propriu si vrei sa faci excursii, trebuie sa apelezi la “amabilitatea” singurului mijloc de transport local: TAXI! Iar legatura ti-o face proprietarul hotelului. Deci, dupa esecul de la agentia de turism, in acea seara, eu cu prietena mea ne-am repliat imediat si am reusit sa vorbim si noi cu proprietara hotelului “Zefiros” unde eram cazate. Dupa un scurt telefon in greceste, ne spune: OK! Maine dimineata, vom avea si noi taxiul in fata hotelului. Si ne va costa…50 euro/pers/dus-intors. Mult, foarte mult dar asta e, distractia costa! Si, probabil ca din acest „taxi business” trebuie sa castige toti cei implicati, nu?!…

Asadar, intr-o zi splendida de vara greceasca, la orele 7.30, cu micul dejun la pachet, impreuna cu prietena mea am plecat in coloana de doua taxiuri  si “in familie”…soferii fiind sot-sotie, ca, deh, unirea face puterea si sporul creste cand se lucreaza in familie. 😉 Fiind pe tarmul marii, am pornit cu totii spre munte, intr-o aventura ce avea sa ne bucure la maxim inima si sa ne imbogateasca spiritul si gandul cu alte si alte amintiri speciale, de neuitat.

In excursia cu masina am traversat practic partea central-nordica a Pelionului, coborand usor de pe coasta de est a Marii Egee pana in satul traditional de munte Ano Lechonia, situat in vest, aproape de orasul Volos. Calatoria a durat aprox. o ora si 45 minute si a fost o adevarata binecuvantare a privirii, ruland de zor pe soselele intortocheate si abrupte ale Muntilor Pelion, traversand munte dupa munte, prin paduri verzi sau pe costisa goala, privind in jos spre intinderea albastra a marii. Ce sa mai tin cont de ameteli si rau de miscare, cand eu eram toata numai un zambet larg iar inima imi canta de fericire la vederea atator peisaje atat de incantatoare! Doamne, ce-mi place sa vad marea si muntele laolalta! ❤ ❤ ❤Ajunsi in gara din Ano Lechonia, am cumparat biletele de tren, care au costat 18 euro/pers/dus/intors. Am stabilit cu totii ora de intoarcere a taxiurilor si am asteptat sa plecam in cea mai strasnica excursie din acea vacanta. Intre timp, eu mi-am luat micul dejun si apoi am facut o sesiune foto tare amuzanta, catarandu-ma pe scara vagonului dar si a locomotivei, dupa care…gata, ne-am asezat la locurile noastre tiparite pe bilete si la orele 10 fix trenul s-a pus in miscare…suierand puternic de mai multe ori. Plecam sa cucerim Transfagarasanul grecesc si cu trenul. Dar nu cu orice tren!Linia batranului trenulet din Pelion este una dintre cele mai inguste din lume, distanta dintre sine are doar 60 cm, ceea ce l-a facut unic in lume. Traseul  porneste din satul Ano Lechonia pana in stravechiul sat Milies, cu o scurta oprire de 15 minute in satul Ano Gatzea. Trenuletul are o viteza “ametitoare” de 20 km/ora. Micul tren din Pelion are o poveste interesanta. Legendarul “Moutzouris”, denumit asa pentru ca locomotiva functiona cu carbune si in urma fumului negru pe care il lasa, calatorii ieseau din tren tuciurii – cu cele patru vagoane de lemn pe care le are si astazi – se deplasa pe traseul Volos-Milies, initial pentru transportul de marfuri si mai tarziu, si de calatori. Constructia primei linii ferate a fost inceputa in anul 1892 iar patru ani mai tarziu, in 1896 a fost data in folosinta prima parte a liniei spre Pelion, de la Volos la Ano Lechonia. Opt ani mai tarziu, in 1903 s-a inaugurat extinderea liniei de la Ano Lechonia la Milies. De la inceputul sec. 20 si pana in anul 1971, trenuletul din Pelion a facut legatura din mediul rural cu portul Volos. Mai tarziu, legendarul Moutzouris a fost inlocuit de un motor diesel, oprindu-se astfel arderea carbunelui si inegrirea pasagerilor. 