Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana

La pas prin intregitul Berlin (2)

Scrie un comentariu


(CIRCUITUL GERMANIA – BENELUX)

Sa ne continuam periplul prin intregitul BerlinPlimbarea noastra pe Unter der Linden a luat sfarsit cand am ajuns intr-o piata larga, inconjurata de cladiri moderne, cu un aer mai protocolar, de unde am dedus ca acolo sunt sedii ale unor institutii. Dar nu asta ne-a luat ochii, ci marea si impunatoarea Poarta Branderburg, (Branderburg Tor) poate cel mai pregnant simbol al Germaniei unite. Aici a fost punctul terminus al Berlinului de Est, una dintre granitele ce au scindat in doua frumusetea aceasta de oras. O autentica opera de arta, impresionanta si simbolica, Poarta Branderburg insufla orasului acel aer de maretie si demnitate nationala, dupa ce a fost parasita de atata timp in zona nimanui din spatele Zidului Berlinului. Daca pana in anul 1989 era un simbol pentru impartirea Berlinului intre est si vest, azi Poarta Branderburg reprezinta un simbol national pentru unitate si reintregire si apartine intregului Berlin, asa cum se cuvine in fata istoriei dar mai ales a locuitorilor orasului greu incercat.

Ajunsa in acel loc, am avut sentimentul ca nu ma aflu acolo, ci ca vizionez un film frumos, cu locuri de rasunet mondial din Berlin. Am ramas muta, privind de jos in sus si invers la acea poarta, formata din 12 coloane dorice, doua cate doua, de o parte si de alta, unite cu ziduri groase din gresie galbena. Am tot intrat si iesit ba pe o parte, ba pe alta, cu gatul tot mai sus, sa pot surprinde cat mai mult atat cu ochii mintii cat si cu aparatul de fotografiat. Deasupra portii se afla o statuie uimitoare, atat prin constructia in sine, cat si pentru ceea ce reprezinta: este Zeita Victoriei, intr-un car tras de 4 cai, privind semeata catre est, deci spre centrul orasului. Poarta este inchisa circulatiei, fiind accesibila doar pietonal. Locul este, cred eu, intesat de lume in orice anotimp. Anul acesta am reusit sa revenim acolo si nici nu pot descrie bucuria de a calatori inca o data intr-unul din locurile in care odinioara s-a scris istoria orasului. Am surprins printre coloanele portii un apus de vis, pe care doresc sa vi-l impartasesc si voua.

berlin.poartaBberlin. poartaberlin.poartaB1

Intreaga constructie sculpturala este renovata si accesibila la capatul unei piete largi, Pariser Platz, care leaga poarta de marele bulevard Unter der Linden. Pariser Platz este o piata larga, inconjurata de cladiri moderne, ce gazduiesc sedii de banci si alte institutii. Intr-una dintre cladiri se gaseste Muzeul Kennedy iar intr-alta este Palais Am Pariser Platz. Pe partea opusa, cu acoperisul vopsit in verde, se distinge marele Hotel Adlon.

berlin.pariserplatzberlinpariserplatz

berlin.pariserplatzberlin.palaisampariserplatzberlin.hoteladler

Dupa ce am trecut pe sub poarta, pasind spre nord-vestul orasului, destul de aproape mi s-a asternut in fata ochilor un loc plin de verdeata. Este de fapt un parc, ce se intinde pe o suprafata respectabila, spre nord si se numeste Tiergarden. Reprezinta oaza verde a orasului. locul de recreere, de ozonare si relaxare al berlinezilor dar si a multor turisti veniti aici ca si noi pentru un scurt popas in mijlocul naturii…in plin oras! La prima vizita nu am avut timp de a patrunde in racoarea binecuvantata a parcului dar anul acesta am reusit…Ceva mai departe, undeva in fundal, am zarit o cladire alba si am aflat imediat ca este Schloss Bellevue (Palatul Bellevue), alt obiectiv turistic interesant si de vizitat pentru turistii ce poposesc mai mult timp in Berlin.

