Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana


3 comentarii

O EXCURSIE DE POVESTE ROMANEASCA – La “Equestria”, Conacul Bellu, Crama Urlateanu, Conacul Hagianoff si Degustare de vinuri (1)


Va povesteam la inceputul anului trecut in Retrospectiva anului 2017, ca am avut cel mai spectaculos si stufos an de calatorii, traind la maxim bucuria de a calatori in fiecare loc pe care l-am vazut si cunoscut. Astazi voi continua periplul meu turistic si va invit sa-mi fiti alaturi intr-o excursie de poveste romaneasca ce, in primul rand mi-a daruit implinirea unui vis din copilarie, la “Equestria”; apoi am vizitat cu mare interes si curiozitate cateva conace prahovene (Bellu, Urlateanul si Hagianoff) si ne-am bucurat de o strasnica degustare de vinuri.

Astfel, la mijloc de luna mai am plecat intr-o alta “ieseala” prin Romania mea turistica, tot alaturi de agentia mea de suflet, Holiday Boutique. Programul turistic s-a numit la fel de inspirat: “Conace, echitatie si degustare de vinuri”. Deci, din titlul excursiei am intuit repede ca ma astepta o alta zi speciala de week-end, pe care o voi petrece alaturi de prieteni dragi si care imi va imbogati bagajul sufletesc cu noi amintiri de neuitat din calatoriile mele.

Clubul de echitatie “EQUESTRIA” a fost primul popas. Situat la doar 17 km de Bucuresti, in localitarea Tancabesti, judetul Ilfov, Equestria este unul dintre cele mai moderne si cautate cluburi de echitatie din Romania. Cum era si de asteptat, am ajuns foarte repede si autocarul ne-a lasat in parcare, dupa care am luat-o la pas pe o carare pavata cu dale mari din piatra. Imediat am dat cu ochii de o cladire care gazduieste Pensiunea Equestria 3*, unde cei care fac scoala de echitatie si vin de departe se pot caza aici in niste conditii foarte bune…din cat am reusit eu sa trag o ocheada. Apoi am zarit locul unde se fac antrenamentele in aer liber si gazda ne-a invitat la grajduri, in lumea cailor, pentru a vedea frumoasele si distinsele exemplare cabaline. Wow! Caluti sau ditamai armasarii stateau cuminti foc fiecare in locsorul sau, “pozand” si stiind ca aveau musafiri si ca erau priviti cu mare admiratie, precum niste staruri de cinema. Si chiar am avut ce admira! Bucuria mea a fost pe masura locului special in care ma aflam si cred ca am facut poze aproape tuturor cailor din grajd pentru ca, zau asa, au meritat pe deplin. ❤Distractia din grajduri a culminat cand, incercand sa fac o poza cu unul dintre caluti si fiind foarte aproape de el, acesta a tot dat din capsorul lui cel dragalas, incercand sa ma ciupeasca de nas….sau, stiu eu, sa-mi dea un pupic. 😉 Eu, speriata de gestul lui, m-am ferit numaidecat iar calul mi-a nimerit geanta pe care a apucat-o intre dinti. Vai, faza a fost de tot hazul. Toti cei din jurul meu si eu mai ales, bineinteles, am ras de mama focului si am tras imediat de geanta, reusind sa o scap nevatamata dintre dintii hotomanului. Scena a fost atat de haioasa, ca nu o voi uita niciodata. Si cred ca nici prietenele mele care mi-au fost atunci alaturi nu o vor uita! 🙂 🙂 🙂 Ghidul clubului ne-a spus ca “Equestria” ofera lectii de calarie atat pentru adulti cat si pentru copii. Calutii clubului beneficiaza de cele mai inalte standarde de crestere si ingrijire, cu boxe individuale si lejere si sunt hraniti cu cele mai bune furaje, fiind tratati cu multa dragoste si grija de personalul clubului. Baza de echitatie este foarte bine organizata si atentia angajatilor se indreapta in egala masura atat pentru confortul cailor cat si pentru cel al sportivilor sau celor care vin acolo doar pentru agrement. Clubul este organizat foarte bine astfel incat iubitorii de cai dar si caii deopotriva se pot relaxa si invata impreuna, bucurandu-se astfel unul de compania celuilalt. Minunat, zic eu! Ah, ce visam eu atunci…sa am posibilitatea financiara de a ma caza la pensiune si sa ma inscriu la un curs de echitatie…macar o saptamana. Ei, vise, maica, vise… 😉 pentru ca scoala de echitatie costa! Si nu putin!

