Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana


4 comentarii

Londra – Plimbare prin oras si distractie la Winter Wonderland (2)


(continuare de aici)

Dupa ce am asistat la schimbarea garzii de la Buckingham Palace, imediat am dat de The Queen’s Gallery, una dintre partile palatului care sunt deschise publicului spre vizitare. Galeria Reginei se afla pe locul unei foste capele care a fost bombardata in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A fost deschisa pentru prima data in anul 1962, apoi inchisa cativa ani pentru extindere si astazi cuprinde Colectia Regala – o ampla colectie uimitoare si impresionanta de picturi, sculpturi si alte opere de arta, precum si o gama stralucitoare de comori nepretuite pastrate  cu sfintenie de Majestatea Sa Regina pentru natiunea britanica. Din marea lipsa a timpului, inamicul nostru public nr. 1, nu am intrat sa vizitam galeria ci pe foarte repede inainte am bagat un nas si doi ochi doar in magazinul cu suveniruri, pentru a casca putin gura. De acolo i-am cumparat fetei mele o coroana, pentru ca o merita cu prisosinta. Doar ea e „my precious Princess”! ❤ 

Apoi am luat-o la sanatoasa pe strazile Londrei, in cautarea unui loc unde sa mancam ceva de pranz. Era si timpul si chiar ni se facuse foame dupa prima runda de sprint prin oras. Nu se poate sa vii la Londra si sa nu incerci o mancare traditionala. Zis si facut! Am gasit repede un local excelent, de fapt un „english pub” traditional, unde ne-am desfatat papilele gustative cu o portie uriasa de „fish&chips” care a fost pe gustul tuturor, pe care am udat-o cum se cuvine, cu cidru si bere. 😉 
Cu burtile satisfacute dar si olecuta mai grele, ia-o acum iarasi la plimbare! Aoleu…ce-as mai fi stat si eu putin intr-un parc! De exemplu in St. James’s Park, situat aproape de Buckingham Palace. Dar am avut “norocul” sa trecem in viteza vantului pe langa St. James’s Church. Eh, macar atat cu acest St. James…de data asta! Era deja dupa-amiaza, ziua se scurta tot mai mult, fiind trecut de mijloc de noiembrie si mai aveam inca multe de vazut.  Tot haladuind de zor prin centrul Londrei, la un moment dat ne-am intersectat cu o mare masa de oameni, in majoritate tineri; avea loc o manifestatie pasnica, avand ca subiect educatia, din ce mi-am dat eu seama. Protestul se desfasura in liniste, fara nicio urma de violeta sau tipete…cum se obisnuieste pe plaiurile noastre mioritice, din pacate. N-am rezistat sa nu fac cateva fotografii, in timp ce am privit si cladirile de pe o parte si cealalta a bulevardului. Eram pe WhiteHall Place, in City Westminster, dupa „spusele” placutelor asezate frumos pe peretii cladirilor…asta ca sa stii mereu unde te afli! In aceasta zona a orasului ne-am cam facut leatul, fiind de fapt inima Londrei unde se gasesc majoritatea atractiilor turistice.Usor, usor iata-ne intr-un alt punct fierbinte din oras: in Trafalgar Square, o imensa piata de o mare importanta istorica si o alta atractie turistica de varf a Londrei. Doamne, dar peste tot pe unde am umblat in acea zi, numai de atractii de top, minunate si importante am dat. Atractii care, pe buna dreptate au devenit simboluri ale capitalei Marii Britanii. Wow! Cu siguranta asta se datoreaza doar unicitatii Londrei, care m-a ametit si m-a vrajit sub imperiul farmecelor sale multiple, cu atatea obiective turistice number one. Dar stati asa, ca nu s-a terminat! In mijlocul pietii tasneste  triumfatoare Coloana lui Nelson impreuna cu cei patru lei situati la baza si fantanile care, la ora cand am ajuns noi acolo, nu mai functionau la capacitate maxima. Denumirea pietii a fost preluata de la Capul Trafalgar din Spania, locul in care flota Regatului Unit condusa de amiralul Nelson a invins flota franco-spaniola in ultima sa batalie din octombrie 1805, cand amiralul si-a gasit si sfarsitul. La mica distanta, Coloana lui Nelson este inconjurata de statuile altor personalitati distinse, precum militari si generali de seama dar si o statuie a regelui George al IV-lea.Trafalgar Square este imbratisata numai de