😉 Traseul de astazi cuprinde satele: Ano Lechonia – Ano Gatzea – Agia Triada – Pinakates – Milies. Calatoria dureaza aprox. o ora si jumatate. Linia ferata din Pelion este cuprinsa in lista patrimoniului mondial UNESCO, ocupand locul doi la capitolul “Comorile lumii” ca program pilot iar din anul 1996 functioneaza in scop turistic, fiind de fapt, poate cel mai atractiv si spectaculos obiectiv turistic din intregul Pelion. Astfel, turistii sunt rasplatiti cu varf si indesat printr-o inedita si aventuroasa plimbare pe muntele vesnic verde al Pelionului.Plimbarea cu trenuletul nu ofera doar o excursie fascinanta si speciala. Trenuletul din Pelion reprezinta si o lectie de istorie dar este totodata si un monument arhitectural de cale ferata datorita modului si locului in care a fost realizat. Am trecut culme dupa culme, intr-un peisaj montan ametitor si serpuitor, incarcat de vegetatie luxurianta, ce m-a facut ca pe tot parcursul calatoriei sa stau numai in picioare in afara vagonului ca sa cuprind cu privirea dar si cu aparatul foto cat mai mult din frumusetea neasemuita a locurilor. Cat poate fi de spectaculoasa imaginea cu coasta dantelata a marii vazuta de sus, de pe pantele inverzite ale muntilor! Cat poate fi de frumoasa privelistea de ansamblu ale micilor sate imprastiate domol, ce iti dau impresia ca stau agatate de coastele abrupte si apar din loc in loc printre abundenta padurilor! Cat poate fi de captivant sa treci peste poduri vechi cu trei sau cinci arcade din piatra si calcar, peste viaducte, prin tuneluri stramte si linia ferata sa calce pe carari inguste, taiate in piatra, sa fi atat de aproape de peretii de stanca ai muntelui, care par sa te inghita in intunericul lor! Cat poate fi de fabuloasa privelistea de sus asupra intregului Pelion, cu canioane si vai adanci si, undeva jos te asteapta imensitatea albastra ce se ingemaneaza cu infinitul cerului…Extraordinare privelisti, nu-i asa? ❤ Pe traseu cele mai importante si spectaculoase puncte arhitecturale de admirat sunt podul de piatra cu cele cinci arcade de la Kalorama si podul mare de otel din Taxiarhes sau Podul Evaristo De Chirico, dupa numele inginerului sef care a realizat proiectul acestei cai ferate. Aici avem de-a face cu o adevarata maiestrie a ingineriei de poduri; desi trenul traverseaza un pod drept, liniile de cale ferata sunt curbe! Evaristo de Chirico este tatal binecunoscutului pictor si sculptor Giorgio de Chirico, nascut in orasul Volos. Impresionat de planurile tatalui sau, fiind prezent in timpul lucrarilor de constructie si observand acest mijloc de transport nou, ciudat, trenul a devenit o sursa de inspiratie pentru artist. In multe creatii ale sale, el a introdus trenul sub forma unei siluete de tren in miniatura, ascunsa parca in spatele zidurilor si arcadelor groase, ca un “joc de spionaj” al unui copil care se insereaza discret in marile lucrari ale adultilor, lasandu-si o amprenta puternica…  Micul tren din Pelion traverseaza rutele mitice ale Centaurilor si, conform mitologiei grecești, a fost habitatul de vara al celor doisprezece zei ai Olimpului. Undeva in padurea deasa care acoperă versantii Pelionului, au trait centaurii, creaturi mitologice jumatate om, jumatate cal. Undeva, in adancurile Canionului Taxiarhes se gaseste pestera inteleptului Chiron, care era un vindecator si care daduse parintilor lui Achile o anume sulita. Este vorba despre sulita pe care Achile a folosit-o in vindecarea razvratitilor in timpul razboiului troian. Pestera lui Chiron se gaseste la poalele stancii, unde astazi se afla capela Taxiarhes. Spre mijlocul traseului, trenuletul a oprit pentru doar 15 minute in satul Ano Gatzea. Nu stiu de ce face aceasta oprire…poate doar pentru a ne dezmorti noi oasele, pentru ca intr-un sfert de ora nu ai ce face intr-o gara amarata, cu un singur loc de relaxare – o asa-zisa taverna cu infatisarea unui autentic birt! – unde poti bea o cafea, bere sau suc, pe fuga. In sat ar exista cateva locuri interesante (de exemplu un muzeu al maslinului) dar ce sa faci mai repede intr-un sfert de ora? Sa cauti o toaleta, sa bei ceva sau sa faci turism? Asa ca, vreo doua-trei poze si apoi la drum, mai departe cu trenuletul pana in Milies. Ei, acolo s-a schimbat treaba! 