berlin.schloss.bellevue

Tot in acest areal cu bogatia-i verde si stufoasa se afla cea mai veche si cunoscuta Gradina Zoo din Germania. Din spusele ghidei am aflat ca aici este adunata cea mai cuprinzatoare colectie de specii de animale si pasari din lume. Este considerata cea mai vizitata gradina zoo din Europa si una dintre cele mai populare din lume. Ce rau mi-a parut ca nu am avut timpul necesar la dispozitie sa-l vad atunci pe dragutul urs Knut, despre care am aflat ca a murit anul acesta in martie…Ce pacat! M-a impresionat teribil vizionand pe youtube multe clipuri cu ursul Knut. O mare pierdere pentru intreaga lume, nu doar pentru Gradina Zoo din Berlin. Am citit ca in memoria lui Knut se va ridica un monument, care sa aminteasca posteritatii caracterul unic al acestui urs polar cu totul special…Gradina Zoo a ramas un punct turistic important de vizitat la o data viitoare, pentru ca plimbarea necesita o zi intreaga.

Am trecut foarte aproape de o cladire inedita, cu o arhitectura ultra-moderna, ce este Opera de Vara. Constructia futurista poarta numele original Haus der Kulturen der Welt, (Casa de cultura a lumii), unde se vedea scris, pe un perete la intrare, Wassermusik 2010. In acele zile de august avea loc un festival de muzica “pe apa” adica de-a lungul raului Spree iar in caz de ploaie, concertele se tineau in sali de expozitii. O alta cladire cu rezonante muzicale dar si arhitecturale super-moderne este si Sala Filarmonicii din Berlin sau Berliner Philharmonie. Este un ansamblu de 2 sali de concerte si a fost inaugurata in anul 1963. Acustica salii mari a Filarmonicii este considerata una dintre cele mai bune din lume.

berlin. operadevaraberlin.filarmonica

De la granita parcului vazut pe calcaie, ne-am intors degraba pentru a ajunge intr-un alt loc de o mare si rasunatoare importanta istorica, in spatele Zidului Berlinului, pe locul unde a fost cancelaria lui Hitler si buncarul in care dictatorul s-ar fi sinucis in primavara anului 1945. Acest loc se numeste Memorialul Holocaustului sau Memorialul evreilor ucisi in Europa. Aici s-a dorit a fi simbolic, un cimitir, dar unul cu totul iesit din tiparele obisnuite, fara cruci, flori sau alte ornamente. Pe o suprafata relativ mare se gasesc 2711 pietre funerare simple, din beton cenusiu, care pentru prima oara vrea sa aminteasca unei natiuni si poate intregii lumi, de una dintre cele mai mari crime impotriva Umanitatii, situate in plin centrul capitalei germane. Ne-am plimbat si noi doar foarte putin in acest labirint cenusiu, ce la prima vedere pare un loc lipsit de viata. Dar odata patrunsa pe acele alei de piatra, stramte si intortocheate, m-am intors cu gandul la acele file atroce din Istoria secolului trecut si chiar la un moment dat m-au trecut niste fiori reci pe sira spinarii. Bine ca in acele clipe locul era intesat de viata, de multi gura casca si de cativa copii veseli si galagiosi. Cu totii m-au trezit la viata unei zile frumoase de vara si nu m-au lasat sa ma cufund prea tare in acele imagini groaznice pe care, din fericire, eu le-am vazut doar la televizor sau am citit despre ele…Pe latura stanga, cum se intra, sub o parte din aceste pietre reci se afla un centru de informare, unde mortii acelor vremuri capata un chip si o viata. Aici sunt scrise pagini importante despre destinele lor si am inteles ca unui vizitator i-ar trebui vreo 7 ani sa reuseasca sa citeasca totul.

