Stiti oare ce comori nebanuite se ascund aici? Vreti sa aflati? Atunci sa va povestesc.
Comuna Bogdan-Voda este o asezare straveche maramuresana ce m-a surprins placut si mi-a lasat cateva amintiri de neuitat. Tinut legendar, aflat pe un taram fermecat, Comuna Bogdan-voda este parte integranta din insorita Depresiune a Maramuresului. Cine nu a vizitat acest loc, nu are cum sa stie ce comori nebanuite se ascund aici. Ei bine, printre altele, eu am vazut doua care m-au emotionat: una veche parca de cand lumea si intr-o totala antiteza si chiar surprinzatoare cu cea de-a doua, reprezentanta prezentului nostru modern. Ambele isi merita cu prisosinta titlul de obiective turistice care fac mandra aceasta zona a Romaniei mele turistice.
In calatoriile mele prin tinutul morosenilor, Valea Izei mi s-a aratat ca pe o frumoasa tanara fata maramuresana despletindu-si pe ambele sale maluri pletele traditionale, viu colorate. Si mare mi-a fost bucuria si nerabdarea de a patrunde si de a cunoaste cat mai multe locuri din aceasta lume atat de diferita de lumea mea de acasa…Eram atunci acolo, haladuind undeva prin Maramu…
Situata pe Valea Izei, pitoreasca si atractiva, la o distanta de aprox. 50 km de Sighetul Marmatiei, am ajuns in comuna Bogdan-Voda. Si aici se insiruie de-a lungul soselei casele in marea lor majoritate din lemn, cu porti maramuresene largi, daltuite in lemn cu atata daruire si frumusete. Tot aici am vazut, cred eu, mai mult decat in alte sate prin care am trecut, multe case cu postament din beton sau constructii din caramida, ba chiar destule au amprenta urbanismului contemporan de constructie stil vila. Cu toate aceste “imbunatatiri” moderne, sa le zic eu asa, se pastreaza totusi cu sfintenie traditia in constructia caselor si a proportiilor in stilul inconfundabil maramuresean.
Primul obiectiv turistic vizitat in comuna a fost o impresionanta si veche asezare sfanta, si anume Biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae, situata in centrul comunei. Am patruns astfel pe o poarta din lemn intr-o curte generoasa plina de verdeata. La intrare pe partea dreapta ne-a intampinat tacuta o troita mare cioplita in lemn. Nu mai era nimeni acolo, o liniste absoluta, perturbata doar din cand in cand de zgomotul vreunei masini, ce razbatea de la sosea. Ghidul s-a dus inainte sa vada daca biserica era deschisa. Ghinionul nostru; era inchisa, fiind de fapt singurii vizitatori ce deranjau linistea acelui loc la acea ora din zi. Dar nu s-a lasat intimidat si cu ajutorul unui satean ce providenta il scosese la drumul mare, s-a dus undeva cu acesta si dupa doar cateva minute s-a intors cu un domn mai in varsta. Imediat am aflat ca este preotul comunei. Foarte bucuros si amabil, ne-a spus ca va deschide bisericuta special pentru noi ca sa o vizitam si ne va povesti cate ceva despre istoricul ei.
In scurtul timp de asteptare pana sa se intoarca ghidul cu preotul, am privit cu atentie si interes inca o bijuterie sfanta din lemn de Maramures. Biserica este zvelta, in stilul caracteristic zonei. Am vazut ca este formata din 3 parti: doua dreptunghiulare cu acoperisurile in treapta, cu sindrila din lemn, terminate cu cate o cruce. Ultima parte este formata din turnul sub forma patrata, ce se inalta cu mult deasupra intregului ansamblu si se termina cu un acoperis sub forma de coif in varful caruia se inalta crucea triumfatoare spre cer. Inainte de a patrunde in biserica, am observat la usa de la intrare o inscriptie pe care foarte greu se mai poate descifra anul 1718.
Preotul a deschis poarta si am patruns timid spre o lume tainuita si veche. O racoare binecuvantata ne-a imbratisat odata cu un puternic intuneric. Cateva secunde n-am mai auzit nimic in afara respiratiei noastre. Preotul cred ca a simtit starea noastra si a lasat usa deschisa pentru a patrunde cateva fascicule de lumina si aer incins de vara. Am intrat in prima incapere, in pronaosul, care la fel ca si naosul formeaza cele doua parti dreptunghiulare ale bisericii. Aici am observat tavanul foarte jos, dar am reusit, asa in semiobscuritatea ce trona acolo, sa vad picturile vechi de pe peretii formati din barne din lemn de brad. Cu totul deosebite sunt aceste picturi murale frumoase si interesante, care dupa spusele ghidului nostru spiritual, imbratiseaza stilul bizantin primitiv. Picturile sunt cele originale! Chinuit, am reusit sa fac ceva poze in aceste doua incaperi si tot aici preotul si-a inceput frumoasa si interesanta lui povestire.
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Bogdan-Voda este o alta marturie vie a vietii monahale in aceste tinuturi maramuresene. A fost intemeiata in anii 1718, asa cum o dovedeste inscriptia de la intrare. Privind-o cu mare atentie si vazand picturile sale vechi, lasate asa de la crearea ei, nu m-am mirat deloc de ce si aceasta bisericuta din lemn este un veritabil monument istoric si de arta traditionala maramuresana.
Dar istoria povestita atunci prin vorbele tihnite si atat de frumos rostite de acel preot cu glasul domol, ne-a relatat ca aceasta este a patra biserica din comuna. Prima biserica a fost cladita din lemn cu mult mai demult dar a disparut in negura vremilor. Apoi prin sec. 14, pe locul ei, boierii din dinastia Bogdanestilor au construit o biserica din piatra, ale carei resturi de ziduri sunt in apropiere si le-am vazut si noi in trecerea noastra pe-acolo. O a treia biserica, de data aceasta din lemn, s-a ridicat din ruinele celeilalte, dar si aceasta a fost distrusa de tatari si incendiata.
Prin dragostea de pamantul natal si prin multa credinta si daruire, maramuresenii locului au ridicat in 1718 aceasta biserica de lemn in interiorul careia ascultam si noi atunci cu mare interes si respect istoria sa seculara.
La altar nu am putut patrunde, fiind inchis printr-o poarta mare din fier forjat. Preotul ne-a zis ca se vor incepe ceva reconditionari, care au fost facute si in anii anteriori si nu este permisa vizitarea de catre turisti. Dar am reusit sa arunc o privire. La lumina usoara ce razbatea printre micile ochiuri de ferestruici de pe peretii laterali, am reusit sa intrevad multe picturi de-a lungul peretilor si catapeteasma bogat sculptata si impodobita cu multe icoane ce despartea naosul de altar.
Am iesit din sfantul locas si am dat repede un ocol in jurul ei prin curtea umbroasa. Asa am vazut ca si pe afara, aceasta biserica este decorata cu un brau sculptat in barnele de deasupra ferestrelor, o alta dovada a artei autentice maramuresene. Mai vazusem asa model si la Sapanta-Peri.
Preotul, in nemarginita lui iubire dar si prin multa amabilitate, ne-a invitat, daca dorim sa vedem si biserica cea noua a comunei, situata in imediata apropiere a acesteia din lemn. Nu era in programul nostru turistic, dar am fost cu totii de acord sa o vizitam, ca tot eram acolo.
Am parasit acest loc stravechi si ne-am indreptat spre un altul, de data aceasta, realizat in zilele noastre, la Noua biserica Sf. Nicolae din comuna Bogdan-Voda. Aceasta cladire este impunatoare. Iese din tiparul bisericilor traditionale maramuresene. Aici, amprenta ultimilor ani se distinge prin insasi constructia reprezentata printr-o arhitectura foarte moderna. Rar am vazut o astfel de biserica. Priviti-o!
Aceasta biserica vopsita in alb, cu insasi constructia ei, in linii taiate drept, cu partea de la intrare ascutita spre cer si doua laterale mai mult din sticla, ca si partea principala, care se adanceste mult, face total o nota distincta fata de toate celelalte cladiri din aceasta comuna. Privindu-le una langa alta, iti dai seama cum timpul si-a intins aripile peste mica asezare, lasandu-si urmele trecutului si al prezentului intrupate in cele doua biserici: cea veche din lemn si cea noua, din beton si sticla.
Interiorul m-a fermecat instantaneu. Dar pe cine nu poate impresiona o astfel de minunatie terestra, aici fiind o Casa a Domnului! Cum sa nu fi impresionat cand nu stii unde sa te uiti mai intai:in fata ta, unde se desfasoara adevarata arta in pictura pe peretii drepti, pe stalpii inalti sau pe cupola ce se inalta si este ornata cu candelabre maiestoase dar si cu multe, foarte multe picturi cu scene biblice si tot felul de figuri religioase. Mai bine las pozele sa va povesteasca in amanunte ce au vazut ochii mei atunci…Cu toate ca cel mai bine ar fi sa o vedeti cu ochii si cu inima voastra, nu?!…Atunci cu siguranta o veti tine minte mai bine.
Preotul ne-a invitat cu acelasi ton calm si iubitor, sa ne asezam linistiti pe scaunele sculptate in lemn si sa ne reculegem cateva secunde. Asa am avut prilejul sa privesc in fata mea altarul maiestrit din lemn sculptat si decorat cu multe icoane pictate. Si ma gandesc, Doamne, cata arta si frumusete se poate gasi intr-un astfel de loc. Il simti cum te copleseste si totodata te ocroteste cu multa iubire si credinta. Nu se poate ca astfel de locuri sa nu te faca sa te simti mai bun, mai iertator, mai intelept! Oamenii locului care au ridicat asemenea locasuri sfinte merita tot respectul si recunostinta noastra pentru ca au faurit din mainile lor, din gandirea si din inimile lor curate asemenea comori reprezentative pentru locurile in care au trait. Si poate ca unii dintre ei mai traiesc si astazi. Uimindu-ma de cata rabdare, cata munca si migaleala este incorporata in picturile care acopera toti peretii acestei biserici, am iesit in lumea noastra, plecand mai departe pe strada.
La mica distanta de biserica, in fata primariei comunei, ne-am intalnit cu statuia ecvestra a domnitorului Bogdan-voda, flancat pe ambele parti de un grup de osteni. Domnitorul priveste demn, cocotat pe un postament mare din piatra. Si acest grup statuar este un obiectiv turistic deosebit si semnificativ cu care comuna se poate mandri. Este opera sculptorului maramuresan Ioan Marchis si a fost dezvelita in anul 2008, pe 29 Iunie, de sarbatoarea Sf. Petru si Pavel.
In concluzie, astazi comuna Bogdan-Voda poate fi socotita o destinatie turistica placuta si interesanta si ma bucur ca a fost si pe agenda noastra ca obiectiv turistic din Maramures.
Am parasit acest loc indreptandu-ne catre unul care nu m-a incantat deloc. Chiar daca vizita a fost foarte scurta, m-a intristat. Ce poate sa bucure un loc intunecat, din care razbate si astazi suferinta. Este vorba de Casa si monumentul martirilor din Moisei. Aici au fost masacrati 29 de romani de catre hoardele hortiste (unitati militare maghiare), cand s-au retras de pe Valea Izei, la 14 oct.1944…N-am intrat in casa intunecoasa din lemn, pe care am simtit-o ca-si plange si astazi martirii. Am preferat sa astept afara si apoi ne-am indreptat catre monument. Acesta a fost ridicat de catre sculptorul Vida Gheza si reprezinta niste statui din piatra grea, putin stilizate, avand doar chipuri de oameni tristi. Aici se potriveste perfect vorba: chipuri cioplite in piatra. Statuile sunt asezate in cerc, cu fetele in afara si mi-au dat senzatia stranie de unitate si indarjire, privindu-le chipurile reci si dure. Stau de veghe si parca n-ar lasa pe nimeni sa le patrunda cercul…intimitatea lor tacita. Am facut cateva poze, dupa care ne-am continuat drumul mai departe…
Mi-am revenit din starea de tristete privind pe geamul autocarului minunatiile peisajelor neinchipuit de frumoase, care fac trecerea din tinutul de poveste al Maramuresului catre meleagurile de basm ale Bucovinei. Aveam sa cunoastem alte si alte comori nepretuite ale Romaniei mele turistice. Abia asteptam.
Dragii mei, v-am povestit toate acestea, dorind sa impartasesc cu voi bucuria de a calatori in Maramuresul nostru drag, pe care am dorit atat de mult sa-l vad si sa-l cunosc. Iata ca, dupa jumatate de secol din existenta mea trecatoare visul mi s-a indeplinit. Sper ca toate aceste comori sa dainuie peste secole si generatiile viitoare sa se bucure de ele cel putin la fel de mult cat m-au bucurat pe mine. Va recomand cu toata inima sa calatoriti in tot tinutul Maramuresului. Sunt multe alte locuri absolut fermecatoare care merita vizitate si cunoscute.
Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca informatiile mele sa va fie de folos.
Vacante de vis oriunde si oricand!
Articol scris de Ileana
Bucuria de a calatori 