Via Mala – Pe „Drumul Rau” mi-a fost atat de bine!

(CIRCUITUL AUSTRIA – ELVETIA)

Sunt convinsa ca ati auzit cu totii de Via Mala; este titlul unui rasunator roman scris de John Knittel. Actiunea romanului se petrece in regiunea cheilor Via Mala, situate in cantonul Graubunder din Elvetia. Acest loc constituie sectiunea cea mai ingusta a Vaii HinterRhein (denumirea vaii Rinului din aceasta zona), drum ce leaga pasurile Spluger si San Bernardino, situat la 2065 m altitudine spre localitatea Chur. Este de fapt canionul Via Mala, o alta minunatie a Naturii, situata, culmea!! tot in Elvetia!!!

Dupa noaptea scurta din Varesse, dupa un prea scurt popas pe malul lacului Como, iata-ne fataindu-ne iarasi din Italia spre Elvetia pentru urmatoarea destinatie turistica din program: St. Moritz. Ei! Dar pe drum, ce se gandeste soferul nostru, olteanas smecheras: hai sa mai facem o optionala, sa ne abatem olecuta din drumul principal pentru a vedea o adevarata comoara ascunsa bine undeva, in muntii elvetieni…Zis si facut; am fost cu totii de acord si iata-ne in drum spre…Via Mala! (sau veti mai vedea scris si asa: Viamala).

Numele Via Mala vine din latinescul “drum rau”, datorita unei creatii speciale a naturii atat ca frumusete, cat mai ales datorita spectaculozitatii tabloului montan cu totul diferit fata de multe alte locuri. Via Mala este denumirea unui vechi drum de munte, folosit din vremuri indepartate pentru traversarea Alpilor elvetieni, inca de pe vremea romanilor, aflat in locul in care se presupune ca ar fi unul din cele doua izvoare ale Rinului posterior.Aici Mama-Natura chiar si-a facut de cap, jucandu-se cu muntii, scotand la iveala un fir virgin de apa cristalina ce razbeste din piatra seaca. Natura a zamislit aici un copil razvratit, invesmantat in stanci foarte inalte si vai brazdate puternic in munte, atat de apropiate intre ele de zici ca acum te inghit si pe tine, daca indraznesti cumva sa treci printre ele. Undeva acolo tot mai jos, speranta de un albastru straveziu, extrem de clara si de rece, se naste timida din eternitatea muntelui si se chinuie sa razbata la suprafata, dorind sa fie binecuvantata de razele unui soare mai retinut in caldura lui marinimoasa. Acel firicel de apa cristalina si pura se avanta apoi in torenti tot mai vijeliosi si se ia la tranta dreapta cu roca dura. Astfel isi croieste aici  dintotdeauna  “drumul rau”…de fapt foarte greu accesibil, Via Mala. Pentru om in unele locuri este chiar interzis. Dar micul fir de apa stie de ce: aici este doar teritoriul lui, aici este matca lui intr-o renastere perpetua  pe acest pamant din care vine, creste si apoi se duce in lume mai departe, devenind marele Rin.

Precum am scris mai sus, numele acestui drum, numit “Via Mala” razbate din timpuri stravechi, de pe vremea romanilor care ajungand aici, in incercarea lor de a cuceri noi si noi teritorii, le-a fost aproape imposibil sa treaca mai departe peste haurile si coltii avizi si pradatori ai muntelui, cerandu-le mereu tribut de noi si noi victime si sacrificii.

In epoca romana nu a existat in acest loc niciun drum ci cu foarte mare greutate s-a faurit doar o poteca foarte ingusta, ridicata deasupra cheilor aproape lipite ale vaii raului. Era un drum sculptat in stanca inalta si dura a versantilor muntosi, extrem de periculos pentru acest defileu spectaculos, cu trecere fie pentru urcare fie pentru coborare. Deci exista doar un singur sens, asa era de ingust drumul dinspre Lindau si Milano de astazi. El a fost creat atunci pentru a se trece prin Pasul Splugen.