Dupa ce ne-am delectat in grajdurile bine aerisite si curate, privind si tot pozand calutii, am trecut mai departe. Ei, acum venea marele show si bucuria enorma de a-mi implini inca un vis; la Equestria a fost pentru prima data cand am urcat in sa si am calarit un cal adevarat (nu caluseii de lemn pictati din caruselul copilariei…sau magarusul de pe insula Hydra…o alta amintire super cool, pe care nu o voi uita niciodata!). Am dat doua ture ocolind la pas sala de antrenamente acoperita, stand dreapta in sa, cam crispata, pentru ca, deh, chiar nu e deloc usor sa iti tii echilibrul si l-am calarit pe frumosul Platon, un exemplar alb si maiestos. Bineinteles ca in marea mea aventura de „maestra calareata” am fost condusa de un instructor. Acele momente au fost pentru mine “sarea si piperul” acestei excursii. ❤ Distractia de vreo 20 de minute pe spinarea calului a costat pe fiecare turist-calaret 40 lei! Pentru toate informatiile, inclusiv preturi la plimbare calare, lectii de echitatie, etc. puteti accesa site-ul: http://www.equestria.roDupa “marea calareala” si o portie zdravana de distractie a venit randul vizitarii conacelor. Primul pe lista a fost Conacul Bellu.

CONACUL BELLU se afla in judetul Prahova, la aprox. 80 km de Bucuresti, ascuns de tumultul vietii cotidiene printre dealurile cu vii din zona Urlati, intr-o frumoasa poienita, inconjurat de o padure deasa, ce intregeste un splendid tablou natural. Conacul Bellu, astazi muzeul “Conacul Bellu” si-a deschis portile pentru prima data in anul 1953 iar in 1955 a fost declarat monument national de arhitectura.

La intrarea pe domeniu ne-a intampinat cladirea zvelta a foisorului, flancata de o parte de casa paznicului si de cealalta parte, de casa gradinarului. In urma celor doua razboaie mondiale si a cutremurelor devastatoare ale secolului trecut, intregul domeniu a avut de suferit. Astfel, intre anii 2008-2010, atat foisorul cat si cladirea conacului au intrat in restaurari masive, care au fost realizate dupa planurile vechi si pozele boierului Alexandru Bellu iar in anul 2011 si-a redeschis portile publicului larg. Foisorul se poate vizita, urcand niste trepte inguste din lemn. De acolo, din inaltul foisorului inconjurat de un privdor din lemn frumos lucrat, incepe povestea boierului Alexandru Bellu. Acesta s-a nascut in anul 1850 si a fost fiul lui Stefan Bellu si al Elisei Stirbei. De meserie avocat, Alexandru Bellu a fost un mare iubitor de arta, un fotograf iscusit si pasionat, un redutabil colectionar de costume taranesti romanesti. In foisor se pot vedea diferite obiecte ce au apartinut acestuia, printre care aparate foto vechi dar foarte valoroase, frantuzesti si germane cu care a surprins frumusetea si poezia peisajului inconjurator si simplitatea taranului roman, in special tarancute imbracate in costume populare si tarani surprinsi la diferite munci ale satului.Urmand o carare umbrita de padurea ce imbratiseaza intregul domeniu, am ajuns in fata conacului. Vopsit intr-un alb imaculat, cu o arhitectura demna de invidiat, in stil vechi romanesc, Conacul Bellu este considerat cel mai frumos conac al sec. 19 din Tara Romanesca. Astazi conacul este un muzeu interesant, care merita vizitat. Muzeul actual este doar o parte dintr-un complex de cladiri care a reusit sa supravietuiasca timpului si a fost reconditionat si transformat in muzeul pe care il vizitam si noi in acea zi frumoasa de mai. Initial, marele domeniu Bellu cuprindea “Casa Mare”, conacul propriu-zis, o biserica, ce astazi nu mai exista, “Casa Mica”, actualul conac si cladirea inalta, foisorul, cu poarta de intrare. Conacul are si o crama boiereasca, ce detine diferite ustensile si vase pentru producerea vinului din cele mai vechi timpuri si pana astazi. Muzeul „Conacul Bellu” este inconjurat de o incantatoare gradina, cu alei umbrite si romantice, unde se odihnesc cateva bancute si tufe de trandafiri, un adevarat coltisor de paradis terestru romanesc…Mi-a placut stilul arhitectural al casei boieresti. Urcand cateva trepte am ajuns pe terasa lunga, din lemn vopsit in negru, ce tine pe toata lungimea casei. Era impodobita cu cateva ghivece cu flori….o minunata si distincta pata de culoare si prospetime, intre albul peretilor si negrul stalpilor care sprijina acoperisul in arcade albe. Lemnul de la ferestre este vopsit tot in negru, contrastand puternic cu albul peretilor. Mi-a placut tare mult acest contrast, care scoate si mai mult mult in evidenta frumusetea si detaliile arhitecturale ale cladirii.