😉 Pentru a marca sosirea in gara din Milies, trenuletul a suierat luuung si apasat. 🙂 Ajunsesem la destinatia principala…si finala a traseului. Uraaaa!!! Am lasat gara undeva mai jos, dupa care am urcat o mica panta unde am intalnit baza satului. Acolo este un hotel si un restaurant cu un aspect tare placut si ne-am asezat si noi la o masa ca sa ne tragem sufletul…deh, eram prea obosite dupa plimbarea cu trenuletul. 😉  Eu chiar eram franta, stand doar in picioare in tren si facand poze la greu. La restaurant am luat o ditamai placinta cu spanac si un cappuccino si am hotarat sa ne plimbam putin prin sat. Cu forte cat de cat improspatate, am pornit pe sosea la inceput dar imediat ne-am dat seama ca e foarte mult de mers, drumul fiind in serpentine abrupte (nimic nou) si prin soare. Intre timp am observat ca satul detine cateva hoteluri foarte dichisite – cel putin la aspectul exterior – dar multe dintre ele erau inchise. Ne-am intors de unde am plecat si am aflat ca exista o carare care urca mai abrupt si mai repede pana in satul Milies. Zis si facut! M-am inarmat cu multa rabdare si putere si am luat-o din loc pe o carare…Wow, dar ce carare! formata din bucati mari de pietre denivelate si intr-un plan inclinat criminal…cel putin pentru mine. Prietena mea a abdicat repede si m-a asteptat la umbra, langa biserica noua a satului, unde este si cimitirul. Dar eu nu m-am lasat. Usor, usor, dar destul de greu la urcus, gafaind si nadusind din ce in ce mai mult, prin soare si foarte rar acoperita de vegetatie, am urmat cu indarjire poteca pietruita insemnata din loc in loc cu un punct rosu. „Deci traseul este insemnat – mi-am zis – nu ma pierd, ce bine!” Pe drum am intalnit cateva case din piatra, unele cu infatisari ancestrale, ce supravietuiesc de secole acolo, in inaltimile muntelui, intr-o liniste absoluta. Daca nu vedeam gradini cu flori si cateva rufe la uscat, aruncate undeva pe o sarma, as fi zis ca m-am ratacit intr-un loc pierdut intr-un spatiu si timp nedefinit, necunoscut…. Intr-un final apoteotic,  cu inima mai sa-mi sara din piept de la efortul urcusului, am ajuns in miezul satului Milies. Acolo am dat numaidecat cu nasul de piata centrala a satului, ocrotita de cativa copaci multiseculari. Sub umbrarul lor tare generos si racoros, in piata se tolaneau ca niste adevarate pisici lenese grecesti, doua taverne garnisite cu destui turisti care mancau pe saturate si se relaxau greceste. Ah, ce i-am invidiat! 😉 Ei aveau tot timpul din lume…nu ca mine! La marginea pietei am descoperit o alta panorama de exceptie pe care mi-a daruit-o Pelionul in acea zi de vara greceasca. In miezul satului cu casele albe ale localnicilor sau vile si hoteluri pentru turisti, cu ferestre decorate cu storuri de lemn vopsite in maro si floricele, se gaseste Biserica Agios Taxiarhes, ce poarta hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, pe care am reusit sa o vizitez si pe interior. Acolo am avut norocul sa gasesc un grec batran care si-a facut timp sa imi povesteasca una, alta despre biserica. Un om simplu, care chiar m-a uimit pentru ca acolo, intr-un sat parca pierdut in arcul timpului, intr-un locsor tihnit si atat de cald si primitor din creierii muntilor, un batran stia limba engleza. Chiar m-a impresionat. Ridicata in anul 1741, in timpul ocupatiei turce, cu un exterior simplu, zugravita in culoarea albului imaculat, biserica de astazi, ortodoxa, daruieste vizitatorului multe icoane vechi si fresce deosebite. Sfantul lacas are si o acustica foarte buna iar la intrare te intampina fr o parte o frumoasa si foarte veche icoana a celor doi arhangheli si o alta cu Fecioara Maria cu Pruncul, o alta icoana veche, deosebit de valoroasa.