minunatii de cladiri, care adapostesc comori autentice de cultura si arta la superlativ. Cea mai mare si importanta este The National Gallery. Muzeul pune la dispozitia turistilor o gama foarte larga de picturi ale unora dintre cei mai mari artisti europeni, precum Van Gogh, Botticelli, Da Vinci, Rubens si altii. Intrarea este gratuita si mi-a parut enorm de rau ca n-am avut timp sa vizitez macar o mica parte din ea. Alte cladiri importante din Trafalgar Square sunt Casa Africii de Sud, unde se gasesc sculpturi de animale pe arcade iar Casa Canadei gazduieste diverse expozitii. Dupa mijlocul secolului 19, Trafalgar Square a devenit locul preferat al manifestantilor care doresc sa-si faca auzite doleantele. De asemenea, in fiecare an, in preajma sarbatorilor de iarna, in Trafalgar Square se impodobeste un brad urias de Craciun. Sub el se aseaza un cadou de la poporul norvegian, drept multumire pentru contributia importanta pe care a avut-o Marea Britanie la eliberarea Norvegiei in cel de-al doilea razboi mondial. Fiind abia noiembrie, noi n-am avut sansa de a vedea giganticul brad. Dar totusi, mai tarziu, am avut si noi partea noastra de bucurie…In fata Coloanei lui Nelson am intalnit statuia ecvestra a regelui Charles I, un alt punct foarte important din oras. De la aceasta statuie se masoara toate distantele din Londra spre alte locuri.  Trafalgar Square ramane un loc special din Londra care merita vazut si cunoscut.In periplul nostru prin Londra cea minunata am intalnit si binecunoscutele si vechile cabine telefonice rosii care au reprezentat pentru noi un alt moment de distractie. Nici ele n-au fost “iertate” si ne-am tras in poze impreuna, faurindu-ne o noua amintire speciala pe care ne-a lasat-o Londra in acea zi frumoasa de toamna tarzie. 🙂 Din Trafalgar Square am luat-o pe Waterloo Place, un alt bulevard larg, intestat de cladiri frumoase si alte monumente impresionante. Si iata ca, alaturi de un grup statuar numit “Crimea” am intalnit si primul brad impodobit, care la primele ore ale inserarii isi aprinsese deja steluta din varf si beculetele. Ce bucurie pe noi! Pe partea cealalta a strazii stationa pasnic un tanc supravegheat de cativa “combatanti”, ce purtau pe cap caciulite de Santa, un tablou distinct si haios, pe care l-am adus acasa in cateva poze. Curioasa din fire, am aflat ca “Tanks-Alot” este cea mai mare scoala din Marea Britanie cu experienta in domeniul Tank Driving (condus tancuri). Deci, pentru distractie si relaxare, acolo poti invata sa conduci tancuri si alte vehicule militare.Cand seara incepuse sa se aseze tot mai bine, am ajuns si in Piccadilly Circus. Trecusem pe acolo mai devreme, in turul cu autocarul…Piccadilly Circus este una dintre cele mai aglomerate piete din inima Londrei si totodata una dintre cele mai renumite intersectii din lume. Se spune ca in fiecare an aprox. 100 de milioane de oameni se plimba prin Piccadilly Circus. Ei, daca o fi asa, ma mandresc si eu ca, macar o data (deocamdata!), m-am numarat printre acea mare de oameni care au calcat in Piccadilly Circus. Renumita piata conecteaza Regent Street, Shaftesbury Avenue, Covent Street, Glasshouse Street și Haymarket, mai toate străzile celebre din Londra. Piccadilly provine de la un model deosebit de guler numit “piccadil” pe care l-a creat un croitor in secolul 17. In urma succesului avut, croitorul s-a imbogatit si ulterior si-a construit o locuinta in zona, pe care a denumit-o “Casa Piccadilly”, devenind astfel renumita in intreaga Londra. “Circus” vine de la sensul giratoriu urias, care fluidizeaza mult traficul din aceasta piata super aglomerata.Piata, care are si o statie de metrou cu acelasi nume, este invadata de cladiri importante, hoteluri foarte elegante si scumpe, numeroase teatre notabile din Londra, magazine de lux, muzee. Astfel, in inghesuiala de la acea ora am reusit sa disting, printre altele, Muzeul Ripley’s Believe it or not! unde statuia celui mai inalt om din lume isi asteapta oaspetii la intrare. Muzeul este situat pe coltul Shaftesbury Avenue. Si imediat