Primul drum in Via Mala a fost construit undeva pe la jumatatea sec. 15,  practic cioplit in piatra. Cu toate acestea, prima atestare a finalizarii acestui drum a fost datata undeva prin sec. 18. Drumul a fost refacut de mai multe ori…dupa parerea mea era si normal. Cred ca oricine ajunge acolo se mira cum de s-a reusit realizarea in acele vremuri a unui astfel de drum, cu acele poduri arcuite din piatra pe un relief complet “razvratit” impotriva civilizatiei umane. Natura a lucrat intens si probabil ca a si dorit ca acest loc sa ramana “virgin”, neprelucrat si atacat de interesele si nevoile oamenilor. Dar acestia au reusit pana la urma si aici sa o ingenuncheze pe mareata natura si o mare parte a muntelui, creand acest unic “drum rau”.

In acea zi insorita de august, cand am trecut pe acolo, uimita de fascinantul tablou, totul este schimbat. Podul cel vechi se arata imbatranit dar inca pe pozitie, undeva mai sus de unde ne-a lasat masina si din acel punct am luat-o pe jos. Langa el aveam sa vedem un alt pod dar impracticabil. Acesta este si farmecul unei plimbari prin canion: sa vezi cu ochii tai splendoarea naturii, sa asculti linistea intrerupta din cand in cand de scurte soapte ale vantului ce-si asculta singur tanguirea. Sa simti toate acestea prin intreaga ta fiinta, inima sa bata cu putere si sa te afli exact acolo unde se nasc dintotdeauna adevaratele miracole ale naturii.Exista o versiune a drumului care este folosita si astazi si care a fost construita la inceputul sec. 20. Dar autostrada 13 este de cele mai multe ori varianta cea mai des folosita. Ea traverseaza acest loc prin intermediul a doua tuneluri lungi si un alt pod.  Pentru a vizita cheile si a ajunge practic in inima locului numit Via Mala, se paraseste autostrada si se trece pe vechiul drum. Se iese de pe autostrada fie prin dreptul localitatii Zillis sau la Thusis, in cazul in care drumul spre Via Mala este semnalizat ca se poate trece. Exista si un indicator care chiar functioneaza corect! Acest drum este foarte ingust, doar pe o singura banda, deci se asteapta si se trece pe rand.

Cheile au doua sectiuni extrem de inguste care constituie partea cea mai spectaculoasa si frumoasa a peisajului montan din Via Mala. Partea de sus, din nord, are multe poteci, poduri si pasi de trecere peste culmile stancoase. La poale, cum i-am spus eu, de fapt la intrarea in canion, acolo unde ne-a lasat autocarul, este amenajata o parcare, cu o terasa cu mese, scaune si umbrele. Acolo ne-am odihnit putin si am baut o cafea pentru revigorare. A fost binevenita dupa posirca de cafea bauta la hotelul italienesc din Varesse; aveam de trecut prin Via Mala la picior, deci aveam nevoie de forte proaspete, dupa lancezeala din autocar. Tot aici este si un mic magazin cu suveniruri, in special vederi si diverse despre Via Mala. De aici se pot lua si bilete pentru a cobora cele 321 trepte. Acestea te duc in cea mai adanca parte a defileului, in lumea de jos a cheilor, cat mai aproape de albia stramta a Rinului. Biletul a costat atunci 3 franci elvetieni. Cine s-a incumetat sa coboare si apoi sa urce atatea trepte ne-a spus ca drumul a fost foarte obositor dar interesant. Sunt convinsa… Bine ar fi fost sa fi avut timp sa vedem si partea de jos a defileului dar si drumul propriu-zis adica practic Via Mala.Noi am preferat sa luam ”Drumul rau” la picior, pe soseaua ingusta, sa trecem pasul, sa ne incante peisajul cheilor atat de apropiate ca la un moment dat, am avut strania senzatie ca vine noaptea. Am trecut podul vechi, am facut poze, am vazut si un viaduct de-a dreptul inspaimantator. M-am intrebat cum de s-a putut realiza o asemenea constructie pe niste colti de stanca. Culmea, iata ca s-a putut face si in ce mod: viaductul protejeaza drumul de eventuale caderi de stanci. Este extraordinar. Numai daca vezi cu ochii tai intelegi aceasta realizare a omului muncitor elvetian, intr-un loc atat de greu accesibil. Si drumarii nostri se dau de ceasul mortii cand au de peticit 1 m de autostrada sau drum national…Si cat dureaza reparatia!!!….