Am patruns in interiorul conacului si am ramas fascinata, privind obiectele care imprima locului personalitate si amprenta proprie. Conacul isi poarta demn propriile povesti si legende. La Conacul Bellu am intalnit o imbinare eleganta si rafinata intre influentele occidentale si cele orientale; de la ghid am aflat ca s-a pastrat foarte mult din mobilierul original, din nuc si stejar, sculptat desavarsit, multe poze ce au fost realizate de boierul Alexandru Bellu, proprietarul conacului, diverse obiecte ce au apartinut acestuia, tablouri, stampe, carti, statuete, vase orientale si diferite portelanuri si argintarie. Am traversat casa, dintr-o camera in alta. O lumina calda si discreta ne-a insotit din holul de la intrare, trecand mai intai in sufragerie, unde masa era asezata pentru a-si primi oaspetii, cu farfurii si vase de portelan, impreuna cu o pianina veche, un scrin si un gramofon intr-un colt; in salonul turcesc ne asteptau tolanite pe jos cateva jilturi, narghileaua si rasnita de cafea cu cestile pregatite pe o masuta cu model oriental. Am trecut prin camera de lucru, unde se afla biblioteca plina de carti valoroase ale pasionatului de arta si frumos, Alexandru Bellu; in dormitorul boierului trona la mare cinste patul cu baldachin si un dulap din lemn masiv; iar la final am dat un ochi spre salonul chinezesc, unde Budha filozofa in tacere. Am calcat cu mare grija pe podele din lemn, acoperite cu covoare originale, din lana. Peretii camerelor erau tapetati cu poze si tablouri ce-i reprezinta pe diferiti membrii ai familiei sau litografii dupa Theodor Aman si altii. Pe masutele si scrinurile sculptate in lemn masiv se odihneau vase din portelan fin de China sau diverse obiecte din argint. Chiar daca ar fi putut sa traiasca la Paris si sa-si profeseze meseria de avocat, Alexandru Bellu, boier roman cu origini macedonene, a preferat sa ramana la Urlati si sa se bucure de frumusetea naturii inconjuratoare, traindu-si pasiunea de a fotografia satele din imprejurimi si chipurile taranilor. El i-a avut ca buni prieteni pe Nicolae Grigorescu si Theodor Aman. Cunoscutul Cimitir Bellu din Bucuresti poarta numele unui stramos al boierului Alexandru Bellu, baronul Bellu, dupa ce acesta a donat primariei un vast teren.Dupa vizita interesanta si educativa de la conac, a venit randul sa vizitam si crama domeniului Bellu. Am intrat in cladirea invecinata, am coborat cateva trepte si iata-ne pe taramul lui Bachus, printre o multime de butoaie care, probabil ca ascund licoarea fermecata produsa din strugurii podgoriilor bogate ale dealurilor din imprejurimi. Din ce-am inteles, Crama Bellu este mai mult o expozitie decat o fabrica de produs vinuri. Ei, aveam noi sa ajungem cat de curand si in locul fermecat, acolo unde se pastreaza taine bine ascunse in ale producerii vinului si totodata sa ne bucuram de o adevarata degustare din cele mai alese sortimente de vin.Vizita de la Conacul Bellu mi-a daruit o noua o lectie de istorie cu parfum de epoca, traita intr-un peisaj fermecator de vis frumos romanesc. Am aflat o altfel de poveste pentru suflet si cuget, o poveste cu arome puternice de struguri dulci si gustosi, din care ia nastere un vin recunoscut pe piata internationala.

Programul de vizitarea al conacului este: Marti-Duminica, intre orele 9-17. Intrarea a fost, din ce-mi amintesc, 8 lei/pers.

Deocamdata atat pentru astazi pentru ca mai am inca multe de povestit despre vizitele care au urmat in acea excursie de poveste romaneasca la conace si degustare de vinuri si nu vreau sa ajungeti sa incurcati borcanele…pardon…sticlele. Aoleu!!! CONACELEEEEE!!! 😉 Ufff, in sfarsit, am nimerit! Ba nu, mi-am amintit! Inca nici n-am degustat si deja m-am…turmentat!!! 😉

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos cand veti pleca si voi in vizite la conace prahovene. Si, tineti aproape, ca vine cat de curand urmarea!

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

LA  MULTI ANI, DRAGI ROMANI! LA MULTI ANI, ROMANIA! 

Reclame