mi-am amintit de muzeul din Oslo, cu aceeasi denumire, ce apartine aceluiasi lant de muzee. In mijlocul pietii se ridica Fantana Memoriala Shaftesbury, construita spre sfarsit de secol 19 in cinstea faimosului filantrop Lord Shaftesbury, care a facut multe acte de caritate. In varful fantanii se afla ingerul milosteniei crestine. Ulterior a primit numele Eros, dupa zeul grec al iubirii si frumusetii. La acea ora a inserarii, Piccadilly Circus isi aprinsese luminitele si ornamentele, introducandu-ne deja in atmosfera sarbatorilor de iarna. Iar noi ne indreptam cu pasi repezi spre cel mai mare parc din Londra, pentru ca, la final de vizita am avut intalnire cu distractia la cel mai mare targ de Craciun organizat in oras. Winter Wonderland este organizat in fiecare an in binecunoscutul Hyde Park din Londra si in anul cand i-am fost noi oaspeti, in noiembrie 2016, a sarbatorit 10 ani de traditie. Faimosul parc de distractii, organizat ca o veritabila piata nemteasca de Craciun, ne-a intampinat cu o poarta mare, stralucitoare si cu o coada de turisti pe masura. Dar incet, incet si cu ceva rabdare, am reusit sa patrundem in lumea nebuna a distractiilor de tot felul. Intrarea este gratuita dar ca sa te dai in toate dracoveniile din parc trebuie sa bagi foarte adanc mana in buzunare…ca peste tot in Londra! Am inteles ca sunt vreo 100 de atractii in tot parcul dar unul dintre cele mai cautate este patinoarul. Cand am fost noi, in a doua zi de la deschidere, inca nu functiona sau cel putin nu l-am dibuit noi. Oricum, in acel loc fermecat au loc spectacole grandioase pe gheata dar patinoarul este pus si la dispozitia vizitatorilor. O alta atractie foarte cautata este Roata Mare, pe care am vazut-o inca de la intrarea in parc. Stralucea sub povara sutelor de beculete. Dar dupa parerea mea, senzatia nr. 1 de atunci a fost cel mai mare rollercoaster din lume, Munchen Looping…Wow, sa ma platesti si nu m-as da in asa ceva. Noi ne-am distrat doar privind si razand de tipetele care veneau din toate directiile…de la “curajosii” carora le plac cele mai tari senzatii. Totusi prea tari pentru noi! 🙂Ne-am distrat privind putin spre Haunted House, cu vrajitoare cocotate pe acoperis si la ferestre dar si la Pirates Adventure, cu balene atarnate deasupra capetelor noastre. Iluminatul multicolor al caselor, care se schimba mereu a creat un efect de fascinatie si mister. Si impreuna cu toata nebunia vesela si buna dispozitie din jurul nostru au creat pentru noi deliciile distractiei. Parcul era impodobit cu un brad inalt si casute decorate cu mii de beculete, transformate in locuri amenajate pentru a manca si a bea cate ceva dar si cu magazine pline cu tot felul de suveniruri de sezon. Bineinteles ca n-am rezistat si ne-am luat de acolo un ornament de brad pe care l-am personalizat si la fiecare Craciun il asezam in brad la loc de cinste. In cadrul marelui targ Winter Wonderland se organizeaza si spectacole de circ, piese de teatru si papusi pentru copii si, bineinteles, nelipsitele intalniri cu Father Christmas si elfii lui in grota Santa Land. La tot pasul ne-a insotit o feerie de culori ce luminau intunericul serii, lume multa si voie buna cat cuprinde. Am privit, am zambit, ne-am bucurat, am facut si poze, dupa care, cu regret in suflet am parasit parcul pentru ca trebuia sa ne intalnim cu totii la ora 18 pentru a pleca la aeroport. Ziua petrecuta la Londra se terminase. Abia cand am plecat cu autocarul a inceput usor sa ploua. Ce faza! Sunt convinsa ca Londra a plans dupa noi pentru ca am parasit-o mult prea repede… 🙂 Seara tarziu ne-am imbarcat in avion si a doua zi dimineata, pe la orele 3 am ajuns si noi la usa casei noastre, plecate de exact 24 ore! Ce frumos a fost dar ce putin! Prea putin pentru Londra, una dintre cele mai grozave si mai mari capitale ale lumii. Oricum, mi-am promis sa revin neaparat la Londra.Pe langa obiectivele turistice vazute deja in aceasta prima vizita si pe care doresc sa le vad si pe interior, iata ce visez si doresc sa realizez data viitoare…sau datile viitoare:

– in primul rand mult dorita si ravnita mea “pandalie”: o croaziera pe Tamisa, ca altfel nu se mai poate. Vreau sa vad Londra si de pe ape…Ei, mi-as dori si ziua si noaptea dar macar o data sa-mi iasa si as fi super-fericita. 🙂 Apoi, ca obiective turistice ar cam fi:

– Tower Bridge, ridicat in Epoca Victoriana, pentru a ajunge in fostele pasaje pietonale, astazi sunt transformate in galerii de unde ma pot bucura de intreaga priveliste incantatoare a Londrei dar si a Tamisei, cu vaporasele sale de agrement care plimba la greu turistii.

 – British Museum, care este cel mai vechi muzeu din Londra si Marea Britanie si unul dintre cele mai mari din lume. Pentru o vizita completa aici imi va trebui cel putin o zi intreaga pentru ca muzeul este o adevarata mina de aur ce adaposteste Biblioteca Regala si o multitudine de alte comori de arta, expozitii permanente si temporare. Intrarea este gratuita.

Natural History Museum, pentru ca nu doar exponatele ce se gasesc aici merita vazute cat si cladirea insasi. Colectia muzeului este impresionanta, cu exponate care prezinta dezvoltarea vietii pe pamant a plantelor si animalelor. Si aici intrarea este gratuita.

Victoria&Albert Museum, pentru ca este cel mai mare muzeu de arta decorativa din lume. Muzeul adaposteste colectii impresionante de tablouri, bijuterii, ceramica, fotografii si textile. Pentru mine acest muzeu ar fi un real must see and feel, cu atat mai mult cu cat am vizionat pe HBO serialul Victoria, care a prezentat primii ani de domnie si de viata alaturi de Printul Albert si realizarile deosebit de importante si deloc putine pe care aceasta le-a infaptuit. Filmul mi-a placut enorm din toate punctele de vedere. Intrarea la muzeu este gratuita.

–  O plimbare pe indelete in Hyde Park, dar nu cand este Winter Wonderland, ci intr-o zi frumoasa de vara (poate sa si ploua, nu-mi pasa!), pentru a admira intreaga frumusete verde a parcului, intinderea neclintita a lacului si statuile cu fantani care decoreaza parcul…Imi doresc sa am timp suficient pentru a simti acea atmosfera linistita, atat de placuta si de relaxanta din parc. Hyde Park reprezinta in opinia mea plamanul verde al unui oras supra-aglomerat cum este Londra si parca nu intamplator a fost asezat in mijlocul agitatei metropole.

