Prin Toscana – LUCCA, orașul lui Puccini și al vechilor ziduri

(continuare de aici )

După ce mi-am încântat toate simțurile călătorind și cunoscând atâtea locuri interesante din Prato și Pistoia, iată-mă ajunsă în Lucca, orașul lui Puccini și al vechilor ziduri. Lucca este unul dintre orașele principale din Toscana și unul dintre cele mai fascinante și bine conservate cetăți medievale din Bella Italia. Păstrându-și cu mare cinste și onoare istoria și cultura sa vastă, orașul atrage vizitatorii veniți din toată lumea să îi calce potecile sale pitorești, piațetele și bisericile sale remarcabile.
Lucca m-a întâmpinat cu zidurile sale impunătoare de secol 16, care înconjoară practic vechea cetate, au o înălțime apreciabilă și o lungime de aprox. 4 km. Sunt adevărate simboluri ce au supraviețuit nevătămate peste timp. Zidurile „merg” în tandem cu un bulevard larg mărginit de copaci, formând o promenadă pentru plimbări sau diferite activități în aer liber. Bătrânele fortificații reprezintă unul dintre puținele exemple de ziduri ale unui oraș, care au dăinuit peste timp complet intacte în Italia. Împreună cu porțile de intrare formează un brâu fascinant, numai bune de admirat, locuri perfecte de a-ți începe călătoria prin orășelul medieval pentru a admira și a te bucura pe deplin de arhitectura sa urbană, unică prin frumusețea și armonia ce dăinuie și astăzi în Lucca. Bogăția istorică a orașului și monumentele care au însoțit-o de-a lungul vremii, climatul primitor și apropierea de natura nealterată în care s-a format, Lucca este, după părerea mea, o destinație perfectă pentru a descoperi o notă distinctă și autentică din Toscana cea însorită.
Multe evenimente au făcut ca istoria orasului Lucca sa fie deosebită încă de la începuturile sale; unii experți cred că a luat ființă ca o așezare ligurică, alții cred că a avut origini etrusce și mai târziu ca oraș roman, așa cum de fapt, o demonstrează multe artefacte vizibile și astăzi pe străzile orașului, cu precadere în centro storico. Orașul a fost ocupat mai întâi de goți, apoi de bizantini și franci, devenind una dintre cele mai importante capitale ale regatului lombard. Evul Mediu a dus la o dezvoltare mai mare și astfel orașul-cetate a devenit o destinație de pelerinaj pe Via Francigena datorită prezenței Sfântului Giacomo în Biserica San Martino. În ciuda luptei constante dintre guelfi și ghibelini în secolul 14, Lucca a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai importante orașe ale Evului Mediu italian. A urmat o perioadă de cădere masivă a orasului, sub conducerea ulterioară a familiei Visconti și dictatura lui Giovanni Dell’Agnello, doge al Republicii Pisa. După ce și-a recăpătat libertatea în 1370, datorită intervenției împăratului Carol al IV-lea, Lucca a ales un guvern republican și a revenit faimos în Europa. După scurta perioadă a Signoriei lui Paolo Guinigi, Lucca a rămas o republică independentă până în anul 1799, când a căzut sub stăpânire austriacă. A devenit principat și apoi ducat al Mariei Luisa de Bourbon, iar în cele din urmă a intrat în Marele Ducat al Toscanei. Apoi, in anul 1860, Lucca a devenit parte a Regatului Italiei.