berlin.gestapoberlin.gestapo1berlin.gestapo2

Vederea din ceea ce a ramas din faimosul Zid al Berlinului mi-a creat o stare contradictorie: de teroare, vazand in mijlocul orasului un zid gros de piatra; de o mare bucurie si fericire ca il vedeam si eu aevea, dupa ce citisem si auzisem atatea povesti despre el, cat si o stare de descatusare, de eliberare. Mi-au trecut prin fata ochilor bucuria si nebunia care i-a coplesit pe berlinezi la caderea lui. Dar si groaza, teama celor din partea de est a zidului, victimele in incercarea de a trece in partea de vest, in speranta unei vieti mai libere si mai bune. Toate acestea le-am simtit si eu pentru cateva secunde. Nu am putut sa nu ma gandesc si sa-mi inchipui cum as fi trait eu intr-un Bucuresti scindat, rupt, separat printr-un zid rece de piatra, despartita de rude, prieteni si chiar de intregul meu oras natal, datorita unei societati demente. Doamne, ce viata!…Nu mai comentez…

berlin.zidulberlin.zidulileanaberlin.zidul1

Zidul Berlinului este un alt obiectiv turistic si un simbol puternic al orasului ce nu trebuie omis din agenda turistica; pe langa importanta lui istorica, mie mi-au placut diversele desene in grafitti facute pe ce a mai ramas din el ca si dunga pe asfalt, lasata ca amintire in cinstea Istoriei acelor ani de teroare si pe care am pozat-o si eu…

berlin.zidul2

Am iesit pe Ebertstrasse si usor, usor am ajuns in inima “noului” Berlin, in partea sa de vest, care, dupa caderea zidului si-a creat propriul chipul modern cu care se faleste astazi. Acest loc devenit un alt simbol al Berlinului intregit este Potsdamer Platz. Piata aceasta are o intreaga istorie in spate. Fiind taiata in doua de Zidul terorii, piata a fost inainte de razboi unul dintre cele mai frecventate si aglomerate locuri din oras si chiar din Europa. Astazi este un loc extrem de important si de interesant al marelui oras, fiind conturat prin cateva cladiri inalte, adevarati zgarie-nori ultra-moderni, claditi numai din sticla si beton. Mi-a placut enorm partea aceasta a Berlinului, incat vara aceasta l-am dus si pe fiul meu in plimbare pana aici. Normal ca si el a fost entuziasmat. Am facut multe poze, incercand de zor sa surprindem fastuosii zgarie-nori vestici berlinezi. Piata este dominata de un ansamblu ce cuprinde mai multe constructii, dar se distng doua tip turn. Aici se gaseste sediul central al reprezentantei europene a Sony. Cel mai tare din parcare este pe departe Debis Haus, o cladire cu 22 de etaje, o adevarata bijuterie arhitecturala ce poate concura cu orice alta cladire de gen. Din impresionantul ansamblu face parte si o constructie circulara inalta, cu o cupola numai din sticla si fier, ce reuneste mai multe cladiri din jur, formand, zic eu, cea mai moderna si futurista zona a Berlinului. Aici am gasit un fermecator amestec de restaurante, terase, cafenele frumos ornate, si un cinema multiplex, CineStar Imax. Multa, multa lume, un adevarat furnicar, ce se delecta la acele ore ale amiezii, fie la o cafea, la o bere si o vorba buna, ceva gustos de mancare sau pur si simplu, la ceva relaxare. Centrul Sony din incinta acestei marete constructii este cea mai recenta adaugare a acestui complex de cladiri ultra-moderne. Sub aceeasi lumina atragatoare, am vazut si popularul Muzeu al Filmului din Berlin, unde are loc anual Festivalul International de Film din Berlin, in care se decerneaza “Ursul de Aur”. Aceasta mare distinctie a fost castigata anul acesta de filmul romanesc “Pozitia copilului”. Tare ma mandresc cu asta! :). In complexul Sony, incarcat de farmecu-i specific si o rumoare incantatoare, am reusit sa ne odihnim putin la o terasa, am facut multe poze si apoi iarasi la drum. In Potsdamer Platz se gaseste si Bahnhof Potsdamer Platz, o gara feroviara veche, cu traditie dar care astazi a capatat un chip modern, devenita un alt nod feroviar foarte important al capitalei germane. 