SeaLife (Acvariul din Londra), gazduit in cladirea istorica CountyHall, pe malul Tamisei, ar fi pentru mine un must do, must see and must feel. Este unul dintre cele mai mari si importante acvarii din Europa. Aici sunt adunate mii de vietati marime din toate colturile lumii. Mi-ar placea tare mult sa il pot vedea.

Madame Tussauds Museum (sau Muzeul Figurilor de Ceara din Londra) pentru a ma distra privind figurile reci, de ceara ale vedetelor lumii si personaje celebre din filme. Cu toate ca am auzit zvonuri cum ca nu e cine stie distractie, ca te calci in picioare si astepti sa faci poze alaturi de “artistii” impasibili la chinurile tale, as vizita muzeul. Macar de curiozitate. Dar totusi, pentru mine, acest muzeu nu reprezinta un neaparat must. Daca se poate, bine, daca nu, pot trai si fara. 🙂

Shard Tower, un zgarie-nor din sticla si otel, inaugurat in 2013. Visez sa urc pana la etajul 72 unde se afla Observatorul. Iar de acolo sa privesc toata intinderea si frumusetea unica a Londrei.

  – Harrods, pentru a arunca macar o privire in interior. Este cel mai mare si renumit magazin din Londra, care se intinde pe mai multe etaje si cuprinde o gama variata de produse de lux ale celor mai mari branduri internationale. Harrods este unul dintre cele mai cunoscute magazine din lume, devenit cu siguranta un obiectiv turistic al Londrei si un loc ideal de a face shopping…in special pentru cei cu mare dare de mana. Ehehe, mi-ar placea sa calc si pe acolo.

Si, cu siguranta, ca in orice mare oras, ador sa ma las purtata uite-asa, hai-hui pe strazile Londrei, sa tooot privesc in jurul meu si sa ascult zumzetul ametitor si incitant al unui oras fascinant, efervescent, care cu siguranta si-a lasat o vie si neuitata amprenta asupra mea. Londra este locul perfect pentru o vacanta de exceptie alaturi de familie si prieteni. Este locul de care nu ai cum sa te plicitisesti vreodata pentru ca Londra este un perpetuum mobile; mereu si mereu in miscare, peste tot ai ceva de vazut, tot timpul ai ceva de facut. Nu mai scriu ca marea metropola europeana este impanzita de multe magazine, restaurante, pub-uri si cafenele, unele de lux dar si altele cu infatisari traditionale, care te imbie sa le calci pragul. La Londra te poti plimba cu double-decker-ul sau cu taxi-uri clasice si doar de la Londra poti da un telefon prietenilor dintr-o cabina telefonica rosie. 😉 Fiind un oras multi-cultural, unde se intalnesc toate religiile si etniile lumii, la Londra au loc tot felul de festivaluri unice in lume, evenimente culturale deosebite, precum spectacole de teatru si concerte, care tin aprinsa torta cunoasterii, dorinta de a petrece si de a te distra in fel si chip; pentru fiecare exista ceva care sa te faca sa nu uiti Londra si sa-ti doresti sa revii. Pentru ca Londra nu inseamna doar istorie si cultura; Londra inseamna aventura, un orizont infinit de cunoastere si multa distractie. Londra inseamna zambete si voie buna, intr-un cuvant: viata! Cam asta reprezinta Londra pentru mine! Va recomand cu toata caldura si increderea sa vizitati capitala Marii Britanii. Va asigur ca, la fel ca si mine si fiica mea, veti ramane incantati si veti dori sa reveniti si sa traiti din plin bucuria de a calatori intr-un oras atat de minunat si de ofertant cum este Londra.

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos cand veti hotara sa faceti o plimbare prin oras si, de ce nu, poate si o distractie grozava la Winter Wonderland, daca veti fi la Londra in perioada sarbatorilor de Craciun. Pana atunci, ca intotdeauna va doresc numai

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Reclame