Intrând în oraș pe Porta San Pietro, una dintre porțile sale maiestoase, din cărămidă, cu statui pe fațadă, am luat calea pe Corso Garibaldi. Orașul mi s-a prezentat vesel și animat, cu străzi mai largi, de-a lungul cărora se ridică palazzi cu arhitecturi romanice, multe dintre ele chiar elegante, astăzi fiind case ale localnicilor, hoteluri sau galerii de artă; nu au mai mult de 2-4 nivele, mai toate vopsite într-un galben primăvăratic amestecat cu un ocru deschis, cu storuri verzi la ferestre iar la parter și pe trotuare se întind mici restaurante, cafenele, gelaterii și diverse magazine, unele cu suveniruri dar și altele cu produse ale brandurilor internaționale. Și imediat am ajuns în Piazza Garibaldi, unde se ridică maiestoasă statuia marelui luptător Giuseppe Garibaldi. Aici am făcut un scurt popas pentru o sesiune foto și priviri largi de jur împrejur.  😉 Din Piazza Garibaldi am alunecat pe o alee mai îngustă și iată-ne în inima orașului, în Piazza del Duomo, unde, cum era de așteptat, ne-a întâmpinat Cattedrale di San Martino sau Catedrala din Lucca, împreună cu al său turn-clopotniță înalt în formă pătrată, din cărămidă și marmură albă. Este o catedrală romano-catolică dedicată Sfântului Martin din Tours din Lucca. Conform tradiției, catedrala a fost fondată de San Frediano undeva prin secolul 6 și apoi reconstruită de Anselm da Baggio, episcopul  orașului în anul 106o și ulterior modificată între secolele 12 si 14. Exteriorul catedralei este splendid, din marmură albă, având porticul cu trei arcade magnifice și deasupra acestora alte trei șiruri de arcade mai scunde, împodobite cu sculpturi. Modelele de marmură încrustate poartă amprenta stilului clasic romanic cu specific toscan.Din nefericire, catedrala era închisă dar ulterior am aflat că acest sfânt lăcăș, cel mai important din Lucca, adăpostește valori artistice remarcabile. Potrivit unei legende, se spune că în naos s-ar adăposti „adevăratul” portret al lui Hristos. În interior se află „Tempietto de Volto Santo„, (Sfanta Față din Lucca), un templu mic sau altar-capelă, construit în plan octogonal, realizat de Matteo Civitali, una dintre cele mai renumite relicve ale Europei medievale. Se presupune ca această sculptură din lemn de cedru cu imaginea lui Hristos, a fost realizată de Nicodim, martor la Răstignire; de aceea se crede că acesta este cu adevărat portretul Mântuitorului. De fapt, ar fi doar o copie din secolul 13 al unei alte copii din secolul 11, al unui „original” de secol 8. Cam așa se mai întâmplă cu istoria și legendele care se țes de-a lungul vremii…presupuneri și alte presupuneri…numai Dumnezeu știe adevărul adevărat!…În fond, din punctul meu de vedere contează credința…și opera de artă în sine. În fiecare an, pe 13 septembrie, această venerată relicvă este purtată pe străzile luminate de multe, multe lumânări într-o procesiune care captivează întreaga urbe. În plus, catedrala adăpostește opere de artă importante, ca: Madona cu Pruncul și sfinții, realizată de Domenico Ghirlandaio; Monumentul funerar al Ilariei del Carretto, nobila soție a lui Paolo Guinigi, realizat de sculptorul Jacopo della Quercia,  Adorarea magilor a lui Federico Zuccari, Cina cea de taină a lui Jacopo Tintoretto și Madona cu Pruncul realizată de Fra Bartolomeo. În concluzie, credința braț la braț cu arta renascentistă dăinuie peste timp iar catedrala, zic eu, merită vizitată. Astăzi aici funcționează sediul Arhiepiscopului de Lucca. Cine are mai mult timp la dispoziție, poate urca cele 217 trepte în Campanile, turnul-clopotniței, pentru a admira panorama splendidă a orașului.

Alt punct fierbinte din Lucca unde am ajuns imediat a fost Piazza San Michele, înconjurată, așa cum deja știm, de clădiri vechi sau mai noi și restaurante, cafenele și mici boutique-uri. Am văzut și o clădire mai rafinată, cu un ceas pe frontispiciu. Dar în piață se distinge clar măreața Chiesa di San Michele în Foro, ridicată în stil romanic pisan, cu al său turn alb și înalt. În centrul vechiului for al orașului roman a fost înființată în secolul 8 o biserică cu hramul Sfântul Mihail, un sfânt tipic venerat de lombarzi, la care ulterior au fost anexate un spital și o mănăstire. Renovarea lacașului sfânt a început în jurul anului 1070, prin voința Papei Alexandru al II-lea și a continuat până în secolul 14. În același timp a fost ridicată și campanilla, cea mai frumoasă clopotniță din Lucca. Astăzi biserica este considerată unul dintre locurile prin care trece așa-numita „linie San Michele”.Exteriorul bisericii este splendid, din marmură albă, cu coloane și arcade oarbe pe laterale, înalte și mai scunde pe nivelul superior.  Fațada principală este pur si simplu impresionantă, decorată deasupra cu o statuie de marmură a Arhanghelului Mihail, ce are în mâna o suliță pentru a înfrânge un balaur. Pe laterale parcă plutesc doi îngeri vestitori. Și aici se distinge folosirea bicolorului alb-verde, formând un minunat model în mozaic, cu două brâuri ce prezintă animale sălbatice, precum urși, dragoni și elefanți, amestecați cu animale domestice, cum ar fi un iepure, o rață și o cioară care mănâncă struguri. Aceste detalii au fost realizate spre sfârșitul secolului 13 și imprimă catedralei un aspect de gotic, mai ales prin amplasarea celor trei statui în vârful fațadei. Alături de turnul cel înalt, conferă lăcașului sfânt verticalitate…pare un zbor îndrăzneț spre cer…Mi-a plăcut maxim fațada acestui lăcaș de cult din Lucca. Atașez o poză în detaliu, care grăiește mult mai mult decât ar descrie-o aici cuvintele mele…Aici am reușit să vizitez interiorul catedralei care este sobru dar încărcat de opere de artă autentică medievală. Trebuie remarcate: Madona cu Pruncul realizată în teracotă smălțuită, de Luca della Robbia; Pala Magrini, o pictură realizată în tempera pe lemn de Filippino Lippi; o sculptură în relief înalt al Fecioarei, realizată de Raffaello da Montelupo. Și, punctul cel mai important: sub altarul principal este păstrat și venerat trupul lui San Davino Armeno, care a murit la Lucca în anul 1050.În plimbarea mea prin Lucca, am ajuns și în Piazza Cittadella, unde se găsește casa natală a lui Giacomo Puccini, astăzi aici funcționând Museo Puccini. O clădire veche, cu fațada din cărămidă, lăsată parcă de izbeliște. Probabil că autoritățile doresc să se vadă cât mai pregnant vechimea clădiri…nu știu, zic și eu! Însă pe interior, Museo Puccini este renovat și este un bun punct de plecare pentru orice turneu Puccini. Casa a fost locul în care compozitorul și-a petrecut o copilărie fericită până la o vârstă adultă timpurie. Casa a rămas familiei Puccini până când în anul 1974 ea a trecut la Fundația Puccini. Undeva, în micuța piațetă este și statuia marelui compozitor, așezat pe un scaun, picior peste picior, privind gânditor…poate la mulțimea care îl salută din mers sau se oprește să facă o poză alături de el…așa cum am făcut și eu. 🙂 Piațeta este înconjurată de clădiri majoritatea purtând aceeași haină învechită, tot din cărămidă. Poate că tocmai acest fapt dăruiește locului un farmec și o strălucire aparte, de unde se simte aroma unui parfum special, de esență tare, medievală.Luând-o pe altă străduță, cu magazine de o parte și de cealaltă, imediat am ajuns la Torre Guinigi, un turn foarte înalt, cu arcade romanice și ferestre în stil gotic, îngropate în cărămidă, turn ridicat de o familie puternică de negustori în secolul 15. Este un exemplu tipic de arhitectură romanică-gotică locală. Este singura casă-turn din Lucca, ce a supraviețuit, devenită un simbol al puterii și prestigiului din secolul 14. Bogăția din Lucca și cea din Florența, se baza pe industria textilă și pe finanțele băncilor. Bancherii de succes, precum cei din familia Guinigi, au construit case-turn ostentative pentru afacerile secolului 15 iar turnul de astăzi este singurul supraviețuitor, devenit un simbol al orașului. Cine dorește și are mai mult timp la dispoziție, poate urca în turnul înalt de 45 m, cu 250 de trepte, pentru a admira priveliștile rurale, conturul fostului amfiteatru roman din Lucca dar mai ales pentru a vedea grădina de pe acoperiș, unde cresc câțiva stejari spectaculoși. Excelentă și inedită imagine, nu-i așa? 🙂Pașii m-au condus apoi în Piazza San Frediano. Doamne, cum de mă tot învârt și răsucesc de ajung să mă repet: câte piețe are fiecare orășel din Bella Italia! Și în fiecare piațetă se găsește ceva frumos și interesant de văzut și de cunoscut. Este ceva…pfoai, de-a dreptul uimitor, chiar dacă mulți dintre noi, turiștii-călători prin unica si inconfundabila „Cizma” de pe Terra ne-am obișnuit deja cu astfel de „incontro”, așa-i? 😉 Această piață lungă și îngustă găzduiește una dintre cele mai frumoase biserici din Lucca: Basilica San Frediano. Nu am poposit aici decât pentru a o privi lung pe din afară și am tras-o în poze. Atât! Și cu ușurință am putut vedea fațada sa împodobită cu mozaicuri de aur în stil bizantin. Iar ghidul ne-a spus că în interior bolțile sunt susținute de patruzeci de coloane romane, toate diferite între ele. Ar fi fost tare interesant de văzut…În cele din urmă am ajuns și în Piazza dell’Anfiteatro, o piață foarte largă, unică în felul său, sub forma unui cerc magic înconjurat de clădiri tare dichisite și îngrijite, curbate și de diferite înălțimi, ca un joc de puzzle sau lego orânduite parcă de mănuța unui copil încă neștiutor…Ei, asta mi-am imaginat eu la prima vedere. 😉 Piața a fost construită pe ruinele vechiului amfiteatru roman, ridicat undeva în secolele 1 sau 2 d.Hr în afara zidurilor epocii, lângă poarta de nord, astfel încât să fie ușor accesibilă spectatorilor care veneau din împrejurimi. Piazza dell’Anfiteatro este una dintre cele mai frumoase și spectaculoase piețe din Toscana tocmai datorită acelei formei circulare și a clădirilor vesel colorate care o formează. Este o destinație de un must see de neratat pentru călătorul care vizitează „orașul vechilor ziduri”.Și iată-ne cu toții revenind la Porta San Pietro, unde cu câteva ore în urmă ne lăsase autocarul. Lucca ar mai fi avut de oferit și alte colțuri mici de paradis toscan, cum ar fi, doar un exemplu: Palazzo Pfanner, situat aproape de Biserica Frediano; un palat de secol 17, cu o grădină în stil baroc italian, devenit proprietatea familiei Pfanner, care a construit aici prima fabrică de bere din Ducatul de Lucca, la mijlocul secolului 19. Cu siguranță ar fi fost grozavă și o strașnică plimbare de-a lungul zidurilor de apărare a vechii cetăți, ca și alte promenade prin parcuri, vizite la alte muzee și biserici din oraș.În concluzie, Lucca s-a dovedit a fi orașul clasic toscan cu rafinamentul său liniștit și un ritm de viață pașnic, ospitalier și viu colorat, care își atrage turiștii prin cultura și arta sa desăvârșită, prin obiectivele turistice deosebite care apar din toate părțile și îl fac pe trecător să poposească preț și chiar de o poză sau ceva mai mult. Și în Lucca au loc tot felul de evenimente culturale, concerte în aer liber și multe alte activități care fac să îi palpite inima sa caldă și primitoare. Si aici bucătăria toscană specifică zonei este la mare căutare, de asemenea și vinurile discrete: bune rău! 🙂 Mi-a plăcut Lucca în mod special pentru vitalitatea și vibe-ul său pozitiv, pentru frumusețea și noblețea sa neștirbită păstrată atât de bine și de frumos de-a lungul vremii și, de ce nu? pentru că aici am fost chiar dacă doar pentru scurt timp, oaspete la casa marelui Puccini. Lucca reprezintă viața așa cum ar trebui ea să existe: simplă, frumoasă, liniștită, caldă, veselă și colorată, plină doar de suprize plăcute.
Autocarul ne-a dus repejor în orașul Montecatini Terme, la un hotel de 4* foarte bun, care ne-a fost casă și masă pentru câteva nopți. Eram deja cu toții frânți de oboseală, după zborul cu noaptea în cap de la București și vizitele la primele orașe din Toscana. A doua si a treia zi a urmat Florența, marele oraș al Renașterii. Dar despre asta, data viitoare.
Va mulțumesc pentru că m-ați citit și sper ca impresiile mele să vă fie cât mai de folos când veți păși pe cărările fermecătoare din Lucca, orașul lui Puccini și al vechilor ziduri.
Vacanțe de vis oriunde și oricând!
Articol scris de Ileana