berlin.posdamerplatzberlin.posdamerplatz1berlin.potsdamerplatz

Atasez la impresiile de aici doar cateva instantanee surprinse la vizita din vara aceasta in Potsdamer Platz. Restul la timpul sau:

berlin.potsdamerplatzberlin.potsdamerplatz1berlin.potsdamplatz.1JPGberlin.potsdamplatz

Centrul Sony:

berlin.sonycenterberlin.sonycenter1berlin.sonycenter2berlin.centrulsonyberlin.centrulsony1berlinsonycenternoiberlin.centrulsony2

In imediata apropiere, facand parte din acelasi urias ansamblu de cladiri, se gaseste atractivul  Legoland, primul Centru de descoperiri in interior din lume. Aici nu este doar lumea copiilor, eu zic ca mai mult este pentru adulti, chiar daca locul te invita la o calatorie interactiva pe taramurile nestiute ale culorilor, al creativitatii si invatatul jocului. Legoland este o fabrica de distractie, unde sunt create piese de lego din caramizi adevarate. Centrul gazduieste si un spectacol de cinema in 4D. Este locul din Berlin in care vizitatorii isi pot pune in practica propriile creatii in domeniu; se fac si calatorii tematice si toate acestea sub un singur acoperis. Excelent loc, nu-i asa?!…

berlin.legolandberlin.centrulsony3

Intorcandu-ne spre Alexanderplatz, punctul de intalnire cu autocarul, drumul ne-a dus in alt loc ce alta data a fost atat de important si de fierbinte pana in 1989: Checkpoint Charlie. O alta zona din reintregitul Berlin, plina de pagini rusinoase si urate din istoria orasului, cu urme adanci lasate in constiinta berlinezilor. Aici era un alt punct infam de trecere a granitei ce despartea estul de vestul Berlinului. S-a construit si un muzeu, Haus am Checkpoint Charlie situat pe Friederichstrasse. Am vazut pe aceasta faimoasa strada, lipite pe peretii caselor, steaguri ale fostei URSS, ale Marii Britanii, Frantei si ale USA, ca o contradictie sau o interpunere intre ceea a fost odinioara si ce este astazi. In aproape orice loc din acest oras mult lovit dar renascut si reunit, Istoria isi arata toate momentele ei, de distrugere si rusine dar si de renastere si reunire.

berlin.checkpointcharlieberlin.checkpointcharlie1berlin.checkpointcharlie2

Berlinul a continuat sa ne daruiasca la tot pasul numai surprize placute. Am ajuns intr-alt loc special: o alta piata intinsa, intesata de multa lume, de terase si restaurante viu colorate dar si de alte cladiri care mai de care mai deosebite, atat prin arhitectura cat si prin semnificatia lor. Piata se numeste Gendarmenmarkt si este una dintre cele mai impresionante piete din Berlin si poate chiar una dintre cele mai frumoase piete din Europa. Ce m-a atras aici, a fost faptul ca sunt 2 bisericii identice, de o parte si de cealalta a pietii, ce parca o strajuiesc cu strasnicie; Deutscher Dom si Franzosischer Dom, una germana si cealalta franceza. In centrul pietei, triumfa cu maiestozitate Casa de Concerte sau Konzerthaus, care gazduieste Orchestra Simfonica din Berlin. Inca un loc din Berlin in care m-am simtit din nou mica si neinsemnata in fata maretiilor care ma inconjurau. Gendarmenmarkt este si gazda targurilor de Craciun dar si locul unde se desfasoara numeroase concerte in aer liber. La finalul plimbarii noastre in Berlin, am tras un sprint de zile mari, ajungand aproape de miezul noptii in Alexanderplatz, de unde ne-a luat autocarul pentru a ne duce la cazarea noastra meseriasa din estul orasului.

berlin.piatajandarmerieiberlin.casadeconcerteberlin.piatajandarmeriei1

Inca un lucru ce m-a frapat in oras si mi-a facut o mare placere: am vazut multi oameni pe biciclete, nu chiar atat de multi ca in Amsterdam sau Copenhaga dar si aici se practica acest sport sanatos atat pentru om cat si pentru protejarea naturii de noxele de la masini. Sunt si biciclete haioase, pe care pot pedala in tandem mai multe persoane, foarte interesante ca model si totodata excelente pentru sportul in grup. :). De asemenea, curatenia din oras este exemplara. La un oras atat de mare ca Berlin, aglomerat, aproape asfixiat de lume multa, de turisti si calatori de toate felurile, te-ai astepta la murdarie pe strazi, parcuri sau locuri de agrement. Dar nu e deloc asa; de peste tot razbate aerul disciplinei si ordinii specifice nemtesti si nu doar pentru toate acestea, eu am un respect deosebit pentru poporul german. La vizita din vara aceasta am gasit Berlinul acaparat de macarale si santiere; deci acolo se munceste pe rupte. Nici nu am mai bagat de seama aerul mai greoi datorita prafului dar doar atat…In rest? Berlin are forta lui irezistibila de atractie, cel putin pentru mine.

In concluzie pot spune ca Berlinul nu a incetat o clipa sa ma uimeasca in modul cel mai placut cu putinta in orice colt m-am aflat. Este un oras imens, un adevarat muzeu in aer liber, in care Istoria se impleteste perfect cu Arta, creand multe locuri de vizitat, fiecare cu frumusetea, unicitatea si farmecul sau. Normal ca nu am reusit sa cupindem intregul Berlin intr-un timp atat de scurt. Vara aceasta le-am luat mai pe indelete si am reusit sa cunosc si sa “simtesc” si alte locuri, care m-au facut sa inteleg de ce Berlin este o metropola europeana dar si internationala de o importanta imensa pentru umanitate. Imi place mult acest oras, pe care unii poate il socotesc rece, “rezervat”, stingher sau mai stiu eu cum, poate facand o legatura cu “traditia” stampilata pe poporul german, cum ca ar fi mai rece din fire, dar foarte ordonat si muncitor. Depinde, eu am intalnit pe strazi oameni degajati, surazatori, care daca i-am intrebat ceva in limba engleza, mi-au raspuns cu bunavointa. Ca si in alte magazine sau la cafenea, oriunde am avut nevoie de indrumari. Deci cu siguranta este vorba si de felul cum privesti totul, in ansamblul sau, ca si de modul in care te exprimi tu, ca turist sau ca simplu cetatean. Imi doresc sa mai ajung in Berlin ori de cate ori voi avea ocazia, chiar si pentru mai multe zile, ca sa am timp sa ma rasfat din plin cu toate “aromele” si tentatiile sale turistice atat de bogate si diversificate.

Am ametit deja scriind atat de mult, dar imi place enorm sa-mi amintesc de vacante si apoi sa-mi scriu impresiile. Sper sa nu va fi ametit si plictisit prea mult pe voi, dragii mei cititori. Imi doresc doar sa va placa cele povestite de mine, sa gasiti aici cat mai multe informatii care sa va fie utile in calatoriile voastre si  sa traiti alaturi de mine chiar si virtual, bucuria de a calatori intr-un oras fabulos si frumos, un “must see” cu mare greutate care este Berlin, capitala Germaniei.

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana

Autor: ileanaxperta

I am a cheerful and optimistic person. I love music and dance, I like to write a lot but the most of all I adore traveling and run away in my holidays! :)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.