In scurtul timp pe care l-am avut la dispozitie in Milies am reusit sa fac si o sedinta fulger de shopping pe la vreo doua magazine unde am gasit, in sfarsit niste suveniruri dupa pofta ce-o poftesc si sa mai urc putin pe soseaua imbarligata, in cautarea muzeului de arta populara. Nu l-am gasit…pesemne ca era undeva mai sus, probabil ca si biblioteca, una dintre cele mai vechi din Grecia. Si, poate or mai fi si alte locuri interesante in Milies. Sa ai timp sa le descoperi pe toate…Oh, Doamne, ce bine ar fi ca atunci cand suntem in vacanta, timpul sa fie mai darnic cu noi si sa se scurga mult, mult mai lent…in functie de cat avem noi nevoie! Ce bine ar fi, nu?!… 😉  Dar iata ca batranul Chronos si-a vazut nepasator dar foarte constiincios de treaba lui si timpul alocat vizitei in satucul de munte Milies s-a scurs numaidecat. Si a trebuit sa cobor cararea aceea ticaloasa mai mult pe fuga – vai de picioarele mele! – pentru ca venea momentul sa plecam din nou cu trenuletul spre Ano Lechonia. Prietena mea ma astepta in locul unde ea abandonase urcarea.  Fara sa stiu mi-a facut o frumoasa surpriza: o poza cu mine aproape rostogolindu-ma de zor la valeeee! 🙂 Drumul de intoarcere pe ingusta cale ferata serpuitoare a fost la fel de minunat si de spectaculos, trecand culme dupa culme si privind spre intinsul Golf Pagassitikos, ori de cate ori marea isi arata infatisarea sa albastra. De pe cealalta parte a muntelui, am avut marea bucurie de a privi din trenulet o parte din satul Milies si am distins si chiar surprins cu aparatul foto turla inalta a bisericii. Exact la orele 16.30, am ajuns in gara Ano Lechonia, unde deja ne astepta taxiul pentru a ne readuce cu bine in Agios Ioannis. Chiar daca aventura cu trenuletul vechi din Pelion m-a dus la o cheltuiala de aprox. 100 euro (cu suveniruri si mancare cu tot), nu a mai contat deloc pentru ca a fost cea mai frumoasa si spectaculoasa excursie din vacanta mea petrecuta vara aceasta in Grecia. As repeta-o oricand! Asa ca, dragii mei, daca va veti afla vreodata in Pelion, nu pregetati sa alegeti si calatoria cu trenuletul. Veti fi pe deplin recompensati de peisajele naturale intalnite la tot pasul si, cu siguranta, veti trai, ca si noi toti care am facut aceasta excursie, bucuria de a calatori altfel in Grecia, nu doar pentru mare si plaja, pentru relaxare si plimbare de-a lungul tarmului ci si pentru altceva: pentru linistea multiseculara si frumusetea satelor grecesti, pentru farmecul si maretia muntilor pe care ii veti vedea si simti atat de aproape, stand intr-un vagon de lemn al unui tren special ce detine una dintre cele mai inguste linii de cale ferate din lume. Si veti privi lung pe geam sau direct de pe platforma trenului minunatiile lumii din Pelion, pierduti undeva departe, intr-un spatiu si timp doar al vostru, intre vise si realizari, pe care vi le puteti implini…daca vi le doriti cu adevarat. Acolo, in acea excursie le puteti avea pe toate la un loc: aventura, voie buna, munte si mare, sate stravechi, traditie, spirit autentic grecesc, ospitalitate, spontaneitate, magie, spectacol si…poate chiar mai mult decat va inchipuiti…Cine stie?!… 😉Pe foarte scurt: Din Volos se poate ajunge in Ano Lechonia (12 km) fie cu autobuzul sau cu auto propriu. Accesul la gara din Milies se face cu masina dar parcarea este limitata. Exista indicatoare care va indruma de pe soseaua principala spre Milies. Micul tren din Pelion functioneaza din primavara pana in toamna pe traseul Ano Lechonia – Milies si retur. Calatoria incepe la orele 10.00 si dureaza o ora si jumatate cu o scurta pauza de 15 minute in satul Ano Gatzea, precum am mentionat mai sus, unde se poate servi o bautura si/sau un snacks. Acolo s-ar putea vizita “Muzeul Maslinului”…daca ati reusi sa va teleportati numaidecat la usa muzeului si sa-l vizitati in 10 minute…poate zburand… 😉 Am vazut si noi o sageata care ne arata ca trebuie sa coboram o alee pentru a ajunge la el. O turista a coborat repede dar muzeul era inchis…c-asa-i uneori in vacante! 😉 Plecarea din Milies se face la orele 15.00 si se ajunge in Ano Lechonia la orele 16.30. Pretul biletului de tren este de 18 euro/pers. cu loc rezervat inscris pe bilet.

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos cand veti pleca in Pelion, in splendida excursie cu trenuletul pe Transfagarasanul grecesc. Dar pana atunci, ca intotdeauna va doresc numai

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

 

 

 

Reclame