Dupa cativa zeci de metri, ni s-a deschis o alta perspectiva. Un alt pod, apoi un tunel si am ajuns pe o platforma din beton, asezata undeva la o rascruce de drumuri faurite de stancile cele inalte. De aici privind inainte prin defileu, parca incepea sa se lumineze, iar in spatele nostru venise seara. Am avut senzatia ca sunt agatata la granita dintre doua lumi: a luminii si a intunericului; a fantasticului impletit perfect cu realitatea.

La un moment dat ne-am adunat mai multi turisti de toate natiile iar acea portiune din Via Mala a devenit aproape neincapatoare. Ne-am daruit fiecare in parte din propria noastra darnicie cateva zambete si vorbe placute, am facut schimb de aparate foto pentru a ne face poze reciproc si apoi ne-am continuat mai departe de drum. Eu priveam vrajita, ba jos in haurile adanci, unde sunt portiuni de bolovani si stanci mai inguste de 1 m, ba spre inaltimea muntelui. Ce mai! Eu eram cazuta de tot in transa placerii asemanatoare unui drog; clar, natura ma aruncase in bolul plin cu drogul bucuriei de a calatori acolo, in cel mai grozav loc din Via Mala.Drumul cel mai spectaculos nu are mai mult de 1 km, dar merita pe deplin plimbarea printre cotloanele inalte muntoase, privind in jos, spre haurile adanci, acolo unde Rinul isi coloreaza paleta apelor sale de la un albastru deschis, pana la un verde pal, rezultand cel mai clar turcoaz vazut in viata mea. Aici batranul Rin se joaca far’de teama de-a v-ati ascunselea printre stancile reci si intunecoase, incepand in Via Mala sa-si creeze propria vale. Si in drumul sau lung, ce vale mareata si spectaculoasa isi va croi maretul Rin! Sunt fericita ca am vazut-o!…Am scris deja pe blog impresii despre  Valea Rinului. Va invit sa le cititi, daca doriti.

 

A meritat pe deplin aceasta excursie optionala, hotarata instant, intr-un alt loc binecuvantat de Dumnezeu. Avantajul nostru ca ne-am nascut mult mai tarziu, cand acest drum nu mai este rau deloc, ba este atat de bun si darnic, ne intampina sa ii cunoastem tainele cele mai adanci. Via Mala s-a dovedit a fi pentru mine si fiica mea, inca un loc din Elvetia, in care magia naturii isi traieste de milenii povestea sa spectaculoasa. Via Mala este taramul fermecat, locul de obarsie al marelui Rin si trecerea muntilor prin pasuri in cel mai frumos si desavarsit mod posibil.

De la Via Mala am trecut muntii prin pasul Julia, prin niste vai ametitoare, cu sosele in serpentine de top. Am intalnit in drumul nostru pitorestile orase Tiefencastel si Silva Plana, aflate la o altitudine de 2200m. Am reusit sa surprind in cateva poze o mare parte dintre aceste locuri paradisiace elvetiene. De cate ori le privesc, simt ca retraiesc cu toata puterea bucuria de a calatori in Elvetia salbatica, cea mai frumoasa si speciala parte a acestei tari ce nu conteneste nici astazi sa ma uimeasca prin tot ceea ce reprezinta ea.Va recomand sa ajungeti in zona si sa faceti o excursie la Via Mala, fie perpedes sau cu masina…oricum! Mai mult ca sigur, daca sunteti iubitori de peisaje naturale in toata plenitudinea lor, veti ramane incantati si veti tanji sa reveniti acolo….asa cum imi doresc si eu.

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana